Peste 200.000 de turişti se află pe litoralul românesc la acest sfârşit de săptămână şi nu se mai găsesc locuri libere în nicio staţiune, iar această situaţie va continua cel puţin până la sfârşitul lunii august, afirmă preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin. Ea remarcă, totodată, extinderea sezonului în acest an la patru luni, cel puţin în staţiunile Mamaia şi Vama Veche.
Corina Martin a declarat, duminică, pentru corespondentul News.ro, că marele câştig al acestui an îl reprezintă extinderea sezonului, cel puţin în staţiunile Mamaia şi Vama Veche.
“Avem un grad de ocupare de sută la sută în toate staţiunile de pe litoral în acest weekend şi la fel va fi şi în următoarele săptămâni. Pot să anunţ că este primul an în care putem spune fără nicio urmă de îndoială că am reuşit să extindem sezonul, vorbesc aici de Mamaia şi Vama Veche. Avem lunile mai, iunie, iulie, august şi cel puţin jumătate din septembrie. În Mamaia, avem în septembrie Campionatul Mondial de Bob pe Rotile, o întrecere de triatlon. Ajungem astfel la un sezon de patru luni datorită evenimentelor şi promovării”, a afirmat Corina Martin.
Preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării estimează că la sfârşitul acestei săptămâni se află pe litoralul românesc peste 200.000 de turişti, precizând însă că nu există o cifră oficială a acestora şi că nimeni nu poate spune cu exactitate câţi oameni au venit în vacanţă în staţiunile de la malul Mării Negre.
Turiştii aflaţi pe litoral în această perioadă pot asista, în 15 august, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, care se vor desfăşura pe faleza Comandamentului Flotei din municipiul Constanţa. Acestea încep la ora 10.00 şi sunt programate până la ora 12.00, iar o oră mai târziu în Portul Tomis încep jocurile marinăreşti.
Luni seară, are loc un eveniment prilejuit de faptul că staţiunea Mamaia împlineşte 110 ani. Astfel, de la ora 20.00, în Piaţeta Cazino, este programat spectacolul “Mamaia în costum de baie”, în regia lui Lucian Iancu, urmat de un concert Damian Drăghici & Brothers, seara urmând să se încheie cu un spectacol de artificii.
foto news.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Campionatul Mondial , Piaţeta Cazino , Delta Dunării , Asociaţiei Litoral , Corina Martin , Vama Veche , Ziua Marinei , Damian Drăghici , Comandamentului Flotei , Mării Negre , Lucian Iancu , Portul Tomis , În Mamaia
Vizualizari: 1548
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Q - erau limacși