Facem și noi un spital?

Fetița mea cea mare avea aproape doi ani când s-a întâmplat. Vărsa încontinuu, orice primea. Chiar și dacă bea un pahar de apă, îl vărsa cinci minute mai târziu. Am plecat în toiul nopții la urgențele Pediatriei. Ne-au trimis înapoi acasă pentru că micuța de nici doi ani și-a smuls mâna când au băgat acul perfuziei și au sărit doi-trei stropi de sânge pe halatul imaculat. Am revenit pe următorul schimb de medici și ni s-a spus că eram așteptați. La analizele pe care le-au văzut ne așteptau să revenim pentru că pruncul era aproape de blocaj renal. Am zburat de la Luther pe Pompei Onofreiu, în cinci minute mai țineam în mână doar niște haine și ne uitam cum s-a închis o ușă iar în spatele ei era copilul nostru în brațele unei asistente. Singur.

Sentimentul acesta nu îl poți înțelege dacă nu îl trăiești. Probabil de aia spun mulți pe la colțuri că mamele revoltate împotriva Spitalului de Pediatrie sunt nebune. Pe undeva au dreptate, înnebunești când vezi cum pruncul tău dispare în spatele unei uși.

Probabil mamelor „nebune” n-o să le placă ce urmează. O mare parte din vina pentru această situație medievală nu aparține conducerii Spitalului de Pediatrie. Oamenii se descurcă cu ce spații au și, ca mai peste tot, n-au. Se descurcă cu personalul pe care îl au pentru că alții nu găsesc. Asistentele medicale empatice, drăguțe, sensibile și atente cu copiii pe care îi au în grijă lucrează deja în Germania sau în Anglia pe 1500-2000 de euro lunar. Au rămas acasă cele dispuse să lucreze pe 800-1000 de lei. Normal că nu e o scuză, dar asta nu schimbă fondul problemei. Pe un asemenea salariu nu găsești calitate umană pe piața forței de muncă.

Revendicările grupului de părinți revoltați pe bună dreptate sunt pe lângă problema de fond și nu vor putea fi rezolvate fără o decizie administrativă pe termen lung. Este absolut evident că e nevoie de un alt Spital de Pediatrie. E nevoie de o mult mai atentă supraveghere a personalului și a comportamentului acestuia. E nevoie de mult mai multă implicare și atitudine din partea părinților, care își au și ei partea lor de vină pentru că au permis perpetuarea acestei situații. Din 930 de semnatari ai petiției au depus reclamații 14. Fără reclamații, nu ai speță de rezolvat.

Fiecare dintre toți cei implicați în această crudă poveste ar trebui să își facă treaba. Părinții să sesizeze problemele, conducerea administrativă să rezolve ce ține de bucătăria internă, atitudinea personalului și sistemul de informare al aparținătorilor fiind probleme rezolvabile. Iar autoritățile care țin pita și cuțitul să rezolve problema de fond. Pentru că, până la urmă, marea problemă aici e. Repuneți pe tapet construirea noului spital, rezolvați schimbul de terenuri cu MApN-ul și transformați cel puțin o parte din Spitalul Județean în Spital de Pediatrie. Știu, e mult de muncă. Dar am văzut un prefect dornic să obțină capital pe spinarea acestei situații. Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu are toate pârghiile la îndemână ca să repornească construirea noului spital și să rezolve întreaga problemă.

Declarații complet stupide de genul „de mâine, toți părinții se internează alături de copii” nu fac altceva decât să pună și mai multe paie pe foc.

Spitalul de Pediatrie are o nouă conducere iar nemulțumiții au primit capul directorului pe o tipsie. Am fost mulțumiți când l-am pus pe Constantinescu. Am fost mulțumiți când am scăpat de Năstase. Am fost mulțumiți când l-am dat jos pe Ponta. Am fost mulțumiți când l-am pus pe Iohannis. S-a rezolvat vreuna dintre problemele de fond în acești 20 de ani de demiteri și demisii? Nicio demisie nu a rezolvat vreodată o problemă în România. Dimpotrivă, din punctul meu de vedere, autoritățile tocmai și-au câștigat timp ca apele să se liniștească și oamenii să uite. Până nu vom avea un Spital de Pediatrie decent problema aceeași rămâne indiferent cum îl va chema pe viitorul director, dacă se găsește vreun nebun care să își bage capul în laț.

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297