Luni,
17.11.2025
Cer Senin
Acum
18°C

Încep lucrările de construire a creșei de pe Calea Poplăcii, cu 70 de locuri. Va fi gata în mai 2026

Încep lucrările de construire a creșei de pe Calea Poplăcii, cu 70 de locuri. Va fi gata în mai 2026
Foto Primăria Sibiu

Compania Națională de Investiții (CNI) a emis luni ordinul de începere al lucrărilor la creșa de pe Calea Poplăcii, din municipiul Sibiu, clădirea având ca termen de finalizare luna mai, anul 2026.

Clădirea creșei va fi construită de CNI, cu finanțare europeană nerambursabilă din PNRR, pe un teren pus la dispoziție de Primăria Sibiu pe Calea Poplăcii, în suprafață de 3.700 de mp, transmit luni reprezentanții Primăriei Sibiu. 

„Se vor crea aici locuri pentru încă 70 de copii. Reamintesc că o creșă este deja în construcție și pe str. Viitorului, urmând să ofere 110 locuri. O altă creșă, cu 30 de locuri, o construim în Piața Cluj. Prin urmare, de anul viitor vom oferi micuților antepreșcolari 210 locuri noi,” spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, prin intermediul unui comunicat de presă. 

Odată finalizată adaptarea proiectului tehnic standard la terenul disponibil în Sibiu, CNI a emis ordinul de începere a lucrărilor propriu-zise de construcție, începând cu data de 17 noiembrie. Până în mai 2026, se va construi pe Calea Poplăcii o clădire cu parter, în suprafață de 1.800 de mp, structurată pe 3 nuclee: corpul dedicat copiilor și procesului educațional, corpul administrativ cu zona de acces și cel tehnico-gospodăresc, care va include bucătăria și dependințele, spălătoria, călcătoria, biberoneria și alte spații administrative. Imobilul va consuma energie verde generată de panouri fotovoltaice și panouri solare, precizează reprezentanții administrației locale. 

Creșa va consta în 7 dormitoare, 4 camere de joacă, un spațiu multifuncțional pentru luat masa, un vestiar filtru, o zonă de primire cu un spațiu pentru depozitarea cărucioarelor, un cabinet medical cu izolator și grupuri sanitare, inclusiv unul pentru persoane cu dizabilități. 

Pe restul terenului se vor amenaja spații verzi în suprafață de 1.200 mp și locuri de joacă pavate cu tartan pe aproape 300 mp. De asemenea, se vor crea alei și trotuare care să asigure circulația. Proiectul prevede amenajarea a 11 locuri de parcare, din care două vor fi destinate persoanelor cu dizabilități. 

Valoarea totală a investiției se ridică la 17,26 milioane lei, din care suma care va fi asigurată prin PNRR este de 13,98 milioane lei, iar restul va fi asigurat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.  

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 2 ore

Poate in mai 2027 !Termenele de finalizare date de Primarie sint ca valorile de consum ale autoturismelor.La masini adaugi 1l/100km iar la termene 1 an.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus