După fostul manager general, Alexandru Mihuț, și-au mai dat demisia din funcție șefa secției de boli infecțioase, dr. Ofelia Criștiu și două asistente din aceeași secție. Numărul celor care le-ar putea urma exemplul poate crește în zilele următoare.
Conducerea spitalului speră să o convingă pe dr. Ofelia Criștiu, precum și pe cele două asistente de la secția de boli infecțioase să revină asupra deciziei.
”Am convingerea că putem avea un dialog, putem ameliora lucrurile în așa fel încât să rezolvăm situația”, a declarat dr. Corina Cazan, director medical al spitalului. ”Reacția aceasta va mai fi încă, este o reacție firească la ce s-a întâmplat și trebuie să discutăm”, a mai spus dr. Cazan.Un apel public la dialog a făcut și noul manager general.
”Sunt enorm de multe lucruri de schimbat, lucruri fine, trebuie făcute cu atenție. Dacă nu ne deschidem și nu începem să colaborăm, cu toții, nu ajungem nicăieri. Presiunea e fantastică. Ajungem să ne închidem în carapace și doar să ne apărăm și mai departe o să vedem noi demisii sau ieșiri din sistem”, a spus dr. Vasile Stelian Banciu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Pediatrie Sibiu , doctori , asistente , Alexandru Mihuț , medicinale , Corina Cazan , Vasile Stelian Banciu , Pentru Sibiu , Maria Hirist , demisii , Ofelia Criștiu , Bulevardul Spitalelor
Vizualizari: 4936
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb