Municipiul Sibiu va plăti, lunar, câte 15.000 de lei pe lună Asociației Județene de Turism Sibiu, sumă majorată din acest an de la 9.000 de lei/lună. Dintre toți cei peste 30 de membri ai Asociației înființată în 2005, cotizația municipiului Sibiu este a doua ca mărime, fiind depășită doar de cea a Consiliului Județean Sibiu – câte 25.000 de lei pe lună. ”Asociația județeană de turism suportă foarte multe cheltuieli, inclusiv cele pentru tipărirea broșurilor de promovare a orașului”, a arătat Astrid Fodor, primarul interimar al municipiului Sibiu, consilierilor locali care au aprobat creșterea cotizației lunare. Grila de cotizații, modificată de adunarea generală a membrilor în cursul lunii februarie anul acesta, prevede o cotizație lunară de 300 de lei pentru orașe, zece lei pentru comune, câte 20 de lei pentru ONG-uri și alte instituții publice, respectiv câte 30 de lei pentru asociațiile profesionale. Persoanele fizice care doresc să facă parte din AJT Sibiu trebuie să plătească zece lei pe lună, iar operatorii turistici au două opțiuni: 300 de lei/an pentru pachetul de bază, respectiv 450 de lei pe an, pentru cel premium.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Asociației Județene , Astrid Fodor , Consiliului Județean Sibiu , Turism Sibiu , Municipiul Sibiu
Vizualizari: 1059
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Q
Acum 12 ore
Newman
Acum 13 ore
Ron
Acum 14 ore
Eu
Acum 14 ore
Emil