Miruna Ioani, sibianca recunoscută pentru blogul „Și blondele gândesc”, a renunțat la viața împlinită pe care și-a construit-o alături de soțul ei în Marea Britanie pentru a se întoarce în țară. Cinci ani au stat departe de prieteni și familie, pentru ca acum să se întoarcă alături de băiețelul lor în sânul familiei.
2011 a fost anul în care Miruna a decis să plece în Anglia, imediat după terminarea cursurilor Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj, acolo unde îl cunoscuse și pe cel care, mai târziu avea să-i devină soț.
„Eu am plecat fiindcă iubitul meu de atunci, soțul meu de acum, era acolo deja. Își făcea specializarea și era foarte încântat de cum muncește, de ce învață. El e neurochirurg și era important pentru el să mai stea o vreme pentru a mai putea învăța. Mereu le spuneam celor care mă întrebau asta, că eu sunt un „heart-emigrant”, am plecat după glasul iubirii, nicidecum după altceva. Mie îmi era bine în România, aveam tot ce îmi trebuie, inclusiv un mare dor de el. Și-atunci, după ce-am terminat facultatea, am luat primul avion. Știam că pot lucrez și eu în Anglia așa că am jucat cartea asta și am câștigat experiență profesională, niște bani și, cel mai important, o familie mai frumoasă decât îmi imaginam”, povestește Miruna.
Destinația concediilor? România
Deși profesional se simțeau împliniți în Anglia, aceștia și-au dorit să se întoarcă acasă pentru că a fi mai aproape de cei dragi, dar și pentru că mai sunt o mulțime de lucruri de schimbat în țară.
„Viața noastră acolo era liniară, parcă nu se întâmpla nimic. Cheltuiam o grămadă pe avioane și concediile le făceam doar în România. Era prima destinație pe lista dorințelor noastre. Ne era dor de familie, de prieteni, de străzile noastre, de mâncare. Cred că am simțit că în Anglia am cam făcut ce era de făcut pentru noi, din punct de vedere profesional, soțul meu și-a luat atestatul de la Colegiul Regal de Chirurgie și credem că în România, mai sunt multe de făcut, atât pentru noi, cât și pentru alții. Și mă gândesc mai ales la pacienți când spun asta”.
„Ne-am asumat decizia de a reveni în România”
La revenirea în țară, aceștia au decis să se mute în București, însă o dată la două săptămâni vin în Sibiu, urmând ca la anul să ia o decizie cu privire la drumul pe care vor merge în continuare. ”Readaptarea încă e în plină desfășurare, nu vreau să tragem linie până la anul. Deocamdată luăm lucrurile așa cum sunt, ne asumăm decizia de a ne muta în România. Drumurile pot fi o aventură, e foarte-foarte cald și prețurile sunt mari. Însă, mâncarea gătită acasă e delicioasă, prăjiturile bunicii sunt nelipsite, ne vedem părinții regulat, iar prietenii sunt prezenți în viața noastră. Plus, simt că i-am dăruit fiului nostru două perechi de bunici, care au mai mult farmec când îi poți lua în brațe decât atunci când îi poți doar salute pe Skype”.
Dacă o întrebăm acum pe Miruna dacă a fost decizia potrivită revenirea în țară, ne spune că e prea devreme să dea un răspuns, dar e optimistă că lucrurile vor decurge bine. Cât despre situația din Marea Britanie după referendum, aceasta crede că lucrurile se vor schimba destul de mult. „Unele aspecte s-ar fi schimbat oricum, acum vor lua doar un avânt mai puternic și într-o direcție care îi va surprinde pe foarte mulți dintre votanții Brexit-ului. Ei sunt obișnuiți ca statul să aibă grijă de ei, chestie care e cam pe terminate. În ceea ce ne privește pe noi, dacă vrem să ne întoarcem acolo, putem, pentru că rămânem membri în toate organizațiile medicale britanice”
Și-au dat răgaz un an, iar apoi cei doi vor decide dacă vor rămâne în țară sau vor lua din nou drumul altei țări. "Avem meserii bune, două mâini pricepute, iar mintea ne rămâne deschisă la opțiuni. Însă, nu aș fi putut trăi viața mai departe fără să știu că am încercat și în țara mea. E o datorie morală față de sufletul meu”, mai spune Miruna.
Pagina de Facebook a blogului "Și blondele gândesc": https://www.facebook.com/siblondelegandesc/info/?entry_point=page_nav_about_item&tab=page_info
Tag-uri: marea britanie , Iuliu Hațieganu , Valori Bucureşti , Colegiul Regal , Familiei Regale , Miruna Ioani , Sibianca Andra Tischer , Mediaş Breaking News Blog , si blondele gandesc , negocierile pe tema Brexit , dentist , După Brexit
Vizualizari: 9712
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Silviu
Acum 3 ore
Master sef
Acum 3 ore
Claus
Acum 3 ore
Elena
Acum 4 ore
Yyy