Se vorbește, se va vorbi, se scrie, se va scrie mult, despre gestul Marii Britanii de a părăsi Comunitatea Europeană. Pe bună dreptate. Era, este, o încercare istorică temerară, de solidarizare a unui continent milenar zămislit și consolidat până în pragul bătrâneții pe bucăți.
După 60 de ani experimentali, de eforturi și speranțe, este un șoc ce scutură din temelii Comunitatea. Ce urmează, ce va urma, este întrebarea pe buzele tuturor. Este tot atât de temerară și încercarea de a da un răspuns acestei întrebări. Deși a pornit cu un gest economic–Comunitatea Cărbunelui și Oțelului– rațiunea solidarizării europene a fost esențialmente de natură politică. Cel de al doilea război mondial a atenționat-o asupra a două lucruri : odată că istorica luptă europeană fratricidă are drept rezultat autovlăguirea întregului continent și a doua oară că singură, niciuna dintre puterile europene nu face față polarizării puterii postbelice între răsărit și apus. Iar dacă în cele din urmă Europa și-a găsit formula asigurării securității politice prin cooperare cu America, ea trebuia să devină un pol de putere de sine stătător, pe picioare proprii, într-o lume cu tendințe vădit polarizante.
Este de presupus că aceste rațiuni au îndemnat și Marea Britanie să se integreze în comunitate. Este de asemenea de presupus că cei 48% care au optat pentru menținerea integrării au gândit în acești parametri generali, fundamentali. Apariția pe traseul acestui grandios proiect a unor obstacole și dificultăți erau inerente și în totul previzibile, luând în seamă cu deosebire mișcările de dimensiuni continentale de natură socială, economică și apăsat politică, survenite în ultimii câțiva ani. Votanții pro Brexit, socotindu-se afectați de aceste mișcări, au apreciat că de sine, țara lor le poate face față mai bine decât Uniunea. I-a felicitat Trump și Putin, nu se știe cu cât piper sau otravă.
Va porni toboganul european? Nu cred. Anglia a avut, are și de prezent, o situație, o poziție aparte în raport cu restul Europei. Secular ea a tronat cu puteri depline peste un vast și bogat imperiu, dominație care a lăsat în urmă mentalități greu de îmblânzit. Apoi, tot istoricește, Anglia a întreținut, întreține și de prezent, relații speciale cu America. Deloc de neglijat, în decursul timpurilor, ea mai mult s-a războit cu restul Europei. În fine, ea este o mare putere de sine stătătoare. Iată deci, un mănunchi de argumente proprii, care explicit sau subconștient, au contribuit, alături de cauzele imediate expuse mai sus, la determinarea opțiunii de părăsire a Uniunii. Poate Germania, prin puterea economică, ar putea singură face față provocărilor lumii de azi. Dar ea a resimțit urmările dezbinării europene pe care a declanșat-o în cele două conflicte mondiale. Sunt unele forțe extremiste sau naționaliste pe aiurea, stimulate de exit-ul britanic, care mizează probabil pe îngustimea de gândire politică a anumitor categorii sociale, dar este de crezut, de sperat, că marea masă a europenilor scrutează viitorul pe coordonate fundamentale în privința sorții și rolului lor într-o lume cu evidente tendințe de polarizare politică, economică și îndeosebi militară.
În ce ne privește, s-a spus deja : rămânem fideli Uniunii. E bine, dar nu atât de ”fideli” ca până acum. Mâine-poimâine facem 10 ani de stagiu unionist, iar speranțele nutrite se lasă așteptate. Uniunea nu trebuie privită ca o structură osificată ci adaptabilă vieții în evoluție, ținând seamă de interesele ei globale precum și de situația și interesele specifice ale țărilor componente. În cadrul Uniunii noi trebuie să ne putem reface țara. Evident, în mare măsură e vina noastră, dar în chip vădit, am fost, suntem „stimulați” mai mult spre o viață colonială a Uniunii. Devine pe zi ce trece tot mai uimitor cum, o țară cu resursele și disponibilitățile României, se menține irecuperabil într-o stare de sărăcie. De n-ar fi să pomenim decât cum sunt obstrucționate produsele noastre pe piața europeană și dimpotrivă cum au invadat produsele lor piața noastră, sau cum suntem puși în situația să ne înstrăinăm pământurile și pădurile. Este nevoie de mai multă personalitate, de mai multă fermitate și decizie în apărarea propriilor interese în cadrul Uniunii. Fondurile europene sunt binevenite dar nu ele vor reface România, ci munca și abnegația românilor în valorificarea resurselor și bogățiilor ei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: marea britanie , Comunitatea Europeană , În România , Uniunea Europeană Guvernului P , Comunitatea Cărbunelui , Marii Britanii , Poate Germania , După Brexit , Jacques Chirac
Vizualizari: 1491
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
AndreiM
Acum 31 minute
Dragoș Ratiu
Acum 31 minute
O sibianca
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Hermann Stadt