Sâmbătă,
01.10.2022
Partial Noros
Acum
25°C

De sezon. Locurile din oraș unde sibienii au fost mușcați de căpușe: Sub Arini, N. Bălcescu, 9 Mai…

De sezon. Locurile din oraș unde sibienii au fost mușcați de căpușe: Sub Arini, N. Bălcescu, 9 Mai…

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu au întocmit o listă a zonelor din Sibiu, dar și din alte localități ale județului, unde sibienii au reclamat că au fost mușcați de căpușe.

Potrivit datelor centralizate de DSP de la șase spitale din județ, până acum al sibienilor care au cerut ajutor de specialitate după ce au fost mușcați de căpușe a ajuns la 221, comparativ cu 217 cazuri raportate în aceeași perioadă a anului trecut (respectiv 265 de cazuri, în aceeași perioadă a lui 2014).

”Conform datelor centralizate din cele 6 unități spitalicești din județul Sibiu, în ultimele săptămâni numărul persoanelor care s-au prezentat la Serviciile de Primiri Urgențe pentru înțepăturile de căpușe a crescut ușor, așa cum ne așteptam pentru această perioadă a anului”, DSP Sibiu
Reprezentanții Direcției spun că se așteaptă la o creștere a numărului de cazuri în următoarea lună, drept pentru care recomandă sibienilor să se ferească de zonele cu risc de înțepături. În plus, recomandă locuitorilor ”să respecte toate măsurile preventive cunoscute deja (îmbrăcăminte adecvată, aplicarea de repelenți, controlul tegumentelor după întoarcerea din natură). Dacă înțepătura s-a produs, indicăm extragerea căpușei cât mai urgent, în condiții de siguranță, de preferat în Serviciul de Primiri Urgențe de la cel mai apropiat spital”.

Căpușele nu mai sunt doar în parcuri. Ci și prin centru

Pentru teritoriul municipiului Sibiu, cei de la DSP au realizat o listă cu 28 de zone din oraș unde au fost semnalate înțepături de căpușe în acest an. Lista include și parcurile Sub Arini și Tineretului, Grădina Zoologică, Muzeul Satului, Cimitirul Municipal, Pădurea Dumbrava, dar și Piața Cibin, str. Aleea Streiu, str. Aurel Decei sau chiar străzile centrale Nicolae Bălcescu și 9 Mai. În plus, cei de la DSP Sibiu mai enumeră străzile C. Darwin, Calea Dumbrăvii, Calea Gușteriței, Calea Poplăcii, Litovoi Vodă, Măgheranului, Oașa, Regele Ferdinand, Ștefan cel Mare, Șteflești, Turnișorului, Viile Sibiului, Zugravilor, Ștrandului, Constantin Noica, Simion Bărnuțiu și Alba Iulia.

Pentru municipiul Mediaș, cei de la DSP enumeră strada Predeal și cimitirul municipal, iar din Cisnădie au fost raportate cazuri pe str. Măgurii.

În fine, comunicatul emis de DSP Sibiu mai enumeră cazuri din Agnita, Alțâna, Apoldu de Jos, Arpașu de Sus, Avrig, Blăjel, Boișa, Brătei, Buia, Cașolț, Cisnădioara, Dumbrăveni, Gura Râului, Hamba, Hașag, Loamneș, Mediaș , Miercurea Sibiului, Nocrich, Ocna Sibiului, Poplaca, Racovița, Rășinari, Râul Sadului, Rusciori, Sadu, Săliște, Sângătin, Scorei, Sebeșu de Jos, Sibiel, Slimnic, Șalcău, Șeica Mare, Șoroștin, Șura Mare, Șura Mică, Tălmaciu, Tălmăcel, Tocile, Turnu Roșu, Vale și Veseud.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Coco

Acum 6 ani

Nu se poate elimina cauza, adică sa se distrugă căpușele?
Raspunde

Primaria Sibiu

Acum 6 ani

Bravo! Până acum nu ne-am gândit la soluția asta. Vom ține cont de soluția propusă de dvs. și o vom aplica în cel mai scurt timp posibil.
Raspunde

o idee

Acum 6 ani

probabil e un caz similar Hexi Pharma. nu m-ar mira ca acele solutii folosite contra capuselor sa nu dea rezultate din cauza ca nu au concentratii corecte...
Raspunde

No mercy

Acum 6 ani

Alo, Primaria, se aude??!! Nu va este jena ca Sibiul este anual pe primul loc la muscaturile de capuse?!
Raspunde

radu

Acum 6 ani

In tara asta, totul e "lungit" in diverse feluri: dezinfectantii, solutiile biocide, asfaltul, aracetul, iaurtul, branza, vodca etc. Doar salariile sunt "scurte".
Raspunde

@@@

Acum 6 ani

Balcescu? 9 Mai? :))) Adevarate paduri acolo ! Hai, pe 9 Mai inteleg....paturile pline de capuse ale ilegalilor bronzati... Frecventez foarte des (plimbare, tranzitat) parcul Sub Arini, stau in zona, niciodata in viata mea nu m-a muscat nimic in parc, exceptie tantari. Nu stiu cum umbla cei muscati, desculti? fundul gol? de sunt atatea cazuri.....Oricum povestea asta pare trasa de par. Sunt orase inconjurate de paduri, munti, zone mari verzi mult mai in centru (Baia Mare, Piatra Neamt, Brasov etc ) cum de acolo nu sunt atatea cazuri? Aceeasi isterie ca gripa porcina, gaineasca (:))) ) si mai stiu ce alte inventii pt. isterie in masa si vandut ziare.
Raspunde

mihai

Acum 6 ani

@-@@@ de abia astept sa te muste una. De Kur
Raspunde

@@@

Acum 6 ani

Nu o sa ma muste vreuna de dos, dar tare imi e ca ma pupi tu :)
Raspunde

Ivan

Acum 6 ani

Tot orasul cu alte cuvinte...unde naiba ne mai plimbam? Alo primaria faceti ceva...in fiecare an acceasi peoblema. Chiar nu sunteti in stare de rezolvarea unei probleme asa grave?!
Raspunde

VL-69-BMW

Acum 6 ani

plimba-te cu masina nu mai ai propleme cu capusele, eventual iti iei o capusa in drepta sa te mai suga din cand in cand.
Raspunde

dan

Acum 6 ani

Cred ca problema nu este in oras, ci la marginea lui. Sibiul este singurul oras din tara inconjurat de turme de oi. Pe oriunde iesi si exista un camp, exista si o turma de oi. Iar de aici, capusele, sunt aduse in oras de cainii de la stane, de cainii vagabonzi si pisicile din cartierele marginase care tranziteaza respectivele zone.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus