Judecătorul de drepturi și libertăți al Curții de Apel Alba Iulia a dispus punerea în libertate a lui Ilie Carabulea, a fiului său cel mare și a celorlalți urmăriți penal din dosarul Carpatica Asig II, deoarece judecătorul Tribunalului Sibiu a uitat să menționeze perioada pentru care s-a dispus măsura arestului preventiv.
Această situație este descrisă în motivarea pe care magistratul Curții din Alba Iulia a redactat-o și care a fost comunicată ziarului Turnul Sfatului. Ilie Carabulea, fiul său cel mare Nicolae Oprea Carabulea, Angela Toncescu (fosta șefă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), Liviu-Andrei Stoicescu (directorul general al Carpatica Asig) și Gheorghe Nărășău (membru al consiliului de administrație al Carpatica Asig) au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile pe 5 martie 2016. Arestarea a venit ca urmare a dosarului penal deschis de DIICOT împotriva celor menționați și a altora, dosar în care Carabulea & co sunt acuzați de constituire a unui grup infracţional organizat care a dus la abuz în serviciu, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani. DIICOT Sibiu a cerut emiterea mandatelor de arestare, mandate emise de judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Sibiu.
Nici n-au mai contat indiciile
Cei arestați au formulat contestație, iar șase zile mai târziu (pe 11 martie) Curtea de Apel Alba Iulia a dispus punerea în libertate a tuturor celor arestați. Din motivarea acestei decizii, reiese că judecătorul instanței din Alba Iulia nici nu s-a mai aplecat asupra fondului problemei, ci s-a oprit la analiza legalității încheierii redactate la Sibiu. La sesizarea avocatului lui Nicolae Oprea Carabulea și la care au achiesat toți ceilalți avocați, magistratul Curții de Apel a remarcat faptul că încheierea penală redactată la Sibiu nu menționează perioada pentru care s-a dispus arestarea preventivă (prima și ultima zi de arest).
”Apreciez că lipsa din dispozitivul încheierii penale atacate a dispozițiilor referitoare la durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, precum și a datei la care această măsură preventivă încetează este în măsură să ducă la nelegalitatea încheierii, nelegalitate a cărei consecință este și nelegalitatea măsurii preventive, astfel că aceasta nu poate fi confirmată și peste care nu se poate trece”, se arată în motivarea redactată ulterior. Judecătorul de drepturi și libertăți al Curții de Apel Alba Iulia arată că legislația în vigoare permite dispunerea măsurii arestului preventiv pentru cel mult 30 de zile, dar și în cazul de față această măsură putea dura mai puțin. ”Însă această durată nu este cunoscută de inculpați și nici de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară care trebuie să se pronunțe în contestație asupra legalității măsurii (…). Nu se poate trece peste această încălcare a dispozițiilor legale, iar aceasta nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, măsura preventivă nefiind legală”.
Lipsa perioadei pentru care s-a instituit măsura arestului preventiv nu a fost observată nici de procurorii DIICOT, care nu a solicitat instituirea altei măsuri preventive, arată judecătorul de la Alba. ”Am analizat teoretic și posibilitatea (în cazul în care s-ar fi analizat pe fond contestațiile formulate) dispunerii unei alte măsuri preventive față de inculpați dacă s-ar fi constatat a fi îndeplinite condițiile cerute de lege și am ajuns la concluzia că în propria cale de atac a inculpaților nu se poate agrava situația acestora, în condițiile în care încheierea va fi desființată în ce-i privește, iar parchetul nu a solicitat altă măsură preventivă”.
Ar fi fost inechitabil pentru celelalte urmărite penal
În același dosar, Tribunalul Sibiu a dispus măsura arestării la domiciliu pentru Maria Coșa (fost director general al Carpatica Asig) și a Georgeta Crideanu (fostă directoare în cadrul Omniasig). În cazul lor, judecătorul instanței de la Alba Iulia a luat în calcul faptul că restul celor urmăriți penal de DIICOT au fost lăsați în libertate și că cele două par a fi avut ”un rol pasiv”. ”Apreciez că în cauză, chiar dacă există unele indicii referitoare la existența unei suspiciuni rezonabile de săvârșire a faptelor de către inculpate, nu este îndeplinită condiția îngrădirii libertății acestora pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și nu s-a dovedit necesitatea luării măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpatelor (…). Cu toate acestea, având în vedere acuzațiile aduse inculpatelor, poziția acestora în ansamblul desfășurării faptelor, precum și circumstanțele personale ale acestora și nu în ultimul rând a soluției dispuse față de inculpații Carabulea llie, Carabulea Oprea Nicolae, Stoicescu Liviu-Andrei și Nășărău Gheorghe, apare ca inechitabilă aplicarea unei măsuri preventive în ceea ce le privește pe inculpatele Coșa Maria și Crideanu Georgeta, apreciind că cercetarea lor penală poate fi desfășurată fără existența unor măsuri preventive”.
DIICOT: prejudiciu de 70 de milioane de lei
În acest nou dosar, procurorii cercetează fapte care se presupune că au avut loc la finalul lui 2014 – începutul lui 2015, când Ilie Carabulea, prin intermediul fiului său cel mare – Oprea Carabulea – au tergiversat cât de mult au putut refacerea unei inventarieri a societății Carpatica Asig. Această inventariere ar fi scos la iveală probleme relativ mari pentru societatea de asigurări: deficit de rezervă de daună de peste 106 milioane de lei și noi provizioane necesare de peste 12 milioane de lei. Pentru ca acestea să nu ajungă la cunoștința Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Carabulea a dispus fiului său – deși nu avea dreptul să se implice – reluarea inventarierii și tergiversarea acesteia. ”Numitul Carabulea Oprea (împuternicitul acţionarului semnificativ indirect Carabulea Ilie) împreună cu ceilalţi membri ai grupului, ce deţineau funcţii în Consiliul de Administraţie al societăţii Carpatica Asig, au tergiversat înregistrarea rezultatelor inventarierii, în scopul eludării normelor ASF privind reglementarea pieţei asigurărilor din România”, susțin procurorii, potrivit surselor amintite. Inventarierea la care fac referire procurorii avea în vedere activele, datoriile, capitalurile proprii şi tranzacţiile privind activitatea de asigurare a Carpatica Asig. Problemele legate cu deficitul rezervei de daune și neconstituirea provizioanelor mai sus amintite ar fi putut duce la suspendarea activității Carpatica Asig de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, dacă instituția ar fi fost informată cu privire la această situație. ”Au efectuat demersuri de natură sa tergiverseze si să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiara față de societatea de asigurări deţinută şi controlată indirect de Carabulea Ilie, astfel încât sa nu reiasă deficiente grave, împiedicând în mod repetat înregistrarea rezultatului inventarierii rezervei de daună”, arată surse judiciare despre noul dosar împotriva familiei Carabulea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Tribunalului Sibiu , Alba Iulia , Ilie Carabulea , Turnul Sfatului , Carpatica Asig , Apel Alba Iulia , Supraveghere Financiară , Carabulea Ilie , Tribunalul Sibiu , Angela Toncescu , Andrei Stoicescu , Georgeta Crideanu , Oprea Carabulea , Gheorghe Nărășău , Nicolae Oprea Carabulea , Maria Coșa , Numitul Carabulea Oprea , Carabulea Oprea Nicolae , Coşa Maria , Crideanu Georgeta , Năşărău Gheorghe , Stoicescu Liviu Andrei
Vizualizari: 2839
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
AndreiM
Acum 2 ore
Sibianul
Acum 2 ore
DEWALD
Acum 3 ore
Sile dieselarul
Acum 3 ore
Dfhdfh