Administrația locală anunță că traficul rutier din zona cartierului Dioda va fi restricționat din prima zi a săptămânii viitoare, când sunt programate să înceapă lucrările de modernizare a infrastructurii. Accesul locatarilor va fi permis, dar cu restricții.
”Termenul de execuție a lucrărilor este până la sfârșitul lunii ianuarie 2017, dar constructorul își propune ca până la sfârșitul lunii noiembrie să modernizeze carosabilul, trotuarele și iluminatul public și să reconfigureze locurile de parcare. Dată fiind extinderea acestor lucrări, Comisia de Circulație a aprobat închiderea traficului în zona cuprinsă între bulevardul Vasile Milea, Calea Dumbrăvii și strada Oituz, în perioada menționată”, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu, într-un comunicat de presă remis ziarului Turnul Sfatului. Potrivit sursei citate, lucrările de modernizare vor afecta, pe rând, zone ”mai restrânse” ale cartierului.
Trei firme din Sibiu și mai multe tipuri de lucrări
Asocierea de firme formată din Terra Building, Drumuri și Prestări Construcții și Electro-Con Impex a fost desemnată câștigătoare a contractului de reabilitare a infrastructurii cartierului Dioda. Valoarea lucrărilor ofertate de firmele sibiene este de 3,9 milioane de lei (față de 5,04 milioane de lei, fără TVA, estimare înainte de atribuire). Potrivit informațiilor din caietul de sarcini, străzile incluse în proiectul de reabilitare măsoară 1,6 kilometri. Sunt planificate pentru a fi modernizate parcări de peste 14.000 de mp, plus trotuarele aferente străzilor (mai bine de 4.500 de mp). Tubulatura pentru cablajul metropolitan (”coborârea firelor sub asfalt”) este proiectată pe o lungime de aproximativ 13 km. Perioada de garanție este de cinci ani de la semnarea procesului verbal la terminarea lucrărilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , Turnul Sfatului , vasile milea , Prestări Construcții , Primăriei Sibiu , Terra Building , Con Impex , Pentru Sibiu , santiere Sibiu , reabilitare străzi , modernizarea cartierelor , Cartierul Dioda , Pentru Dioda
Vizualizari: 2827
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Daria Marina
Acum 4 ore
Bambolero
Acum 4 ore
Emila Elzoroaba
Acum 4 ore
Bambolero
Acum 4 ore
Marian