Joi,
06.10.2022
Ploi Scurte
Acum
5°C

Ileana Bîrsan, critic de film și jurnalist: ”90 la sută din ce e la TV e fake. Păcăleală. Manipulare”

Ileana Bîrsan, critic de film și jurnalist: ”90 la sută din ce e la TV e fake. Păcăleală. Manipulare”

Ileana Bîrsan este jurnalist, critic de film și profesor de educație cinematografică pentru copii. Săptămâna trecută s-a aflat la Sibiu pentru a participa la Astra Film Festival, unde a făcut parte din juriu. Ocazie cu care am stat de vorbă cu ea despre nevoia sibienilor de a avea un cinematograf modern, despre reacția copiilor la imagini, manipulare și dezamăgirea produsă de fostul primar al Sibiului la Cotroceni.

 

Reporter: Nu cred că știi, dar noi în Sibiu avem un singur cinematograf și acela comunist, ușor modernizat în ultimii ani. Ce-am pierdut noi, ca sibieni, din cauza asta?

Ileana Bîrsan: (rîde n. r.) Eu am venit, cred că acum cinci ani prima oară în Sibiu, la Astra Film Festival, pe vremea când se făceau proiecțiile la Casa de Cultură. Nu era nimic în locurile acestea noi și bine că se întâmplă acum ce se întâmplă. La vremea respectivă știu că tot timpul întrebarea era: de ce când a fost Capitala Culturală Europeană nu s-a putut face ceva pentru un cinema? Inclusiv în Casa de Cultură, sau se putea recupera un cinema vechi care să rămână orașului. N-am primit nici un răspuns. Întrebarea nu este ce au pierdut sibienii, ci ce-am pierdut noi toți că în mai toate orașele au dispărut cinemauri. Din pricina asta a dispărut și gestul cultural de a merge la cinema. De asta avem puțini oameni care merg, de asta filmul românesc e oaia neagră a cinematografiei mondiale. Am pierdut interesul pentru că, în general, ne-a invadat televiziunea și cumva, comoditatea asta ne domină. Pe de altă parte, în anii recenți, s-au mai făcut campanii, precum ”Salvați cinemaul”…

dsc_5600

Rep.: De care Sibiul n-a auzit.

I. B.: (râde n. r.) Ok.

Rep.: Cea mai mare speranță a noastră, aici, este să se facă odată unul într-un mall.

I.B.: Păi da, dar mallul nu rezolvă lucrurile. De pildă în București, că acolo stau și mi-e mai simplu să vorbesc despre ce știu, mallurile au o politică foarte capitalistă. Ai film scurt, de box office, avem multe proiecții, deci facem bani. Filmele europene sau cele non-comerciale sunt puse ori la ore inaccesibile, la miezul zilei, când omul e la serviciu, sau noaptea, când moare de somn. Și a doua chestiune e că sunt programate pentru o scurtă perioadă, filmul intră în premieră și nu stă mai mult o săptămână, poate două, pentru că nu face bani. Mănâncă un spațiu care ar aduce profit. Chestiunea cu mallul e o iluzie că ne-ar aduce ceva în plus. Suntem la AFF, vorbim despre cu totul alte filme, nu despre comercial. Nu spun că nu e bine să existe și așa ceva, dar nu vă faceți așteptări mari.

Rep.: Pe de altă parte, avem la Sibiu Astra Film Festival, avem TIFF-ul care vine imediat după Cluj-Napoca, festivaluri pe care le cunoașteți foarte bine. E de ajuns atât?

I.B.: Nu, evident că nu. Trebuie să fie mall pentru filmele comerciale, e nevoie și de ele, dar trebuie să existe măcar o sală care să aibă un program decent. Dacă nu ai o strategie pe termen lung prin care să încurajezi distribuitorii de film non-comercial, să faci campanie de promovare, să faci evenimente pentru filmul acesta, să ai curatori, să ai programe de educație cinematografică ca să crești public, nu cred că putem vorbi de succes.

Rep.: Referitor la public, știu că susții la București o serie de cursuri de educație cinematografică pentru copii. Pe scurt, în câteva idei, ce transmit ele? Ce ar trebui să-i spun eu copilului meu, dacă vreau să învețe ceva?

I.B.: Eu am început acum vreo opt ani, când am experimentat pe copiii mei, pe fiică-mea, era la vârsta potrivită și am încercat să vedem filme împreună, să văd ce filme mai rezonează din cele mai vechi, care mie îmi plăceau. La unele a mers, la altele nu. După care, încet, încet, au apărut în București niște programe, variate, fie pentru liceeni, fie pentru gimnaziu, cu filme de ficțiune, sau filme documentare. După opt ani pot să spun că este o mare nevoie de așa ceva și nu mai că e nevoie, ca să crești un public și să-ți umple cinemaurile, dar îi schimbă pe ei.

ileana-barsan-2

Rep.: Dă-mi un exemplu concret, ce schimbă?

I.B.: Ei sunt invadați, noi toți suntem, dar sunt mai sensibili, sunt invadați de vizual aproape non-stop. Orice ecran, oriunde te uiți, face parte din viața lor. Odată ce au atâta imagine, în mișcare sau statică, dar mai ales în mișcare, ei ajung să creadă că știu cum să dibuiască imaginea și cum să o înțeleagă. Dar imaginea manipulează foarte mult, transmite niște informații pe care, dacă nu ai un background și nu știi să le citești, s-a putea să le iei de bune. Există foarte mulți copii sau tineri care spun așa: ce e pe ecran, ce e la televizor, e adevărat. Este complet fals. 90 la sută din ce e la TV e fake! Păcăleală. Manipulare. Trecând dincolo, în partea de cinema, odată ce văd numai film comercial ei or să considere filmul non-comercial, ceea ce înseamnă ficțiune și documentar, fie prost, fie nu-l înțeleg. Și atunci îl rejectează din start, nu se vor duce niciodată. Ideea este să le arăți de când sunt mici, perioada cea mai bună este cea de gimnaziu, V-VIII, atunci încep să se cunoască pe ei și să ce chestioneze. Filmul non-comercial îi pune pe ei în situația de a reacționa aproape instantaneu la ce e pe ecran, e arta cu viteza de reacție cea mai mare. Nici literatura, nici arta plastică nu face asta, poate muzica. La film sunt invadați de imagine și vor să reacționeze imediat, vor să-și spună părerea. Bună, proastă, nici nu contează, faptul că scot din ei ceva e important. Contează că încep să articuleze, să înțeleagă că în fața lor e o oglindă sau o fereastră, încep să se întrebe ce văd, sau descoperă chestiuni noi, despre care nu știau. Asta ar fi a doua chestie. A treia este faptul că văzând filme în clasă, sau alături de alții, nu singuri acasă la computer, automat reacția de a avea o părere devine un dialog. Și atunci, una este că vor articula ce gândesc, dar și că încep să asculte părerea celuilalt. Sunt câteva elemente foarte importante pe care cinemaul le dă aproape instantaneu. Iar nevoia unei programe școlare pe educație vizuală, cinematografic vorbesc, este absolut necesară.

ileana-barsan-1

Rep.: Asta înseamnă că ce face Astra Film prin programul Junior vine la fix.

I.B.: Da. Dacă este să privesc de la București încoace, Astra Film nu se vede la fel de bine ca de aici, mi se pare incredibil cât de mulți copii vin. Mă interesează chestiunea asta de educație cinematografică și la AFF Junior am văzut un flux imens de copii care văd altfel de filme. Probabil că nu toți o să stea să se gândească la ce au văzut, dar o să vorbească între ei pentru că ăștia mici vorbesc întrei ei. Îi poți auzi: Băi, ce crezi, tu ce-ai văzut…? N-au cum să treacă indiferenți. Este incredibil, în București nu există asemenea program sau festival care să aibă un asemenea flux de public foarte tânăr.

Rep.: Așa vezi lucrurile aici, de la București. Eu, când mă uit spre București, văd un fel de ”Moartea domnului Lăzărescu”. Când mă uit în jur, în Sibiu, văd ceva de genul ”B. D. la munte și la mare”. Tu ce mai vezi?

I.B.: (râde n. r.) Eu nu văd chiar așa… adică văd ”Moartea domnului Lăzărescu” și la București și la Sibiu. Dacă e să mă duc în orașe mai mici pot să văd și ”B. D. la munte și la mare”. E corect. Dar astea pot să fie niște prejudecăți…

Rep.: Evident.

ileana-barsan-3

I.B.: Pot să fie niște etichete pe care nouă ne e foarte simplu să le punem. Lucrurile nu cred că stau chiar așa, faptul că suntem în București e o pură întâmplare. Puteam să mă nasc în Văscăuți și asta e. Avantajul în București nu e că sunt mai multe săli de cinema. După Colectiv s-au închis foarte multe, deci oricum din alea puține mai sunt două sau trei. Deci da, este un fel de ”Moartea domnului Lăzărescu”, dar cred că ține de toată țara. Depinde și cât umor ai. Din păcate, e un dezastru peste tot. Și nu cred că există mari șanse să se încheie cu bine. Nu vreau să intru în politică, spun o singură chestie doar. Pe mine mă deprimă luna decembrie, după care cred că lucrurile o să devină și mai grave.

Rep.: Și ca să încheiem în tonul acesta optimist, vă mai întreb doar cât de dezamăgiți sunteți la București de fostul nostru primar, domnul Iohannis?

I.B.: Da! Da… Nu că l-aș fi cunoscut înainte mai bine, așteptările au fost mai mari decât… da… dorința și speranța asta că totuși există în țara asta cineva… Chiar ieri vorbeam cu un prieten, critic literar, că dezastrul cel mai mare a început o dată cu Emil Constantinescu. Acum este același tip de dezamăgire, Iohannis este un om care ar fi putut să coaguleze societatea civilă. Și părea că va face asta. Au pierdut momentele amândoi, sau poate s-a vrut să se piardă momentele. Da, sunt dezamăgită, dar nu numai de el.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

politrucul

Acum 5 ani

Dezamăgiți suntem cu toții, feisbukiștilor!
Raspunde

e-manuela

Acum 5 ani

Buna! "Nenea" da' la ziar, cat e ?....
Raspunde

B.Utoru

Acum 5 ani

Da' la guvernare cât e? Chiar numele primului ministru Cioloş e o păcăleală. (Csolo în maghiară înseamnă înşelăciune, deci cioloş înseamnă mincinos, înşelător, celău). De aici vine şi verbul "a celui-a înşela).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus