Una din cele mai importante strategii ale Sibiului – planul de mobilitate urbană – va fi definitivată în termen de șase luni, anunță reprezentanții administrației locale.
Denumit Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Sibiu, elaborarea acestuia a fost încredințată asocierii SC Metroul SA București - Traffic Verkehrsplannung Gmbh din Viena, Austria. Valoarea contractului este de 250.000 de euro, adică fix cât a oferit drept finanțare nerambursabilă Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare Sibiului (banii au fost dați la finele anului trecut, după ce Sibiul a contractat un împrumut de 15 milioane de euro de la BERD).
Potrivit informațiilor postate pe site-ul propriu, SC Metroul SA este una din companiile desprinse din fost întreprindere comunistă Metroul București, având ca principale domenii de activitate ingineria transporturilor, a mediului și cea mecanică și de instalații. De cealaltă parte, firma austriacă are în portofoliu mai multe planuri și proiecte realizate în Viena (printre altele), pe tema deplasărilor pietonale, cu bicicleta sau folosind transportul public.
“Sibiul s-a dezvoltat mult în ultimii 15 ani din punctul de vedere al infrastructurii, transportul public a început un parcurs de modernizare, numărul de autovehicule care rulează pe străzi a crescut, iar bicicleta a început să fie tot mai folosită pentru transport. Sibiul este un oraș dinamic, în mișcare, iar Planul de Mobilitate ne va oferi soluții concrete pentru un sistem de transport funcțional, indiferent de modalitatea de deplasare utilizată”, Astrid Fodor, primarul interimar al SibiuluiSoluții pentru acum și pentru viitor
Prin planul de mobilitate urbană, reprezentanții administrației locale vor să obțină soluțiile pentru ”o mai bună funcționalitate și crearea de legături mai eficiente și cu localitățile din zonă, în contextul în care Sibiul tinde să formeze o zonă metropolitană cu acestea. Planul se va baza pe situația existentă în domeniul transportului și va prezenta soluții pe termen scurt, mediu și lung pentru dezvoltarea transportului public, a infrastructurii pentru pietoni și a infrastructurii pentru biciclete, a transportului cu autovehiculul propriu, având în vedere o creștere a siguranței traficului și o mai bună mobilitate a sibienilor, care să aibă la dispoziție mai multe modalități de transport”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu.
De la acest plan se așteaptă și propuneri concrete, de la crearea de rute ocolitoare, la ”îmbunătățirea rutelor de transport public, extinderea rețelelor pentru bicicliști, reorganizarea și crearea de noi locuri de parcare, amenajări pentru siguranța pietonilor sau noi reglementări rutiere”.
”Planul de Mobilitate va analiza toate mijloacele de transport: motorizat şi nemotorizat, de pasageri şi de marfă, în mişcare şi staţionare, public sau privat. Traficul pietonal va fi și acesta foarte atent analizat, consultantul urmând să ofere soluții mai bune și în acest domeniu”, comunicat Primăria SibiuSondaje, consultări și dezbateri
Din 12 aprilie, la nivelul municipiului Sibiu vor fi demarate o serie de sondaje în trafic, dar și la domiciliul locuitorilor orașului. Vor fi numărate mașini, vor fi numărați pietoni, va fi cuantificat fluxul de pasageri în stațiile de autobuz. Tot în 12 aprilie, de la 18:30, la sediul Primăriei Sibiu va fi organizată o ”întâlnire inițială” cu locuitorii orașului, în cadrul căreia câștigătorii contractului vor prezenta ideea de plan de mobilitate. Totodată, în viitorul apropiat cele două firme vor organiza și alte dezbateri și consultări publice pe tema nevoilor de transport ale sibienilor.
Scrieți primăriei
Reprezentanții administrației locale susțin că așteaptă nu doar participarea sibienilor la dezbaterile și consultările care vor urma, ci și implicarea acestora ”în scris”. ”Sibienii care nu au posibilitatea să participe la consultările publice sau să răspundă întrebările operatorilor de sondaj sunt invitați să ne transmită sugestiile sau sesizările lor pe adresa de e-mail a proiectului - [email protected] sau prin poștă, la adresa: Primăria Municipiului Sibiu, strada Samuel Brukenthal, nr. 2, 550178 SIBIU”, se mai arată în comunicatul Primăriei Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Banca Europeană , Primăriei Sibiu , Primăria Municipiului Sibiu , Municipiului Sibiu , Denumit Planul , Samuel Brukenthal , Pentru Sibiu , Dezvoltare Sibiului , Metroul București , Traffic Verkehrsplannung Gmbh , Mobilitate Urbană Durabilă
Vizualizari: 4050
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Rob
Acum 4 ore
Barosanu
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Nobody
Acum 4 ore
D.M.