Marţi,
31.01.2023
Ceata
Acum
-3°C

Ortopezii SCJU Sibiu, prezenți la primul congres de artroscopie din România

Ortopezii SCJU Sibiu, prezenți la primul congres de artroscopie din România

Medicii sibieni Dr. Mihai Roman și Dr. Radu Fleacă, ortopezi în cadrul  Spitalului Județean de Urgență Sibiu, au participat la primul congres al Societății Române de Artroscopie și Traumatologie Sportivă (SRATS). Evenimentul, cu participare internațională, a avut loc în perioada 31 martie-1 aprilie, la București.

„Congresul a reprezentat o oportunitate deosebită pentru a împărtăşi şi în același timp acumula informații de valoare în domeniul artroscopiei şi traumatologiei sportive în care, în ultimii ani, s-au făcut numeroase progrese. De aceea, participarea activă la astfel de manifestări este una care aduce în primul rând beneficii pacienților noștri, cărora dorim să le oferim soluții terapeutice adecvate dar și moderne. Am fost onorați să fim astfel din nou conectați la comunitatea internațională de ortopezi, reprezentată la congres de numeroase personalități”, a declarat Dr. Radu Sorin Fleacă, medic primar specialitatea ortopedie şi traumatologie.
În cadrul manifestării științifice, medicii sibieni au susținut prelegeri bazate pe experiența acumulată în cei peste 15 ani de activitate în domeniul astroscopiei și patologiei sportive a genunchiului.
“A fost o onoare și în același timp o provocare să susținem prezentări alături de personalitățile participante. A fost, de asemenea, o ocazie deosebită de a discuta, interacționa și de a face schimb de informații cu specialiști din domeniile prezentate. Aceste întâlniri sunt esențiale in efortul nostru de a ridica permanent nivelul activității medicale și calitatea serviciilor medicale oferite pacienților noștri”, a adăugat Dr. Mihai Roman, medic primar ortopedie – traumatologie în cadrul Secției Clinice Ortopedie Traumatologie a SCJU Sibiu.
Congresul a avut ca teme principale patologia sportivă a genunchiului, umărului, șoldului și gleznei și a oferit celor peste 400 de participanți o largă gamă de subiecte. La congres au fost prezenți 23 de somități în domeniu din Germania, Franța, Marea Britanie, Canada, Austria, Elveția, Italia, Israel, Olanda, Belgia, Spania, Portugalia, Ungaria, Finlanda, Luxemburg, Grecia și Turcia. Au fost prezenți, de asemenea, numeroși lectori de prestigiu din țară, cu experiență în domeniul chirurgiei astroscopice și sportive.

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus