Marţi,
27.09.2022
Cer Senin
Acum
17°C

Pădurile virgine din România, candidate UNESCO

Pădurile virgine din România, candidate UNESCO

Aproape 24.000 de hectare de păduri virgine din România sunt propuse să intre în patrimoniul mondial UNESCO. Este vorba despre păduri cu arbori vechi chiar şi de 5 secole. Consultanţii organizaţiei au evaluat deja pădurile din cele opt arii naturale protejate din Munţii Carpaţi, iar verdictul final este aşteptat pentru primăvara anului viitor, transmite digi24.ro

Pe cele 630 de hectare de pădure virgină de la Strâmbu Băiuţ din Maramureş, una dintre cele opt candidate pentru includerea în patrimoniul mondial UNESCO, la fiecare pas sunt crengi sau arbori cazuţi la pamânt. Una dintre condițiile ca o pădure să fie declarată virgină este prezența lemnului mort, precum acest trunchi de brad, căzut de peste 25 de ani, acoperit astăzi de mușchi și licheni

Arborii din pădurile virgine sunt, în mare parte, foarte batrâni - au chiar şi peste 500 de ani. Ei măsoară peste 50 de metri înalţime şi au diametre care depăşesc chiar şi un metru jumătate.

Ing. Florin Mârzac, șef district Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț spune despre pădurile virgine că „sunt nu doar un patrimoniu al nostru, al românilor, este un patrimoniu european, este un patrimoniu mondial tocmai pentru că sunt foarte rare.”

Alături de codrii seculari de la Strâmbu Băiuţ, pe lista siturilor candidate pentru patrimoniul mondial UNESCO se regăsesc şi ariile naturale protejate Groșii Țibleşului, Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei, Cozia, Codrul secular Șinca și Codrul secular Slătioara.

„Este un motiv de mândrie pentru noi, românii, pentru faptul că am ştiut să păstrăm aceste eşantioane de păduri nealterate,” spune Costel Bucur, director regional WWF România.

Verdictul final din partea UNESCO este aşteptat în luna mai a anului viitor.

foto  WWF Romania / Doru Oprisan

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

1 comentarii

...

Acum 5 ani

incredibil ca mai avem asa ceva... alor nostri le place lemnul mort, dar sub forma de cherestea
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus