Turcia a inaugurat, vineri, un nou pod peste Strâmtoarea Bosfor, în zona Istanbul, un proiect în valoare de trei miliarde de dolari finalizat în doar trei ani, informează site-ul publicaţiei Daily Sabah, citat de Mediafax.
Lucrările de construire a Podului "Yavuz Sultan Selim" au început pe 29 mai 2013, iar ceremonia de inaugurare a avut loc vineri. Al treilea pod peste Strâmtoarea Bosfor, între părţile europeană şi asiatică ale Turciei, a costat aproape trei miliarde de dolari şi reprezintă un segment esenţial al Autostrăzii Marmara-Nord.
Podul "Yavuz Sultan Selim" a fost inaugurat în prezenţa preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a premierului Binali Yildirim şi a preşedintelui Parlamentului, Ismail Kahraman.
"Nu este un simplu pod. Are opt benzi de autostradă şi două sensuri de cale ferată pe mijloc, fiind cel mai lat pod suspendat din lume. De asemenea, este cel mai înalt pod suspendat din lume, având punctul cel mai înalt la 322 de metri", a notat premierul Binali Yildirim.
https://youtu.be/qZyBOqdADoAÎn zona metropolitană Istanbul există alte două poduri peste Strâmtoarea Bosfor - Podul "Martirilor de la 15 Iulie" şi Podul "Fatih Sultan Mehmet".
foto Reuters/Daily Sabah
REUTERS/Murad Sezer
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Autostrăzii Marmara , Daily Sabah , Fatih Sultan Mehmet , Strâmtoarea Bosfor , Ismail Kahraman , Murad Sezer , Recep Tayyip Erdogan , Binali Yildirim , Yavuz Sultan Selim
Vizualizari: 8901
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Morvoveață
Acum 29 minute
Timotei Popovici
Acum 35 minute
Porr
Acum 40 minute
@
Acum 50 minute
Barosanu