Sâmbătă,
18.09.2021
Cer Senin
Acum
12°C

Ce fac elevii sibieni, mâine, de Ziua Internațională a Educației

Ce fac elevii sibieni, mâine, de Ziua Internațională a Educației

Elevii si profesorii nu vor face cursuri, potrivit unui ordin al ministrului Educatiei, mâine, pe 5 octombrie, cand este Ziua Internațională a Educatiei, rămânând la latitudinea unitaților de învățământ felul în care va fi marcată această zi. La Sibiu, activitățile nu au fost stabilite, unele școli vor face ore ca într-o zi obișnuită, altele încă se mai gândesc.

Ziua de mâine se anunță una mai “specială”. Cu ocazia Zilei Internaționale a Educației nu se vor face cursuri, în schimb profesorii pot desfăşura activităţi educative cu elevii, stabilite de fiecare școală în parte, după cum au declarat și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean. “Fiecare școală își organizează la nivelul unității de învățământ activitățile ce vor avea loc de Ziua Internațională a Educației. La nivel de Inspectorat fiecare unitate va desfășura activități specifice ordinului de ministru”, a declarat Livia Crețulescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Sibiu.

La Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” ieri nu se luase o hotărâre exactă în ceea ce privește ziua de miercuri. Dar, în principiu, se vor face ore ca în mod obișnuit.

“În principiu vom face ore. Va trebui să mai discut puțin, să văd ce decizie se va lua la nivel de Inspectorat, dacă vor veni ei cu vreo idee. Dar, în momentul de față, sunt foarte tentat să zic că vor face ore, suntem la început de an școlar și nu mi-aș scoate copiii din clase. Dar mai discutăm, eu personal mă orientez spre o zi obișnuită”, spune Gabriel Negrea, directorul Colegiului Național ”Gh. Lazăr”.
La Școala Gimnazială “Nicolae Iorga” activitățile nu au fost stabilite. “Deocamdată noi nu ne-am propus nimic, urmează să ne hotărâm și să vedem sigur ce vom face”, spune Ioan Moșneag, directorul școlii.

Conform structurii acestui an şcolar, “unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)”.

Comentarii

3 comentarii

cisnadian

Acum 4 ani

Asta e Romania,un ordin al ministrului fara valoare,fiecare face ce vrea.
Raspunde

e-manuela

Acum 4 ani

Buna! Nenea, "noi" suntem surmenati de "atata" scoala...Mâine , dorim sa "merem" in parc, pe-o banca sa pipam ca la bar nu mai avem voie, ceva "spiluc" găsim noi la "elementara" ...sau poate "merem" la bambilici... oriunde, numa' scoala sa nu fie, ca suntem "rupți in dinti" de oboseala...
Raspunde

...ea

Acum 4 ani

Toți face fiecare ce vrea! marea brambureală!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus