Un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în localitatea Brezoi, județul Vâlcea, suspectat de săvârșirea mai multor infracțiuni, este urmărit național în baza mandatului de arestare preventivă emis în lipsă de către Judecătoria Sibiu.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu solicită sprijinul cetățenilor pentru a-l identifica.
”În data de 18 mai, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului ȚUGULAN VASILE pe o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de furt calificat, două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere (în data de 22.04 și 04.05.2016) și o infracțiune de mărturie mincinoasă”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Sibiu.Întrucât bărbatul se sustrage urmăririi penale s-a dispus urmărirea generală a acestuia în baza mandatului de arestare preventivă, polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu efectuând cercetări în vederea identificării și reținerii acestuia.
Cei care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugaţi să apeleze numărul unic apel de urgenţă 112 sau numărul de telefon fix 0269/208211, persoană de contact subinspector Marius Cărbunariu - Biroul Investigații Criminale Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Urgență Sibiu , IPJ Sibiu , Judecătoriei Sibiu , Judecătoria Sibiu , telefon , politisti , urmarit penal , Pentru Sibiu , barbat , Marius Cărbunariu , Poliția Comunitară
Vizualizari: 4440
Ultimele comentarii
Acum 52 minute
Mișu mare
Acum 1 oră
Magda Boar
Acum 2 ore
Max rasinareanul
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 2 ore
Andrei C.