Premierul Dacian Cioloş face o vizită oficială de 2 zile în Germania, la Munchen, unde are întâlniri cu autoritățile landului Bavaria şi cu reprezentanți ai unor puternice companii germane. Primul ministru a călătorit duminică după-amiază cu o cursă aeriană de linie, la clasa Economic, scrie TVR.
foto Ionuţ Gheorghe TVR
Conform reporterului TVR care a surprins imaginea, când a urcat în avion, Dacian Cioloş a fost invitat de o stewardesă să ia loc la Business Class, dar acesta a refuzat şi a spus că va sta acolo unde i-a fost alocat loc. Sub ochii celorlalţi călători, premierul şi-a făcut loc, cu bagajul, până la scaunul său şi s-a aşezat alături de şeful Cancelariei, Dragoş Tudorache. Întreaga delegaţie oficială, în jur de 8 persoane, a călătorit cu clasa Economic.La sosirea pe aeroportul din Munchen, premierul a fost aşteptat de ambasadorul Emil Hurezeanu. După aterizarea avionului, ceilalţi pasageri s-au ridicat, iar una dintre stewardese le-a cerut ca să se aşeze până când iese din avion delegaţia oficială. Călătorii nu au comentat, premierul a zis "asta din cauza noastră" şi şi-a cerut scuze, ieşind.
Premierul Dacian Cioloş s-a deplasat în Germania, la Munchen, într-o vizită cu un caracter "în principal economic" şi va avea întâlniri cu lideri politici bavarezi, dar şi cu reprezentanţi ai unor companii germane, printre care BMW, informează Guvernul.
"Deplasarea în Germania va avea un caracter în principal economic prin discuţiile pe care premierul român le va avea cu autorităţile de land şi reprezentanţi ai unor puternice companii germane atât din Bavaria, cât şi din alte zone ale Germaniei", anunţă Executivul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Dacian Cioloş , Emil Hurezeanu , Business Class , Premierul Dacian Cioloş , Ionuţ Gheorghe , Dragoş Tudorache
Vizualizari: 5454
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 3 ore
Noi noi
Acum 3 ore
Un sibian
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Emil