Vineri,
13.09.2024
Parțial Noros
Acum
24°C

Singurul festival din Sibiu care nu-și măsoară succesul în numărul de spectatori

Singurul festival din Sibiu care nu-și măsoară succesul în numărul de spectatori

Ne-am obișnuit ca majoritatea evenimentelor și festivalurilor din Sibiu să raporteze la final prezența a mii sau zeci de mii de spectatori. Festivalul Internațional de Artă Stradală de la Sibiu are alt crez. Scopul lui nu este de a umple Piața Mare ci de a schimba mentalitatea sibienilor, de a-i face să gândească aducând arta în cartierul lor, pe strada unde locuiesc sau în școala în care învață.

Gândit de o asociație de artiști - Transilvania ART FACTORY, festivalul a început încă de anul trecut să îmbunătățească aspectul estetic al orașului, și să ajute la ameliorarea aspectului dezolant al unor zone mai puțin favorizate. Astăzi, multe dintre ele au devenit obiective turistice în toată regula.

”Spre surprinderea noastră reacția și atitudinea sibienilor față de arta stradală a fost pozitivă. M-am gândit mult de ce am fost primiți atât de bine. Inițial am crezut că vor fi reticenți sibienii, este un gen de artă care abia acum apare în România. Mi-am dat seama că avea aceste reacții pentru că sibienii în general sunt mai deschiși decât locuitorii altor orașe, la noi au fost multe evenimente și pot să spun că există o cultură. Apoi, foarte important cred că este valoarea lucrărilor. Noi am adus artiști foarte buni, cei mai buni din țară, invitați din străinătate, care au făcut niște lucrări cu adevărat de artă, care au și mesaje, chiar sunt niște lucrări foarte bune. Și nu în ultimul rând, reacția copiilor, a părinților și de dascălilor dintr-o școală în care s-a pictat. A fost o surpriză foarte plăcută”, explică Florina Vlad, art director al festivalului.
Anul acesta Sibiul va avea 31 de lucrări de artă stradă, toate incluse într-un circuit promovat în hoteluri, spații de cazare și puncte de informații pentru turiști.
”Foarte mulți sibieni ajung să vadă lucrările. Eu n-am întâlnit încă persoane care să nu fi văzut cel puțin o lucrare. Anul acesta vom face un tur al lucrărilor stradale, oricine este interesat, orice turist va avea o hartă cu traseu, explicații, plus câteva obiective turistice din Sibiu. Am avut solicitări din partea turiștilor străini pentru tururi care să includă creațiile de anul trecut. Sibienii mai puțin, este adevărat. Anul acesta totul se desfășoară în jurul stabilirii unui tur, chiar și alegerea unor noi locații s-a făcut pentru a fi pe traseu. Vom scoate și o hartă în o mie de exemplare care va fi distribuită gratuit și foarte multe pliante. Noi am gândit acest tur în sensul că oricine poate să-l parcurgă în aproximativ două ore de mers lejer cu bicicleta”, spune Andrei Oltean, președintele asociației.
Un tur de artă stradală nu mai există în țara noastră. Turiștii care vin la Sibiu, vor avea o alternativă, de a vizita și altceva decât centrul istoric.

Ediția din acest an a festivalului se va desfășura între 22 și 28 august, sub tema ”Învață să zbori!”. Artiștii invitați, unii de renume internațional, vor desena pe zidurile unor școli noi din Sibiu, în vreme ce alții vor îmbogăți spațiile desenate anul trecut.

”Reprezentanții școlilor se bucură să fie parte din festival. Trebuie să menționez că deciziile au fost luate din primărie, ei au selectat școlile și noi am mers la fiecare în parte, am analizat, am discutat cu directorii și am stabilit creațiile. În școli nu s-au făcut lucruri de genul acesta și toată lumea se bucură. Mai ales copiii. Noi, cei care ne ocupăm de festival, am avut o bucurie imensă în 15 septembrie, când au ajuns copiii la școală și au văzut desenele. Au fost atât de plăcut impresionați de cum arată școala lor, au analizat creațiile, le-au dezbătut, le-au comparat cu altele… a fost minunat pentru noi să vedem astfel de reacții”, mai spune Florina Vlad.
În viitor, festivalul va completa circuitul turistic până spre 40 de lucrări, iar artiștii invitați va ajunge să lucreze în spații noi, precum zona Parcului Subarini și în partea de nord a orașului.

”Străinii care vin în Sibiu și sunt pasionați de așa ceva ne contactează, ne cer informații, sunt plăcut impresionați să vadă că Sibiul le poate oferi și asemenea atracții”, Andrei Oltean, președintele Asociației Transilvania ART-FACTORY

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nene, daca tot doriți sa schimbați mentalitatea sibienilor, si aveți convingerea ca aceștia sunt "mai deschiși" decât locuitorii altor orașe, n-ati putea realiza o lucrare reprezentând un ciobanas cu un fir de praz in gura? ...
Raspunde

...

Acum 8 ani

Fă, ți-am spus că ai un tic verbal cu Bună! Nene... Tu ești o tanti de vprbești și scrii așa?
Raspunde

@@@

Acum 8 ani

Mazgaleala asta, ce-i drept nu ca alea cu injuraturi, e mai nou arta? Mai artistice erau mozaicurile comuniste trantite pe fabrici, scoli, institutii. PS si asta e tot ''arta'' https://www.google.ro/search?hl=ro&site=imghp&tbm=isch&source=hp&biw=1280&bih=685&q=ugly+girl+art&oq=ugly+girl+art&gs_l=img.3..0i19k1j0i8i30i19k1.1557.5044.0.5476.13.13.0.0.0.0.227.1690.2j10j1.13.0....0...1ac.1.64.img..0.13.1686...0j0i30k1j0i24k1j0i30i19k1.7bb613QEGlw#imgrc=b8onO9N9kmEI7M%3A
Raspunde

Dobrin Marius

Acum 8 ani

Din voi doi ( "e-manuela" si "@@@" ) , ati vazut vreunul lucrarile de anul trecut? p.s. sunt sigur ca autorul nu a vrut sa ofenseze pe nimeni spunand ca sibienii sunt mai deschisi. Dar chiar are dreptate, probabil si din acest motiv festivalul este tinut la Sibiu si nu in alt oras :D
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus