Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Avem spital nou. Și?

Nu avem un spital nou, așa cum s-a vorbit în ultimii 10 ani. Și nici șanse mari ca acesta să se ridice în viitorii cinci, dar asta e altă poveste.

Putem însă să ne imaginăm preț de câteva rânduri că acesta există. E o clădire nouă, la care proiectanții au lucrat minuțios. Este exact cum se întâmplă în Germania sau Austria, reperele noastre de bune practici în domeniu. Spitalul cel nou e plin cu aparatură de ultimă oră, săli curate, aerisite. Iar paturile sunt și ele impecabile, cu saltele nou-nouțe. S-au rezolvat toate problemele ce țin de sănătate în Sibiu, iar la tăierea panglicii inaugurale au venit cele mai de vază personalități ale județului. Excelent. Dar.

Apare un caz. Un copil de trei ani cu o gravă malformație congenitală la inimă. O problemă care în termeni mult mai practici înseamnă 10 mii de euro. Spitalul cel nou, oricât de nou este el, nu-și poate permite cheltuiala. Și nici Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate. S-a terminat plafonul. Și asta nu ține cont că spitalul e nou sau vechi. La un spital privat, aceeași problemă: banii. CNAS e în continuare ”arici” cu spitalele private. Părinții copilului bolnav nu sunt printre cei care au primit invitație la inaugurarea spitalului și nu au nici banii necesari operației. Există o soluție, formularul E 112, prin care copilul poate fi operat într-un spital din Austria. Statul nostru drag poate deconta costul operației, chit că vor dura probabil vreo zece ani. Dar în Sibiu avem un spital modern.

Stabilimentul medical, nou – nouț e în continuare condus politic. Director e un economist susținut de un partid. Șeful medical e un alt individ cu carnet de membru de partid. Șefi de secție sunt promovați oameni care pot face parte din marea lor familie. În continuare, doctorii pot lucra și la privat pentru a-și rotunji veniturile. În continuare, cadrele medicale așteaptă un bonus de succes pentru că, nu-i așa, statul n-are bani. În continuare se face abuz de funcții, iar la capătul rândului va fi tot pacientul fără pile, cunoștințe și relații. Și același pacient va fi fericit când, după o zi de stat pe holurile de altfel impecabile ale noului spital, e primit de un doctor deja obosit, acru și neatent.

Pe noul spital îl vor face praf în câțiva ani. Dar nici măcar asta nu e problema.

Noul spital nu a rezolvat decât atât: E curat, e aerisit, există și locuri de parcare. Dar nu va rezolva nimic ce ține de sistem. Pentru asta avem alte instituții, cu alți oameni: șefi de organizații politice, parlamentari, secretari de stat, miniștri. Îi avem?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Micul Muci

Acum 7 ani

Dl Bratu,am vesti triste:NU AVEM SPITAL NOU! Ati scris articolul degeaba.Daca tot n-aveti mintea ocupata va dau eu un subiect de Pulitzer,cu conditia sa va implicati cel putin cit s-a implicat Tolontan in chestiunea spitalelor:Casa Constructorului!
Raspunde

Klaus

Acum 7 ani

Poate facem un spital de nebuni, nou! Bratu e primul care vrea sa ajunga acolo. Din ce se vede da din coate.
Raspunde

Mihăiță Conservă

Acum 7 ani

Bun articol! Din pacate se pare ca atrage doar dezaxati. Se formeaza un "curent" in sensul asta :)))))
Raspunde

cetatean

Acum 7 ani

Un articol despre spital merita mai mult de 434 de cuvinte. Poate chiar un lobby pentru portarea asigurarii. De ce sa nu putem porta ceea ce cotizam ? Aceeasi situatie este si in invatamant. Nu poti porta banii alocati pentru un copil la privat. Iar unde exista monopol si supraaglomerare apare CORUPTIA si dispare CALITATEA. PS: postacii enervanti merita mai putin de o treime din ecran. Ca deja unii sunt la fel de enervanti ptr ochi ca parazitii la Tv piratat de pe vremuri.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus