Miercuri,
16.10.2024
Innorat
Acum
8°C

Obama își exprimă susținerea pentru Marea Britanie în UE

Obama își exprimă susținerea pentru Marea Britanie în UE

Prezența Marii Britanii în Uniunea Europeană amplifica vocea Londrei în lume și problema rămânerii sau nu a Marii Britanii în UE reprezintă o chestiune de 'profund interes' pentru Statele Unite, a declarat președintele american Barack Obama, care a sosit joi seara la Londra în ultima sa vizită oficială în calitate de șef al statului american, potrivit Agerpres.

'Uniunea Europeană nu reduce influența britanică — ci o amplifică. O Europă puternică nu este o amenințare pentru rolul Marii Britanii în lume, ea crește rolul Marii Britanii în lume', afirmă Barack Obama într-un articol publicat vineri de cotidianul britanic The Daily Telegraph.
Barack Obama, aflat în vizită la Londra pentru a se întâlni cu premierul britanic David Cameron și cu Regina Elisabeta a II-a, a intervenit în forță în dezbaterea privind un eventual 'Brexit'. El a dat asigurări că prezența Marii Britanii în Uniunea Europeană a contribuit la apropierea blocului comunitar de SUA și că rezultatul referendumului din 23 iunie îi va afecta și pe americani.
'Statele Unite ale Americii înțeleg că vocea voastră puternică în Europa garantează faptul că Europa are o poziție puternică în lume și că păstrează o Uniune Europeană deschisă și strâns legată de aliații săi de cealaltă parte a Atlanticului', a mai spus Obama. 'Statele Unite ale Americii și întreaga lume au prin urmare nevoie ca influența voastră enormă să continue, inclusiv în Europa', a afirmat liderul de la Casa Albă.
Barack Obama și-a exprimat în numeroase rânduri susținerea pentru o Marea Britanie puternică într-o Uniune Europeană puternică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus