Consiliul Local Sibiu a aprobat săptămâna trecută criteriile în baza cărora proprietarii terenurilor neîngrijite din Sibiu vor putea fi supraimpozitați cu până la 500 la sută. 19 astfel de terenuri au fost deja identificate, poate cel mai cunoscut dintre ele fiind cel de pe strada Dobrun, pe spațiul fostei berării.
Cu ocazia întâlnirilor pe care le-a avut cu cetățenii orașului, primarul interimar Astrid Fodor solicitat, de mai multe ori, ca oamenii să anunțe municipalitatea în momentul în care observă în oraș terenuri lăsate în paragină. Scopul este ca prin posibila creștere a impozitului plătit proprietarii să aibă mai multă grijă de terenul respectiv, contribuind la înfrumusețarea Sibiu. În teorie.
”Agenții Poliției Locale Sibiu au în vedere în acțiunile lor de patrulare și identificarea terenurilor neîngrijite care prezintă pericol pentru sănătatea și siguranța publică și afectează confortul locuitorilor și aspectul întregii zone. În egală măsură, cetățenii care identifică astfel de terenuri pot să sesizeze Primăria Sibiu. Proprietarii acestor terenuri vor fi somați să le îngrijească corespunzător și dacă refuză să facă acest lucru, vor plăti un impozit majorat cu 500% în anul următor. Până în prezent au fost identificate 19 terenuri neîngrijite pe care polițiștii locali le vor monitoriza pentru a verifica dacă proprietarii se vor conforma somației”, se arată într-un răspuns al Primăriei Sibiu transmis redacției Turnul Sfatului.Printre cele 19 terenuri avute în vedere în prezent se numără și suprafețe mai mici, prin cartiere, dar și zone mai întinse, cunoscute în oraș. Este cazul terenului de pe strada Dobrun, unde a funcționat în trecut o berărie, terenul de pe strada Rusciorului, unde a fost demolată fosta cazangerie a Independenței, sau terenul rămas în dreapta Podului Gării după demolarea unei părți din Halele Simerom.
Referitor la acest ultim teren locuitorii zonei spun că este obligatoriu să se ia măsuri, întrucât s-au săturat de oameni necunoscuți care vin fie pentru fier vechi, fie pentru a se adăposti, dată fiind apropierea de Gara Sibiu.
”Înainte era plin de din-ăștia care spărgeau după fier vechi. N-a mai rămas nimic de furat, acum vin țiganii, își fac barăci pe aici, fac focuri, scandaluri, prostituție, nu vă pot spune ce adunătură e noaptea pe aici”, spune un locuitor al străzii Fabricii.În hotărârea aprobată de consilierii locali a fost definită și noțiunea de teren neîngrijit. ”Terenul neîngrijit reprezintă terenul care deși se află într-un cartier construit și locuit, nu este ocupat de clădiri și, de obicei, este neîngrădit, pe care nu s-au efectuat lucrări de preluare a solului, nu a fost cultivat sau amenajat peisagistic sau pe care sunt abandonate deșeuri (din construcții, vegetale, gunoaie, orice tip de depozite necontrolate etc.)”, se arată în document.
Angajați ai Poliției locale și ai aparatului de specialitate al primarului vor continua identificarea de astfel de terenuri în Sibiu și în perioada următoare. Aceștia vor efectua ”verificări pe raza unității administrativ-teritoriale și vor întocmi fișa de evaluare”. Această fișă de evaluare va fi însoțită de fotografii și alte acte doveditoare, precum și de o notă de constatare. Următorul pas va fi acela de a identifica proprietarul terenului, care va fi mai apoi somat ca în termen de 15 zile să efectueze lucrările de întreținere necesare (îngrădire, cosire, igienizare etc) și să îl mențină în continuare ”în stare de îngrijire”. ”Dacă în interiorul termenului de 15 zile proprietarul terenului s-a conformat situației, se încheie proces-verbal de conformitate”, se mai arată în metodologia aprobată.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Astrid Fodor , Consiliul Local , Primăria Sibiu , gara sibiu , Turnul Sfatului , Consiliul Local Sibiu , Primăriei Sibiu , impozite , Podului Gării , Pentru Sibiu , terenuri , supraimpozitare , Agenții Poliției Locale Sibiu , Halele Balanța , neingrijit , Halele Simerom
Vizualizari: 1920
Ultimele comentarii
Acum 7 minute
Claus
Acum 10 minute
Un biciclist
Acum 47 minute
SOMAlezu
Acum 50 minute
Tourette
Acum 56 minute
Babylon