"Festivalul luminii" a ajuns la cea de-a patra ediție și, după cum anunță organizatorii este cea mai mare ediție organizată până acum. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 mai, de la ora 20.00.
O idee, un altfel de festival, un spațiu de manifestare artistică a tinerelor talente, o atmosferă unică creată timp de 2 ore, în care suntem invitați să redescoperim frumusețea lucrurilor mărunte. Ideea unui asemenea festival a apărut acum mai bine de 10 ani la Cluj, atunci când niște cercetași s-au gândit să pună niște gulguțe cu lumânări într-un parc. „De atunci ideea a plăcut tot mai multor oameni, iar scopul acestui festival este acela de a ne bucura de lucrurile mărunte, iar cu timpul a prins anvergură”, spune Alexandru Crăciun, organizatorul ediției din acest an.
La Sibiu, festivalul a ajuns la cea de-a patra ediție, iar organizatorii promit activități pe placul tuturor, fiind un festival dedicat tuturor categoriilor de vârstă. „Activitatea în sine o să înceapă în jurul orei 20.00, atunci când vor fi aprinse lumănările în gulguțe. Pe parcursul zilei, undeva în jurul orei 16.00 o să avem mai multe activități în care sunt implicați copiii, diverse jocuri pentru ei și vom face împreună gulguțe. Vom amplasa undeva la 8.000 de gulguțe în parc, majoritate fiind făcute din hârtie reciclată. O să avem un colț de camping pentru cei care vor să se relaxeze și vom avea un spectacol cu jonglerii cu foc”, mai spune coordonatorul festivalului. În cazul în care vremea nu va fi una favorabilă, festivalul va fi reprogramat pentru data de 21 mai.
Festivalul Luminii Sibiu este organizat de către Organizația Națională "Cercetașii României" prin Centrul Local "Cetatea Roșie" Sibiu. Proiect finanțat prin programul YouthBank Sibiu. Programul este implementat în Sibiu de către Fundația Comunitară Sibiu, iar la nivel de rețea este coordonat de Fundația pentru Implicarea Tinerilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Fundaţia Comunitară Sibiu , Cetatea Roșie , Asistenţă Socială Sibiu , Mihai Alexandru Crăciun , Organizația Națională Cercetaș , Festivalul Luminii Sibiu , Centrul Local Antidiscriminare , Implicarea Tinerilor , Cercetașii României , Youthbank Sibiu
Vizualizari: 3676
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dincă Constantin
Acum 3 ore
Sibiu 2025
Acum 3 ore
Sibian
Acum 4 ore
Baciul obsecvios
Acum 4 ore
Hermannstadt