Un tânăr din Valea Aurie a scos pistolul și a amenințat că împușcă două femei și doi copii în urma unui incident minor din trafic.
Evenimentul a avut loc vinerea trecută, pe strada Valea Aurie din cartierul cu același nume. Două femei din Sibiu, aflate într-o mașină împreună cu doi copii pe bancheta din spate, ajunse la intersecția cu strada Sibiel au rămas blocate în trafic după ce un tânăr de aproximativ 20 de ani, venind de pe strada Sibiel nu a oprit la indicatorul ”Stop” și a ajuns aproape față în față cu prima mașină. Sibianca aflată la volan i-a cerut tânărului șofer să miște mașina câțiva metri în spate, întrucât el avea obligația de a acorda prioritate. Șoferul s-a enervat, a scos din torpedoul mașinii un pistol pe care l-a armat în fața femeilor și l-a îndreptat către ele și copii.
”Când au văzut pistolul s-au speriat și a fugit repede pe lângă el, trecând pe bordură. S-au panicat. El nu s-a lăsat și a întors mașina după ele și le-a urmărit. Fetele au oprit foarte speriate în stația de autobuz de pe strada Poiana pentru că era multă lume acolo și s-au gândit că le lasă în pace. El a oprit în spatele lor nervos, dar dacă a văzut că sunt mulți oameni a plecat. Apoi fetele l-au văzut unde a parcat mașina, că nu a plecat departe. M-au sunat pe mine, eu am sunat la 112, am dat numărul soției polițistului care a sunat-o imediat și le-a spus să vină la secția de poliție din Valea Aurei. În timp ce se apropiau de secție polițiștii deja fuseseră anunțați și le așteptau afară. În timp ce povesteau ce s-a întâmplat în secție un echipaj a și plecat după el, unde le-a fost indicat și l-au prins. Într-adevăr, în torpedou i-au găsit pistolul”, a declarat pentru Turnul Sfatului soțul uneia dintre femeile amenințate.La solicitarea Turnul Sfatului reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu au confirmat incidentul și au declarat că pe numele tânărului a fost deschis dosar pentru amenințare. În seara respectivă tânărul conducea mașina mamei lui, iar pistolul era unul de tip airsoft pentru care nu este nevoie de autorizații speciale. Polițiștii continuă acum cercetările.
”Cum să scoți pistolul și să-l îndrepți către niște femei, care au și copiii în mașină? Și nu i-au făcut nimic, i-au zis doar să se dea la o parte pentru că el nu a respectat regulile de circulație! El nu a vrut, a stat cu mașina în drum și i-au zis: Dar tu ai ”Stop”, tu ai intrat greșit! Lasă-mă să trec, ca să poți trece și tu! El a scos pistolul pe geam și l-a îndreptat spre ele. Acum știm că nu era pistol cu gloanțe adevărate, dar pe loc nu ai cum să-ți dai seama. Chiar și așa, cum să ameninți că tragi spre niște femei și copii?”, a mai spus soțul uneia dintre femeile amenințate.Tânărul ”pistolar” nu este la prima faptă de acest gen în Sibiu. Locuitorii cartierului Valea Aurie spun că l-au mai văzut fluturând pistolul în parcarea blocului unde locuiește în urma unei altercații avute cu un vecin. Atunci, pentru a aplana conflictul, vecinii au apelat la mama lui care a intervenit să-l liniștească.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: trafic , Festivalului Tânăr , Valea Aurie , IPJ Sibiu , Județului Sibiu , Turnul Sfatului , Violenţei Împotriva Femeilor , scandal , pistol , pistolar , Valea Aurei , amenințare cu bombă , Poliția Comunitară , The Curious Incident
Vizualizari: 13134
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
AndreiM
Acum 4 ore
Sibianul
Acum 4 ore
DEWALD
Acum 4 ore
Sile dieselarul
Acum 4 ore
Dfhdfh