S-au întâlnit la 10 ani, au făcut liceul împreună, iar apoi drumurile lor s-au separat o perioadă pentru a-și continua studiile. Acum își împart viața între expozițiile pe care le au în diverse țări și Sibiu, orașul natal în care s-au întors în urmă cu cinci ani.
„Ne-am cunoscut de când eram mici, pe la 10 ani, iar mai târziu am fost și prieteni”, începe să povestească Lia Perjovschi.
„A urmat perioada liceului, am făcut amândoi Liceul de Muzică și Arte Plastice. Mie îmi plăcea Dan pentru că era cel mai deștept și lui i-a plăcut de mine nu doar pentru că eram cea mai mișto, dar eram și nonconformistă”, povestește râzând Lia. „Ne-am împrietenit, dar ne-am și despărțit”, vine imediat replica lui Dan Perjovschi.
O perioadă au împărțit și aceeași bancă, iar asta i-a apropiat și mai mult. Au crescut și s-au format oarecum împreună, pentru ca în ‘83 să urmeze nunta. „A fost mai mult nunta părinților noștri pentru rudele lor. Am pupat 300 de oameni atunci și singurul om pe care îl cunoșteam era nevasta mea, iar atunci se făceau nunțile în săli de fabrici și uzine. Pe vremea aceea nici nu era altă șansă să aduni niște bani, era un ajutor”, spune artistul.
Nunta Liei și a lui Dan Perjovschi, 1983
Pentru că au vrut să-și continue studiile, drumurile lor s-au separat pentru o perioadă. Dan Perjovschi a fost acceptat la facultate în Iași, iar Lia dăduse examen în București, dar nu a fost acceptată. „Noi suntem cumva două persoane la extreme, Dan tot timpul surprindea dacă voia și câștiga întotdeauna. Mie mi-a luat șase ani să intru la facultate, era un sistem corupt și încet-încet am început să nu mai am încredere în mine. Pentru mine a fost un blocaj fabulos, un șoc, când am ieșit din el am vrut să demonstrez tuturor că știu ce vreau. Am făcut contestații de două ori și mi-am zis în sine că cei care m-au făcut să pierd șase ani, nu pot avea respectul meu și atunci a trebuit să-mi construiesc curricula singură. Mi-am construit posibilitățile din ce am avut”, își amintește Lia. Ca să verifice cât de corect a fost un juriu și-a creat o identitate falsă, Max Păcurar, după care a creat o instituție, Arhiva de Artă Contemporană și spune că în felul acesta nu a mai așteptat instituțiile noastre să facă ce trebuie. „Făcând instituția asta am început să fac și alte lucruri, pe lângă să fiu artist, eram și curator, arhivist, teoretician și am început să citesc pentru a recupera anii ‘50-‘90 de care nu învățasem nimic”.
Lia și Dan Perjovschi la ștrand în 1977
„Ne-am luat unul după altul, cum ne-a dus viața”
Condițiile din liceu și de după au fost foarte dificile, pentru că nu exista libertate de expresie, erai pregătit pentru ceva ce nu exista, sunt de părere cei doi artiști.
„De la început noi am mers pe arta de cercetare, experimentală și am știut de la început că povestea artistică ne-a legat de atunci și până acum și de acum până mai departe. Eu am luat repartiție la Oradea și am mers amândoi, pe urmă, când ea a intrat la București m-a luat cu ea. Ne-am luat unul după altul după cum ne-a dus viața și ne-am ținut spatele cum s-ar spune”, povestește Dan.
Oradea s-a dovedit a fi locul potrivit pentru Lia care reușise să-și găsească și un loc de muncă, iar acolo și-au petrecut cinci ani. „Oradea a fost locul cel mai frumos pentru că am fost apreciată intelectual la cel mai just nivel”, spune Lia. „S-au potrivit niște lucruri pentru noi în Oradea, ne fusese repartizat un apartament cu două camere, până atunci am stat în locuri dificile, să spun așa. În anii în care am stat în Oradea ne-am dezvoltat artistic și cumva eram pregătiți fără să știm pentru ceea ce urma să vină. Nu știam că o să vină revoluția, suntem unii dintre puținii care au rezistat șocului, pentru că a fost o răsturnare de valori și o presiune fenomenală când s-a întors totul pe dos”, spune Dan.
„Revoluția ne-a găsit pe amândoi pe străzile din Sibiu”
Perioada comunistă a fost una grea și pentru cei doi artiști care au fost nevoiți să renunțe la un copil. „Imediat după căsătorie am rămas însărcinată, dar nimeni nu m-a putut ajuta, nici mama, nici soacra, iar Dan era încă student. A fost o decizie dură pe care a trebuit să o luăm, dar nu aveam serviciu, nu aveam statut de niciun fel, era criza, iar partidul voia să-i produci copii. Asta a fost experiența poate cea mai tristă pentru noi”, povestește Lia. Cei doi artiști aveau 28 de ani atunci când a venit revoluția. „Lia venea din București (era studenta acolo din 87), eu din Oradea și ne-am întâlnit în Sibiu pe 21 decembrie. Am fost pe stradă zilele acelea, am lăsat bagajele și am ajuns în piață imediat ce s-a auzit prima împușcătură”, își amintește Dan care este imediat completat de soția sa.
„Am prins revoluția și asta ne-a făcut să fim angajați într-un fel de protest continuu într-o societate care trebuia si trebuie să fie democrată. Eu nu am vrut să fiu în jocurile nimănui. Au fost prea mulți ani cu frig, fără lumină, mincare, iar astea sunt atât de puternice încât îți anulează orice perioadă bună. Cred că de asta nu-mi place perioada aceea, pentru că anula tot ce era frumos. Am avut constrângeri de peste tot, nu am nostalgia acelor vremuri, simțeam presiunea societății care te controla, peste tot” spune Lia.
Foto Centru Arta Castellon 2010 Spania
Succesul artistic a venit pe parcurs
Lia Perjovschi are până în acest moment aproape 500 de expoziții, workshop-uri și prezentări, iar Dan peste 500 de expoziții. Cei doi spun că nu seamănă deloc, dar așa cum fac o mulțime de lucruri împreună, la fel de multe sunt și lucrurile care îi despart. „Împreună avem peste 1.000 de astfel de evenimente, iar în ultimii ani s-au accelerat lucrurile. Ne-am făcut loc în expoziții care își pot permite între 20-30 de artiști, iar asta înseamnă ceva”, consideră Lia. Au călătorit mult, mai ales prin prisma expozițiilor, burselor pe care reușeau să le obțină, iar dacă câteodată mergeau împreună, au fost și perioade în care se vedeau o dată la trei luni. „Am trăit mult din rezidențele acestea artistice cel mai mult în Germania unde, practic, primeai bani lunar să faci artă. Viața unui artist contemporan e foarte ruptă, nu are continuitate. Noi lucrăm cu resurse minimale, aproape din nimic facem niște instalații mari, pentru că n-am avut niciodată o sursă financiară, instituții în spate. A trebuit să ne descurcăm singuri, Lia merge cu o valiză undeva și scoate instalația și eu cu markerele după mine. Am încercat să nu ne plasăm în centrul obosit și conservator, ci cumva mai la marginea lui, în zona mai experimentală, o zonă care nu creează obiecte frumoase, ci e mai mult un laborator care creează întrebări și propuneri. Eu am avut succes cu ceva care încă nu e înțeles ca artă în țara asta, dar nici în alte țări, e plasat fie la graffiti, fie la caricatură, dar nu e niciodată pur și simplu”, spune Dan.
Toate experiențele pe care cei doi le-au trăit s-au tradus cumva în lucrări de artă și în poziționări artistice. Pentru Lia Perjovschi viața e o luptă, dar în proprii termeni și întotdeauna a preferat să joace în propriul film și se consideră niște oameni norocoși. „Suntem norocoși și pentru că ne-am întâlnit, dar și pentru că am putut să stăm atât de individual fiecare, ne-am negociat spațiul de creativitate și de libertate. Fără asta nu se poate, nu ai cum să fii doi pe aceeași vibrație”.
Lia și Dan Perjovschi cu altețele regale olandeze, laureați premiu ECF 2013
Lia și Dan Perjovschi, 2015, Seoul
Sursă foto: Arhiva personală
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Artă Contemporană , Dan Perjovschi , Arte Plastice , Silvana Armat , Max Păcurar , Nunta Liei , Lia Perjovschi , Pentru Lia Perjovschi , Centru Arta Castellon , Foto Centru Arta Castellon
Vizualizari: 7983
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
MB
Acum 7 ore
Claudiu
Acum 7 ore
Liberal autentic
Acum 7 ore
Neli Oproiu
Acum 7 ore
Bobo