Joi,
08.12.2022
Ceata
Acum
4°C

Teodora: drumul spre marile expoziții din lume

Teodora: drumul spre marile expoziții din lume

De când era mică îi plăcea să deseneze fiecare foaie albă pe care o găsea, dar crede că pasiunea pentru artă și gustul estetic le-a moștenit de la mama și de la bunicul său. Talentul Teodorei Axente au dus-o pe aceasta de la cele mai importante galerii de artă din capitalele Europei până în New York.

 A urmat Liceul de Artă din Sibiu, iar imediat după absolvire a plecat în Cluj pentru a-și continua studiile. „În timpul liceului, profesorii mei de pictură au organizat câteva excursii cu grupa de pictură în trei orașe Cluj, Timișoara și București, pentru a ne da ocazia să vedem și să ne acomodăm cu un stil sau altul academic, fiindcă fiecare dintre cele trei universități vizitate au stiluri diferite. Așa am ales Clujul, fiindcă am avut cele mai multe afinități cu genul sau tipul de pictură care se făcea la acea vreme în Universitate. Nu am făcut eu la vremea aceea analize complexe comparând potențialul unui oraș ca Sibiul cu un oraș universitar precum Clujul, însă aflasem că școala din Cluj este o școală de pictură apreciată și care a format o serie de studenți cu rezultate deosebite”, spune artista.

În perioada facultății a participat la multe concursuri internaționale, iar cel organizat la Essl Museum, i-a deschis o portiță spre ceea ce avea să fie mai târziu pentru ea lumea artei. „Recrutarea candidaților s-a derulat prin intermediul facultății și, practic, în toate universitățile de arte din țară, studenții au avut posibilitatea să se înscrie și să participe la concurs. A urmat apoi selecția pe faza de țară care s-a finalizat cu o expoziție în București, iar mai apoi în finală am fost aleși trei candidați care urmau să expună în Viena la muzeul familiei Essl. Paralel cu acest concurs lansat de Essl am fost selectată pentru anul următor și de cei de la Viena Insurance Group care erau parteneri cu cei de la Essl și care au organizat  o expoziție de grup ulterior. Cred că am avut o mare  ocazie să expun într-un muzeu important precum acesta și de acum să fac cunoștință pentru prima dată cu publicul de peste granițe cu rigorile, dar și cu cerințele sale.

 „Un artist trăiește mereu experiențe creatoare”

 Teodora Axente preferă tehnica picturii în ulei, pentru că are tradiție și aduce un plus de greutate și savoare lucrărilor. O inspiră multe secvențe, imagini și obiecte cu care intră în contact în fiecare moment, iar măiestria constă în modul în care reușești să dai formă și, apoi, viață ideilor. „Eu cred că un artist trăiește mereu experiențe creatoare, chiar la tot pasul, iar marele test este atunci când le transformă în lucrări. Pictura mea este una figurativă. Tind în compozițiile mele să merg spre o conotație suprarealistă, onirică ceea ce ține de tărâmul absurdului sau a straniului. Enigmaticul și spiritualul mă fascinează precum și tot ceea ce ne ridică întrebări și ne frământă. Personajele mele par a fi desprinse dintr-o alta lume, nu din cea reală, iar ținuta lor vestimentară confecționată din diferite texturi și materiale neconvenționale, dar și fizionomia sau contextul în care sunt surprinse trădează, de fapt, frământările lăuntrice ale acestora. Materialitățile și texturile diferitelor obiecte sunt pentru mine indici ai senzațiilor, trăirilor senzoriale, de aici și opoziția pe care mereu o folosesc în mesajul lucrărilor mele materie – suflet. Ceva palpabil care vorbește despre ceva intangibil și invers”.

 Condiția artistului - aceiași

 Despre arta sa, Teodora Axente spune că este modelată de spiritul și tradiția acestei țări și recunoaște că nu există alt loc, mai bun decât acasă pentru a putea crea, deși în afara granițelor se bucură de un succes mai mare. „Sigur că șansele unei mai bune promovări se datorează legăturii și experienței mele cu străinătatea, dar sunt tolerantă. Arta este primită și apreciată acolo unde se găsește un loc fertil pentru emoție, cunoaștere, dăruire. Condiția artistului este, cred, aceeași indiferent de țara din care provine. Ajung să cred tot mai mult în ideea că fiecare artist are soarta lui pecetluită”.

Având expoziții în importante orașe ale Europei, aceasta spune că a trăit experiențe diferite fiindcă fiecare țară are un anumit public și anumite particularități și așteptări de la un artist. Aceasta a avut o expoziție la New York  la Ana Cristea Gallery, numită „COLD LINING”, iar artista s-a declarat mulțumită de modul în care au fost primite lucrările ei. „Cel mai mult m-a impresionat reacția celor care privesc pentru prima dată lucrările mele. Unii spun că transmit un mesaj prea dur prin compozițiile mele și că e greu de digerat, alții spun că picturile mele transmit un calm și o stare magnetică. Nu pot însă să nu-mi aduc aminte de un caz în care un privitor ce analiza o lucrare a strecurat și câteva lacrimi pe obraz. Sau o altă persoană relata curatoarei mele că de când a văzut una din lucrările mele, mereu se gândește la acea pictură și că a devenit un fel de obsesie. Cred că un succes se obține atunci când ridici întrebări privitorilor și nu atunci când răspunzi la ele”, este de părere artista.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

?

Acum 6 ani

conditia artistului - ACEEASI (e feminin); aceeasi fata, aceiasi baieti
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus