În declarațiile de avere prezentate de cei patru senatori de Sibiu la începutul mandatului și acum, patru ani mai târziu nu sunt schimbări foarte mari. Aceleași terenuri, aceleași imobile, aceleași mașini, aceleași conturi și datorii. În mare. În detaliu, se poate observa succesul unora și declinul altora.
Cei patru senatori de Sibiu consumă într-un mandat aproximativ 1,8 milioane de euro. Ion Ariton, Sorin Ilieșiu, Viorel Arcaș și Nicolae Neagu cheltuie într-o lună, toți, împreună, aproape 170.000 de lei. Banii merg la salariile lor, impozite pentru stat, diurne, consumabile, salariile consilierilor, drumuri, diurne și hoteluri. Eficiența celor patru parlamentari într-un mandat, nu poate fi , evident, cuantificată în bani și de aceea este lăsată la aprecierea cetățenilor.
Viorel Arcaș câștigă mai bine din dividende decât din salariul de senator
Senatorul PSD avea la începutul mandatului trei terenuri, un apartament, un spațiu comercial și o casă, toate în Mediaș. Avea un Audi din 2006 și un Mercedes din 2000, în conturi se găseau peste 300 de mii de euro și avea acordate două împrumuturi. În 2014, la averea declarată de senator s-au mai adăugat două terenuri și o casă în județul Sălaj, moștenite de soție. În conturi avea ceva mai puțini bani, însă spre deosebire de 2012, în 2014, Arcaș a declarat mai multe câștiguri din dividende și chirii. Arcaș a câștigat într-un an 41 de mii euro din dividende, 49 mii lei din închirierea spațiului comercial și doar aproximativ 60 de mii de lei din salariul de senator. În 2016, a mai apărut un teren intravilan în județul Sălaj.
Declarație de avere Viorel Arcaș 2012 Trei terenuri intravilane în Mediaș, de 7000 mp Un apartament, un spațiu comercial și o casă în Mediaș Un Audi din 2006 și un Mercedes din 2000 Conturi de peste 330 de mii de lei Salariu senat, 4250 lei pe lună Împrumut acordat lui Nick Șerban, directorul Automecanica Mediaș – 89.000 lei Și lui Laszlo Endre de 20.000 euro
2014 Trei terenuri intravilane în Mediaș, de 7000 mp Un teren intravilan și unul agricol în județul Sălaj Un apartament, un spațiu comercial și o casă în Mediaș și o casă în comuna Răstoci, județul Sălaj (moștenire) Conturi de peste 316 mii de lei 41 de mii euro din dividende 49 mii lei din închirierea spațiului comercial Soția, 95.000 lei salariu la Romgaz, unde este șef serviciu Împrumut acordat lui Nick Șerban, directorul Automecanica Mediaș – 89.000 lei Și lui Laszlo Endre de 20.000 euro
2016 Patru terenuri intravilane, din care trei în Mediaș și unul în județul Sălaj și un teren agriciol în județul Sălaj. Un apartament, o casă și un spațiu comercial în Mediaș și o casă în Răstoci, județul Sălaj. Un Audi și un Mercedes. 200 de mii de euro 60 de mii de lei Peste 120 de mii de lei și 20 de mii de euro în acțiuni 20 de mii de euro și 89 de mii de lei – împrumutați Venituri: 64 de mii de lei de la Senat Soția: 105.542, șef serviciu în cadrul Romgaz
Nicolae Neagu acționarul falimentelor
Senatorul PNL Nicolae Neagu avea în 2014 peste două milioane de lei, bani investiți în acțiuni. Cota acestora s-a menținut, potrivit declarațiilor de avere ale acestuia. Neagu avea în 2010 acțiuni la Metalcar în valoare de un milion de lei (10,79%). Pe lângă acestea, Neagu a mai scris că are părți sociale din societatea ADS Media, în valoare de 1,5 milioane de lei, dar și un împrumut către această societate, în valoare de 1,58 milioane de lei. În 2014, declarația de avere a lui Nicolae Neagu nu s-a schimbat foarte mult. A apărut în plus doar un împrumut 37.500 dolari la societatea Inrom SRL Sibiu. În declarația din 2016, însă, totul se năruiește. Atât Metalcar, cât și ADS Media sunt societăți declarate în faliment. Conform declarațiilor de avere, Neagu nu are niciun teren, casă, conturi și mașină personală.
Declarație de avere Nicolae Neagu 2012 Acțiuni la Metalcar în valoare de un milion de lei (10,79%) Părți sociale la ADS Media în valoare de 100 mii lei (75%) Un împrumut acordat ADS Media în valoare de 1,58 milioane de lei Are luat un împrumut de 30 de mii de euro de la Alpha Bank
2014 Un milion de lei / Metalcar 1,5 milioane, părți sociale ADS Media Împrumut la ADS Media de 1,58 milioane de lei la ADS Împrumut la Inrom SRL de 37.500 dolari
2016 Trei credite, în total – 75 de mii de euro Acțiuni: 10,8% din Metalcar – în faliment 75% din ADS Media – în faliment 31.500 euro – cesiune împrumut Andrei Neagu Cesiune creanță de 356.000 euro la Rhenania Immo SRL pentru ADS Media Datorii: 35 mii de euro și 40 de mii de lei Venituri: Senat: 84.688 lei brut, 70.714 lei net
Ion Ariton, nicio schimbare
Senatorul PDL Ion Ariton are una din cele mai echilibrate declarații de avere, dintre parlamentarii de Sibiu. Ariton a scris în acte că are un apartament, o casă, o casă de vacanță, două mașini și acțiuni. Ariton nu are nici conturi, dar nici împrumuturi luate din bănci. Chiar și acțiunile de la Banca Carpatica sunt în creștere. Dacă în 2012, acestea erau evaluate la 30 de mii de lei, în 2014, valoarea acestora era de 41.000 lei. Singura diferență în 2016: și-a vândut acțiunile pe care le avea la Banca Carpatica.
Declarație de avere Ion Ariton
2012 Teren intravilan în Sebeșul de Jos de 1100 mp Un apartament și o casă în Sibiu O casă de vacanță în Sebeșul de Sus Un Mercedes din 2008 Acțiuni Carpatica de 30 de mii de lei
2014 Teren intravilan în Sebeșul de Jos de 1100 mp Un apartament și o casă în Sibiu O casă de vacanță în Sebeșul de Sus Un Mercedes din 2008 Acțiuni la Carpatica în valoare de 41.000 lei 59.000 lei, salariu senator
2016 Un teren intravilan de 1100 mp în Sebeșul de Sus Un apartament în Sibiu, o casă în Sibiu și o casă de vacanță în Sebeșul de Sus Un autoturism Mercedes Venituri: 60.000 de lei – Senat Soția – 52.504 lei, medic de familie
Sorin Ilieșiu
Cu voia dumneavoastră îl băgăm și pe senatorul Sorin Ilieșiu în evidența senatorilor de Sibiu. Senatorul Sorin Ilieșiu, ales pe listele PNL, acum independent, a înșirat în declarația de avere proprietățile și conturile, făcând notă discordantă față de declarațiile sale din urmă cu doi ani când se declara un cetățean sărac ce nu are din ce-și plăti afișele electorale. Mai mult, Ilieșiu cerea atunci gratuitate pe perioada campaniei electorale de la toate instituțiile medie, fie ele de stat sau private. Constanta din declarațiile de avere ale senatorului sunt cele trei terenuri din București și Sinaia, cele două apartamente și casa din București și casa de vacanță din Sinaia. În rest, Ilieșiu și familia dânsului și-au investit banii în conturi bancare și polițe de asigurare. Dacă în 2012, polițele familiei Ilieșiu valorau 130 de mii de lei, în 2014, acestea erau evaluate la 185 de mii lei. În 2016, aceste au au scăzut la 110 mii de lei.
Declarație de avere Sorin Ilieșiu
2012 Trei terenuri intravilane în București și Sinaia Două apartamente și o casă în București O casă de vacanță în Sinaia 130 de mii de lei, conturi și polițe de asigurare
2014 Trei terenuri intravilane în București și Sinaia Două apartamente și o casă în București O casă de vacanță în Sinaia Polițe de asigurare și conturi de peste 185 de mii de lei
2016 Trei terenuri intravilane, unul în București și două în Sinaia Casă de vacanță în Sinaia, o casă în București, un pod mansardabil și două apartamente În conturi: 110 mii lei 3.400 euro Datorii: 200 mii de lei și 17 mii euro Venituri: 37.770 lei – activitate didactică universitară 84.688 lei – Senat 30.000 lei – Uniunea Cineaștilor din România 14.000 închiriere imobil Premiu APTR – 1500 lei Venituri din proprietate intelectuală – 8.357 lei Soția: Activitate didactică universitară – 58.917 lei Spitalul Clinic Prof. Dr. Th. Burghele – 35.625 lei
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Un Audi , Viorel Arcaș , Sorin Ilieșiu , Ion Ariton , Nicolae Neagu , Senatorul Sorin Ilieșiu , Banca Carpatica , masini , Alpha Bank , parlamentari , senatori , Automecanica Mediaș , imobile , Pentru Sibiu , Acțiuni Carpatica , Rhenania Immo , Sibiu Parada Primăverii , Laszlo Endre , Nick Șerban , Fondatorii Dadaismului , conturi , Spitalul Clinic Prof , Andrei Neagu , Uniunea Cineaștilor , Atât Metalcar , Un Mercedes , declaratii de avere
Vizualizari: 2249
Ultimele comentarii
Acum 11 minute
Emil
Acum 18 minute
Florin
Acum 23 minute
Pop
Acum 24 minute
Dobrin ionut
Acum 41 minute
Carcotel