Actualizare
"Înalt Preasfinţia Sa nu a avizat cartea ci a binecuvântat-o. Nu există carte care apare în Biserică să nu apară cu binecuvântarea unui ierarh. Un părinte de la Muntele Athos a mers la Înalt Preasfinţia Sa să îi dea o binecuvântare lui George Becali să scrie o carte. Nu s-a pus problema să aibă o contravaloare. Singurul lucru a fost să primească o carte scrisă de domnul Becali. Nici nu se pune problema să fie sponsorizari, bunuri sau donaţii exacerbate. Pentru acea binecuvântare nu s-a dat nimic. Domnul George Becali nu a fost cel care a cerut ci au cerut cei de la Athos care au scris cartea, că este un coautorat. Este titlul autorului însă corectura grafica, textul şi tot ce e acolo a aparţinut călugărilor de acolo. Binecuvântarea s-a dat pentru scrierea lucrării. Cartea nu era scrisă. Când s-a dat binecuvântarea domnul Becali o poate folosi unde vrea. Nu această lucrare este cea care face obiectul cercetării, sunt vreo cinci sau şase lucrări în dosar", a declarat avocatul Daniel Ionaşcu, citat de Mediafax.
Întrebat dacă George Becali a fost vizitat la închisoare de Mitropolitul Ardealului, avocatul a spus că "Înalt Preasfinţia Sa nu a fost undeva pentru domnul Becali în special. Îi vizitează frecvent pe cei închişi pentru că a cerceta pe cei închişi e o poruncă bisericească".
Știre inițială
Mitropolitul Ardealului, Laureţiu Streza, a venit, luni, la DNA, fiind citat pentru a fi audiat ca martor în dosarul privind cărţile scrise în penitenciar, în care se fac cercetări pentru favorizarea făptuitorului, ancheta vizând profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările ştiinţifice ale deţinuţilor pentru care au primit reducerea pedepselor, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea, informează News.ro
Laurenţiu Streza a intrat în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la ora 10.25, fără să facă nicio declaraţie. Înainte ca Laurenţiu Streza să coboare din maşina cu care a venit la DNA, avocatul acestuia, Daniel Ionaşcu, a spus că este important ca mitropolitul Ardealului să ajungă la procuror, ca martor, apoi va vedea dacă va face declaraţii la ieşire. “Noi nu putem aprecia ce trebuie să aprecieze forul superior, adică instituţia unde ne aflăm acum. Este o chestiune fundamentală de respect. (…) A spune ceva înainte de a se face cercetarea efectivă este un lucru pe care eu nu îl pot face”, a declarat avocatul Daniel Ionaşcu, citat de News.ro
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Streza, este cel care a asigurat în perioada 6 – 13 ianuarie 2015 activitatea de coordonator științific în procesul de redactare a cărții ”Iubirea milostivă și tămăduitoare”, semnată de George (Gigi) Becali. Condamnat la trei ani și șase luni pentru dare de mită, lui Gigi Becali publicarea cărții a cărui valoare științifică este garantată de ÎPS Streza i-a redus pedeapsa cu închisoarea cu 30 de zile.
Procurorii din cadrul DNA s-au autosesizat din oficiu ”cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată”, se arata într-un comunicat emis de procurorii anticorupție în luna ianuarie a acestui an.
Invitat la o emisiune Turnul Sfatului TV, în urmă cu două luni, Mitropolitul Ardealului a vorbit despre relația sa cu Gigi Becali și motivul pentru care a acceptat să gireze cartea acestuia, scrisă din închisoare.
https://youtu.be/zIddc9S_3WM?t=57m43sBecali a declarat astăzi, la postul de televiuznie RTV, imediat după ce Laurenţiu Streza a ajuns la DNA, că ştia că acesta urmează să fie audiat, dar i-a fost jenă să-l spună ierarhului. "Mi se pare că este prea mult, pentru că este o chestiune de nimic. Ei vor să afle dacă acea recomandare a semnat-o mitropolitul. După ce am scris-o am dus-o la Mitropolie pentru a spune dacă este o carte cu specific teologic", a declarat Becali.
Alături de prof. univ. dr. Laurențiu Streza, în lista Administrației penitenciarelor care include ”coordonatorii științifici” ai pușcăriașilor, mai apar alți șapte profesori universitari din Sibiu: prof. univ. dr. ing. Gligor Ciortea, prof. univ. dr. Mirela Stanciu, prof. univ. dr. ing. ec. Nicolae Georgescu, prof. univ. dr. Gheorghe Bichicean, prof. univ. dr. Ioan Doru Poiană, prof. univ. dr. Benoni Sfârlog, și prof. univ. dr. ing. Valentin Petrescu.
Citește și
DNA are o veste pentru ÎPS Streza și alți șapte universitari sibieni: ”ne-am autosesizat”
L-au chemat, dar n-a venit. ÎPS n-a dat explicații în fața Comisiei de Etică
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: DNA , Laurențiu Streza , Muntele Athos , Turnul Sfatului , Gigi Becali , Laureţiu Streza , Înalt Preasfinţia Sa , Mitropolitul Ardealului , Gheorghe Bichicean , George Becali , Mirela Stanciu , Nicolae Georgescu , Benoni Sfârlog , carti inchisoare , Daniel Ionaşcu , Avocatul Mitropolitului Ardeal , Domnul George Becali , Și Valentin Petrescu , Ioan Doru Poiană , Gligor Ciortea
Vizualizari: 2823
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Kokos
Acum 11 ore
Pastor marginas
Acum 12 ore
Kokos
Acum 12 ore
Gabytza Gabor
Acum 13 ore
Lutte