După trei ani de la instituirea circulației într-un singur sens (dinspre strada Oașa) pe strada Șteflești din cartierul sibian Vasile Aaron, reprezentanții administrației locale revin asupra deciziei.
Propunerea supusă consultării publice prevede revenirea la circulația în ambele sensuri, dar numai pe o porțiune. ”Se propune instituirea sensului dublu de circulație pe un tronson al străzii Șteflești, cel situat între strada Oașa și parcarea zonală de pe această stradă (ieșirea dintre blocurile 2 și 8). Motivul acestei modificări este eliberarea ușoară a sensului giratoriu de la intersecția străzii Semaforului cu strada Negoveanu de traficul care ajunge în acest punct de pe toate străzile cu sens unic din zonă. Astfel, locatarii străzii Șteflești ar putea utiliza strada Oașa pentru deplasare, în loc să pătrundă în sensul giratoriu menționat”, explică reprezentanții administrației locale.
Sibienii care au propuneri sau sugestii pe această temă sunt rugați să le transmită fie pe e-mailul Primăriei ([email protected]) fie să le depună în scris la Centrul de Informații pentru Cetățeni, din sediul Primăriei Sibiu.
Foto: Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3773
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Ron
Acum 3 ore
Eu
Acum 4 ore
Emil