Sâmbătă,
18.09.2021
Innorat
Acum
15°C

Primele contre Cindrea - Cîmpean. De la ”pute a brânză”, până la chestiunea saltelelor murdare din spital

Primele contre Cindrea - Cîmpean. De la ”pute a brânză”, până la chestiunea saltelelor murdare din spital

Cinci puncte ”bătute pe muchie” a avut pregătite Ioan Cindrea (fostul președinte al Consiliului Județean Sibiu, actual consilier județean PSD), la finele ședinței Consiliului Județean Sibiu. Toate cele cinci intervenții au vizat-o direct pe Daniela Cîmpean, cea care conduce acum instituția județeană.

La finalul ședinței lunare care a avut loc în după-amiaza zilei de joi, în plenul CJ, Cindrea i-a reproșat Danielei Cîmpean că nu a rezolvat chestiunea saltelelor murdare din Spitalul județean Sibiu, subiect prezentat de Turnul Sfatului la începutul acestei luni. ”Așteptam ca, la această ședință, dumneavoastră cu tot aparatul să ne prezentați măsuri de remediere a acestor probleme. Eu cred că este momentul unei rectificări de buget, în urma unei analize ample. Ar trebui să facă subiectul unei ședințe extraordinare după ce veți vedea care este amplitudinea fenomenului la Spitalul clinic de urgență și la celelalte spitale. Nu rezolvați problema expunând conducerea actuală a Spitalului în fața presei”, a anunțat Cindrea, care a susținut că așteaptă un răspuns în scris. Daniela Cîmpean i-a spus că îi va răspunde și punctual, iar dacă va mai dori, va trimite și un răspuns în scris. ”Domnule Cindrea, acele saltele au ajuns în starea aceasta nu în ultima lună. Am deja o corespondență cu cei din conducerea Spitalului în acest sens. O parte din deficiențe au fost remediate a doua zi după ce am avut acele discuții în presă: conducerea spitalului județean a asigurat pentru acele saltele huse noi pentru a înveli saltelele cu probleme. Mai nou, a venit o solicitare pentru 750 de saltele, care mă îndoiesc că s-au stricat, deteriorat, murdărit, cum vreți să spuneți, în luna aceasta. Vreau să vă spun că noua abordare a CJ Sibiu nu este de a se aborda hotărâri în pripă, la presiunea presei sau altora. Hotărârile le adoptăm după o analiză serioasă, aplicată și care vizează un termen îndelungat”. Daniela Cîmpean spune că a demarat și discuții în ceea ce privește un spital județean nou.

Mirosul de brânză de la Sala Transilvania

În interpelarea sa, Ioan Cindrea a pornit de la Strategia de dezvoltare a județului Sibiu, adoptată în 2012, făcând aluzie la declarația Danielei Cîmpean, potrivit căreia vrea să scoată ”mirosul de brânză” din Sala Transilvania, în interiorul căreia sunt depozitate lăzile frigorifice utilizate de cei care vând brânzeturi în Piața țărănească. ”Eu cred că de la discuțiile publice trebuie să treceți la fapte. Vă rog, cât mai urgent, să veniți cu modificări la strategia existentă și să vă asumați public ceea ce spuneți. Dacă anumite lucruri nu vreți să le continuați, fie în domeniul sănătate, fie în domeniul social, fie că în anumite zone pute a brânză și așa mai departe, vă rog să asumați public”, a spus, printre altele, Ioan Cindrea. El a cerut noului președinte să modifice Strategia județului, ”lucru care vă va da posibilitatea să vorbiți altceva decât scrie acolo”. În replică, Daniela Cîmpean a arătat că în chiar ședința care se încheia a fost adoptată cu votul tuturor o rectificare bugetară care are în vedere și chestiunea Pieței Țărănești. „Dacă analizați în detaliu proiectul de hotărâre pentru rectificarea de buget, constatați că una dintre anexe are în vedere alocarea unei sume de bani pentru realizarea unui studiu DALI (documentație de avizare a lucrărilor de intervenție – n.r.) cu privirea la amenajarea de spații de depozitare și funcționare a Pieței țărănești Transilvania. Este un proiect care face primii pași pentru a elimina din Sala Transilvania, care este destinată sportului, depozitarea acelor vitrine frigorifice. Nu este doar punctul meu de vedere, căci mulți cetățeni mi-au spus că au aceste neplăceri în momentul în care pășesc în sala Transilvania”.

”Celelalte lucruri sunt în atenția mea. Am doar o lună de când am preluat conducerea acestui consiliu județean și într-o lună nu o să pot rezolva ceea ce nu s-a rezolvat în anii din urmă”, președintele CJ Sibiu
Scuzele Danielei Cîmpean

Cindrea a pus pe seama faptului că ”sunteți la început” faptul că la recenta întâlnire a conducerii CJ Sibiu cu primarii din județ nu au fost invitați și consilierii județeni. Președintele CJ Sibiu și-a cerut, de altfel, scuze pentru această ”scăpare” și a cerut aparatului propriu să o atenționeze pe viitor.

Cindrea, i-a reproșat Danielei Cîmpean și faptul că documentele emise de CJ Sibiu poartă în dreptul secretarului județului numele Cristinei Linde, cea numită în locul lui Iordan Nicola, aflat în indisponibilitate temporară. ”Este o problemă de formă ce poate deveni una de fond”, a spus Cindrea. El a sugerat că, dacă în actele oficiale nu va apărea numele lui Nicola Iordan, iar semnătura Cristinei Linde va fi cu ”pentru”, acestea pot fi contestate ”pe vicii de formă”. Daniela Cîmpean a arătat că, din punct de vedere legal, nu poate fi trecut pe un act oficial o persoană care are contractul de muncă suspendat.

În fine, Cindrea a sugerat că sunt ”câteva hotărâri semnificative”, care fie sunt întârziate, fie neduse la îndeplinire, replica președintelui CJ Sibiu fiind că pe ordinea de zi a ședinței care tocmai se încheia a fost prezentat un raport referitor la modul de îndeplinire a hotărârilor adoptate de consilierii județeni în primul semestru al acestui an. ”Dacă vă referiți la vreo hotărâre pe care nu ați regăsit-o citind această informare, vă rog să îmi spuneți, căci eu nu pot să ghicesc la care v-ați gândit dumneavoastră”.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

21 comentarii

-

Acum 5 ani

centrule c u l t u r a l ,Sibiule... al EU
Raspunde

Pentru: prof. univ. dr. Nelu

Acum 5 ani

Bai Nelule, să uiți tu ca pana ceva timp ai fost cel care ai păstorit si tolerat aceste probleme - ...saltelele ... si ... pute a brânză ... si ... etc.... si acum tragi semnale de alarmă !!!! îți recomand un doctor, Nelule, sunt tratamente care te pot salva sau sa ramai cum ești acuma ....
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 5 ani

N'apa' din si-o fo' dicat si-o sa mai hie?
Raspunde

Haida du

Acum 5 ani

Da' pleacă odată tovaras al tâlharilor, plagiatorilor dovediți si al analfabeților functionali!Era sa spun demn, însă ma amăgesc.Bai bolșevicilor astea sunt singurele arme care le folosiți, acuzele ca nu s-a schimbat nimic intr-o luna, doua, trei...Staliniști nenorociți.
Raspunde

Micul Muci

Acum 5 ani

Uimitor simtul olfactiv al domnului Cindrea! Excesiv de selectiv as zice.In campanie sau in timpul mandatului n-a fost deranjat de mirosul de brinza.Brusc nici gura nu-i mai tace nici Ban... pardon,nici oaia nu mai e eco.Sa-si fi scos polipii?Sa-si fi suflat mucii?Istoricii vor deslusi misterul deci nu insist.Pe de alta parte,doamna Cimpean este evident paralela rau de tot cu administratia:DALI pentru sala Transilvania?DALI pentru mutarea unor vitrine frigorifice?Pe linga ineptia asta caietele de sarcini ale Primariei pentru reabilitarea strazilor de pamint devin eurocoduri! Doamna Cimpean,un DALI privind accesul pokemonilor in sala Transilvania aveti in vedere?Nu stiti de la mine dar pe raza judetului au fost vazuti Penelachu cel Mare si Pesedachu cel Rosu,doi pokemoni perfizi pe care in loc sa pui baza mai bine torni acid,pokevoturile dovedindu-se ineficiente.
Raspunde

Mihai Popescu

Acum 5 ani

La sala Transilvania e miros tipic de Sibiu: brânză si praz.
Raspunde

gigi contra

Acum 5 ani

Du-te nu vorbi! Matale ești din Craiova de recunoști mirosul de praz...
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 5 ani

Ilustrisime, nu pot toti puți a "chanel" precum Înălțimea Voastră ...
Raspunde

gigi contra

Acum 5 ani

Doamna a fost propulsată de PNL, nu știu după ce criterii, dar se vede cu ochiul liber că mai are multe de învățat, dacă într-adevăr vrea să învețe și nu este doar omul cuiva...
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 5 ani

Dacă vrea poate, dar dacă poate nu vrea ? Nu ,n-o cunoaște pe R T , nu s-au văzut in viata lor, ba chiar tind a crede ca s-au "stuchiat împreuna" ....
Raspunde

eu

Acum 5 ani

da , de la Cindrea cum sa fure?
Raspunde

Gică

Acum 5 ani

Piața Țărănească e o fraudă fiscală sub acoperire...
Raspunde

Odin

Acum 5 ani

Ce grijuliu și atent a devenit Pesedachu cel Ros, cum nu mai poate el dormi de greșelile lu' tanti!
Raspunde

-

Acum 5 ani

totusi ,daca nu va este suparare ,as dori sa va intreb ,de ce felul de a vorbi este asa de ...libertinism ,,pute a branza ..." este cumva cetateanul un dobitoc care trebuie sa va suporte orice impolitete verbala ce numai prin cuvinte vulgare il puteti diferentia de altfel de nivele un pic mai intelectuale?
Raspunde

-

Acum 5 ani

dar cand vorbesc asa de ...sti de ce vorbesc asa?pentru ca asa sant invatati sa o faca ,adica obisnuiti sa o faca ,....de ce? clasa inferioara care trebuie sa inteleaga prin acest fel de psihologie ,''caci tara ce la sanul ei te tine''hranindu-te'' si pe tine si cu vulgaritate de cuvinte si care le confera un fel de apropriere sufleteasca ca te hranesc si pentru care trebuie sa-i fi recunoscator... sau ,, inghite'' ,cetatene in obida ,badarania
Raspunde

Nelu Cinstea

Acum 5 ani

Domnule condamnat definitiv Cindrea , de ce i-ati dat la Radu Micu sa faca un gard la spitalul judetean in valoare de 70000 de lei. Sper ca lumea sa realizeze ce om fara caracter sunteti si toamna sa ne aduca o lista in care numele Cindrea sa nu mai apara. PS. Poate va puneti nevasta in locul dumneavoastra
Raspunde

ardelean

Acum 5 ani

Peste tot putr a basismo-turcanism. Judetul e condus din umbra de 17% cistigate la parlamentarele trecute de botoseneanca redistribuita.
Raspunde

Ghita

Acum 5 ani

Doamne ce naiba scrieti voi nu vedeti ca va conduc oamenii lui baseee , va merge bine acum , improscati cu noroi pe cine a facut ceva la spital , sa vad ce se face mai departe
Raspunde

MULLER

Acum 5 ani

Aici nu vorbim de tovarasi ,de domul Cindrea , comunisti sau alte exemple de genul acesta , vorbim de interesele cetateniilor sibieni , dorim sa se faca o schimbare sau doar vrajelii ieftine?... ca spitalele judetene au lipsuri ,ca cei care au condus nu si-au facut bine meseria , hai sa vedem ce face doamna Campean , ca pana acum am vazut numai povesti si razbunari , din partea ei .Pacat uitam esentialul ,rezolvarea problemelor noastre!!!
Raspunde

Un roman suparat

Acum 5 ani

Daca psd schimba presedintele condamnat are sanse la alegeri,deoarece sibienii se lamuresc zilnic de impotentii de la pnl.Atata timp cat sant condusi de o"blonda"sansele pnl/istilor sant cat IQul blondei de la botosani.
Raspunde

Magda

Acum 5 ani

Wer hat die Käse zum Bahnhof gerollt ? nu Cindrea , de pe timpul tau pute a brinza!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus