Duminică,
17.08.2025
Ploi Moderate
Acum
21°C

Brandul ”Feleacul” anunță investiții peste 7 milioane în fabrica de dulciuri din Sibiu

Brandul ”Feleacul” anunță investiții peste 7 milioane în fabrica de dulciuri din Sibiu

Compania Amylon Sibiu, care deține și produce brandul de dulciuri Feleacul, şi-a bugetat pentru acest an investiţii de 7,6 milioane de lei în fabrica din Sibiu.

Proiectul vizează modernizarea liniilor de fabricaţie Pufarin, a liniei de fabricare biscuiţi, a celei de turtă dulce, dar şi achiziţia de calculatoare, a unei instalaţii de glazurare a ciocolatei sau a unei maşini de ambalat spaghete, conform zf.ro.

Unul dintre cele mai vechi și branduri ale Clujului, Feleacul s-a mutat în 2009 la Sibiu după ce a fost achiziționat de către Amylon SA Sibiu, parte a grupului Boromir SA.

De partea cealaltă, SC Amylon Sibiu este una dintre cele mai vechi fabrici producătoare de glucoză din România, fiind fondată în 28 iulie 1920. Societatea a funcționat sub aceasta formă de organizare până în 1948, când, în urma naționalizării, a intrat în proprietatea statului român.

sectia-glucoza-tablete

În 1990, SC Amylon s-a constituit ca societate pe acțiuni, capitalul societății fiind deținut integral de statul român, pentru ca în 8 mai 1996 societatea să fie privatizată. Începând cu septembrie 2002, SC Amylon SA Sibiu a fost preluată de Grupul Boromir.

Sub brandul ”Feleacul” se vând în prezent dropsuri, pufarine, jeleuri, rahat, halva și glucoză, printre altele.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus