Vineri,
03.12.2021
Innorat
Acum
3°C

Doctorii plămânului: despre fumat, despre control, despre excelență, despre diagnostic, despre cancer

Doctorii plămânului: despre fumat, despre control, despre excelență, despre diagnostic, despre cancer

Liviu Mugurel Bosînceanu, medic primar în chirurgie toracică în Clinica Chirurgie II a Institutului Oncologic Regional din Iași, și Florin Rusu-Cordunean, medic specialist în Pneumologie la același institut, devin, de săptămâna aceasta, sibieni. Cu amplă experiență în domeniu, cei doi devin medici ai Spitalului European Polisano unde lucrează inclusiv la dezvoltarea unui centru de excelență în zona bolilor pulmonare. Un centru în jurul căruia construiesc inclusiv proiecte în premieră pentru România, cum ar fi cel al transplantului pulmonar. Un centru de care este extremă nevoie în această parte a țării având în vedere că, citează ei din studii, cancerul pulmonar va deveni, în viitorul apropiat, cea mai răspândită formă de cancer în țara noastră. Cancer a cărui principala cauză este fumatul. Mai ales de țigări light sau slim, mult mai dăunătoare decât cele clasice.

Reporter: Pe drum înspre acest interviu, am fumat o țigară. Ca un fumător mediu, în România, către ce am șansele să mă îndrept prin acest obicei?

Liviu Mugurel Bosînceanu: Către o boală serioasă. Nu trebuie să ne gândim numai la cancer. Până acolo mai sunt boli serioase, invalidante, de genul BPOC – acea bonhopneumopatie obstructivă cronică. Doctorul Rusu este un pneumolog eminent, poate să vă spună mai bine. Sunt boli vasculare, datorate fumatului, sunt alte organe afectate de fumat. Nu ne mai gândim la cea mai gravă dintre toate, cancerul pulmonar. Cei care fumează joacă o ruletă rusească din care nu lipsesc cinci din șase gloanțe, ci doar două.

Florin Rusu-Cordunean: Arteriopatia nu este doar așa, o chestie de nomenclatură. Ci o afectare serioasă a vaselor de sânge, nu mai circulă sângele în vasul respectiv și se necrozează. Atunci, urmează amputarea. BPOC-ul înseamnă, de fapt, a târâi un tub de oxigen sau un aparat permanent după tine. Este o chestiune foarte serioasă. De obicei, nouă din zece astfel de pacienți sunt mari fumători sau foști mari fumători.

polisano-florin-rusu-cordunean-si-bosinceanu-liviu-mugurel2

R.: Unde pot merge pentru a primi un diagnostic sau pentru a mă trata de așa ceva în țara asta a noastră?

L.M.B.: Trebuie să vă adresați unui serviciu specializat pentru așa ceva. Cum avem și noi la Polisano. În primul rând, un pacient se adresează unui pneumolog, care trebuie să investigheze diverse simptome: lipsă de aer, durere toracică, scăderea în greutate, hemoptizii – uneori situație gravă, când bolnavul tușește și expectorează sânge. Atunci vine de urgență la doctor, restul le mai amână. Din păcate, doar o pătrime din pacienții cu cancer pulmonar în momentul prezentării la doctor mai pot beneficia de tratament chirurgical, care – nu singur, ci într-un cadru de măsuri – îți poate asigura vindecarea de această boală.

F.R.-C.: Adică mai bine de 50% din pacienții care se prezintă la doctor cu cancer pulmonar sunt în stadiu avansat.

L.M.B.: Altfel spus, chirurgia nu îi mai ajută.

R.: Ca fumător, atunci, cât de des ar trebui să trec pe la un pneumolog?

F.R.-C.: Depinde cât de repede vă lăsați de fumat. Dacă o să continuați, cel puțin o dată pe an ar trebui să treceți pentru o radiografie de torace și un examen clinic. Așa, succint, ca un fel de screening. Dar acest obicei de a trece pe la medic, preventiv,  nu există în România. Nici măcar doctorii, care sunt expuși multor riscuri, nu prea trec pentru a-și face radiografiile care pot identifica o modificare discretă ce poate fi tratată din timp. De multe ori, pacienții trec pe la noi și la mult timp după apariția unei probleme.

L.M.B.: Trec și luni sau ani până când pacienții vin la un doctor de specialitate, deși știu că au o problemă. Din păcate, de multe ori este târziu: dacă boala parcurge trei sferturi din evoluția ei naturală, nu prea mai ai ce face, decât să ajuți paliativ. Adică să îi oferi o calitate a vieții apropiată de normal pentru scurtul interval pe care îl mai are de trăit.

F.R.-C.: Afli de la unii pacienți că în ultimul an s-au tratat singuri de anumite infecții ale tractului respirator, cu antibiotice. Dar acele infecții repetate ascundeau, de fapt, o problemă serioasă la plămâni – cea mai frecventă, cancerul – care facilitează infecțiile de tract respirator. Și sunt foarte mulți pacienți la care aceste infecții au aspectul unei răceli.

polisano-florin-rusu-cordunean-3

Principalele proiecte

 R.: Ați ales Polisano și nu plecarea din țară. De ce?

L.M.B.: Eu colaborez din 2014 cu Polisano, în special în domeniul chirurgiei toracice oncologice, dar am făcut și intervenții ne-oncologice. Am găsit condiții de a profesa la un nivel occidental, adecvat. Am condiții corecte de a investiga și trata pacienții, ceea ce se întâmplă foarte rar în spitalele de stat din România. Unde fie nu ai platou tehnic, fie dacă ai lipsește personalul. Sau ai platou tehnic la care service-ul, mentenanța nu sunt asigurate.

F.R.-C.: Iar toate aceste lipsuri duc adeseori la o întârziere a tratamentului. Trec uneori săptămâni sau chiar luni din momentul în care un pacient s-a prezentat la medicul de familie cu niște simptome și până ajunge să i se aplice un tratament de specialitate. O lălăială, ca să zic așa, dată de un sistem disfuncțional. Nu de răutate, nu din vina cuiva anume.

Eu am ales Polisano din aceleași considerente tehnice, să le zic așa, și a faptului că aici mi se oferă posibilitatea să fac la toți pacienții investigații la nivel european. Sunt niște protocoale care au validare europeană și pentru care nu ne trebuie șase luni ca să le facem.

L.M.B.: Aici, lanțul de management e mai scurt. Ai o problemă, găsești persoana căreia să i-o expui și dacă ai argumente ești ascultat și ceea ce ceri se pune în practică.

F.R.-C.: Este o chestiune foarte importantă să lucrezi într-o instituție care pune pe primul loc calitatea actului medical și nu profitul. Nu am avut condiționări de genul ”nu facem aia și aia pentru că e prea scump”. Nu, dacă asta trebuie, asta facem. Ceea ce, din punct de vedere profesional este tot mai rar întâlnit în România.

polisano-florin-rusu-cordunean-si-bosinceanu-liviu-mugurel4

R.: Care sunt principalele dumneavoastră proiecte?

L.M.B.: Vrem să facem aici și un pol de oncologie toracică. Acest cancer pulmonar este la ora actuală cancerul care omoară cele mai multe persoane în țările de Vest și SUA. Numărul de decese prin cancer pulmonar global este egal cu numărul deceselor provocate de cancerul de sân, digestive, de prostată și alte vreo două tipuri, însumate. Și la noi, în România, ca țară occidentală membră UE, cancerul pulmonar va deveni principala cauză de sănătate publică: aer poluat, se fumează în continuare la nivel bun, plus lipsa de preocupare pentru aerul de la noi. De la tăierea pădurilor și până la cei care circulă cu mașina cu EGR-ul scos. În fine, e un free-style general, care va duce la situația în care cancerul pulmonar va fi principala problemă de sănătate a următorilor ani. Vrem să dezvoltăm la Sibiu un pol de excelență pentru dezvoltarea cancerului pulmonar: diagnostic și tratament.

F.R.-C.: România este țara europeană numărul unu în ceea ce privește incidența tuberculozei. Pacienții care au avut TBC și au sechele în urma vindecării prezintă un risc de 11 ori mai mare de a face un cancer pe acele sechele de tuberculoză. Din punctul de vedere al resurselor și managementului, în schimb, suntem la polul de jos: nu avem cum, nu avem aia și aia, nu facem. Nu vreau să mai comentez politicile sanitare din România.

R.: Politici de care, inevitabil, sunteți legați. Căci majoritatea pacienților sunt, inevitabil, afectați de o limită a posibilităților financiare.

L.M.B.: Noi am spus: nu este o intervenție în scop estetic, la cerere, și ar trebui respectat principiul potrivit căruia banul urmează pacientul. În zona Sibiu, Alba, Hunedoara, Oltenia, Banat – o parte, nu există o clinică de chirurgie toracică de acest nivel. Există un centru la Timișoara, Craiova are un chirurg toracic, Oradea la fel. Aici, în zonă, nu există niciun centru căruia să i se adreseze. Da, sunt dirijați către București. Am avut chiar azi un pacient investigat aici, la Sibiu, la Pneumoftizilogie, direcționat către București. Bun, este o obișnuință veche, prin care omul este trimis departe. Dar omul are posibilitatea să se trateze acasă. Chiar așa mi-a și spus pacientul de azi, a aflat despre internet despre noi. A stat vreo două săptămâni la ”Pneumo”, i s-a descoperit o pată pe plămâni. Nu i-au evaluat funcția respiratorie, nu i-au făcut endoscopie bronșică, nu i-au făcut multe, i-au dat un tratament și l-au trimis la București la operație. Cam sumar…

F.R.-C.: Aici nu vorbim numai de un centru de chirurgie toracică, ci și de unul de diagnostic în boli respiratorii. Pneumologia nu înseamnă numai cancer, înseamnă multe alte lucruri. Imaginați-vă că la pacienții care au boli reumatologice, o bună parte din aceștia au boli pulmonare. Câți dintre reumatologii din zonă recomandă pacientului să meargă la pneumolog regulat, pentru a fi testat cu acel aparat care costă zeci de mii de euro, care este cel mai fin element pentru a vedea dacă boala a afectat plămânul? Câți dintre reumatologi trimit pacienții la pneumolog pentru a exclude o infecție latentă de tuberculoză?

L.M.B.: Noi încercăm să facem aici un centru de tratament a afecțiunilor respiratorii: diagnostic și tratament medicamentos sau chirurgical de nivel european, pentru zona asta a țării. Unde considerăm că, deocamdată, este un deșert medical. Nu vreau să marginalizez meritul colegilor de la Pneumoftiziologie care fac ce pot în condițiile de acolo, cu resursele pe care le au la dispoziție de la statul român. Dar, noi considerăm că se poate mai mult. Vom mai face drumuri la Minister să arătăm ce facem, am vorbit și cu profesorul Ioan Cordoș (managerul Institutului de Pneumoftiziologie – n.r.), care este diriguitorul chirurgiei toracice românești, pentru a se deconta aceste operații. Bine, plătești în plus partea hotelieră a spitalului, dar tratamentul chirurgical al cancerului și tot restul pachetului ar trebui decontat de stat. Noi putem face un decont exact, care poate fi justificat dacă suntem întrebați de ce am folosit cinci fire nu trei, de ce unele și nu altele. Adică sunt nuanțe pe care le putem explica. Se decontează în continuare tratamente în străinătate. Prin diferite formulare, prin diverse căi prin Minister, se decontează sume importante, chiar și de patru ori mai mari decât cele care ar fi fost percepute aici, în aceleași condiții de calitate ca și în afară.

polisano-florin-rusu-cordunean-si-bosinceanu-liviu-mugurel6

R.: Aveți vreun exemplu?

L.M.B.: Noi facem intervenții de cancer bronho-pulmonar din 2014 aici. Avem peste 40 de astfel de cazuri. Costă 3.000 de euro aici și peste 12.000 de euro în Franța. Sau peste 10.000 de euro la Viena.

R.: E mare numărul celor care pleacă în Franța sau Viena?

L.M.B.: Nu putem cuantifica. Fiecare are o cunoștință sau are un telefon pentru diferite canale, deci e greu de cuantificat. Dar eu cunosc suficiente cazuri care s-au operat în afară, cu bani decontați de statul român, când puteau fi operați bine-mersi în România.

Mari proiecte: transplantul pulmonar

R.: Era vorba, la un moment dat, de un centru de transplant pulmonar la Sibiu, o premieră pentru România.

L.M.B.: Noi am depus un dosar de avizare a acestei activități la București. Am depus acest dosar în decembrie 2014, împreună cu domnul doctor Costache. În urma depunerii acestui dosar, cei de la Minister ar fi trebuit să facă o vizită în teren, pentru a vedea dacă lucrurile scrise în dosar sunt reale sau nu. Nici măcar acea vizită nu au făcut-o. Nu au mai răspuns la maiurile lui Victor Costache și tot așa. Noi vom relua periodic acest demers, dar probabil că nu se dorește. Încă.

R.: Dar capacitatea…

L.M.B.: Noi am putea face transplant pulmonar și mâine. Capacitate avem fără nicio îndoială. Prin urmare, noi suntem atribuiți în continuare centrului de la Viena, care este pentru Europa de centru și de sud-est, iar pacienții români merg acolo pentru a face transplant pulmonar. În condițiile în care se poate face și în România. Nu doar la Sibiu, se poate face o rețea în întreaga țară.

F.R.-C.: La noi nu există restricții în patologia respiratorie. Chiar dacă noi nu avem acces la resursele din programul național de tubercoluză, noi putem să diagnosticăm pacienții dificil de diagnosticat prin dotarea standard a spitalelor de stat. Dar putem face diagnosticul, care este important a fi făcut repede. Din punct de vedere statistic, un pacient cu tubercoluză mai îmbolnăvește alte zece persoane până la diagnoză.

Sibiul: un Iași de acum 20 de ani

R.: De când veți deveni sibieni?

L.M.B.: Din 1 noiembrie.

R.: Ca și locuitori simpli, ce găsiți în plus la Sibiu față de Iași?

L.M.B.: Eu, personal, găsesc aici liniștea pe care Iașiul drag mie o avea în urmă cu 20 de ani. Aici oamenii au bun simț și la nivel de leadership.

F.R.-C.: Eu văd aici lumea mult mai liniștită și mai zâmbitoare. În Iași, în ultima vreme, totul parcă e o adevărată luptă crâncenă. Un duplicat al Bucureștiului la o scară mai mică.

 

Când devii fost fumător?

 ”Fumatul este principala cauză a bolilor pulmonare în România. Iar una dintre probleme este că tineretul începe să fumeze foarte devreme, când plămânul nu este matur. Plămânul se maturizează până la 25 de ani. Prin urmare, plămânul acestor tineri se va maturiza cu niște probleme, probleme fine. Fost fumător devii abia după 12 luni în care nu ai fumat nicio țigaretă. Oricum nu vei avea același risc scăzut de a face vreo boală respiratorie ca un nefumător, ci unul mai ridicat. Iar ca să înțelegeți de ce este importantă perioada de fumat, formula care calculează riscurile de a face cancer este direct proporțională nu numărul de țigarete la puterea a doua fumate într-o zi și direct proporțională cu perioada de timp la puterea a patra. Deci că fumăm cinci țigarete sau 15 într-o zi, perioada de timp este extrem de importantă. Există o inflamație cronică ce se menține la un anumit nivel indiferent dacă fumezi doar o singură țigară pe zi”, dr. Florin Rusu-Cordunean
Țigări light sau slim sau clasice?
 ”Țigările light, prin toate aceste metode moderne, nu fac decât să crească amplitudinea inspirului. În momentul în care tragem aer mai profund nu facem decât să expunem mai mult țesut pulmonar la fumul de țigară. Țigările normale, clasice, nu te obligă să inspiri atât de profund. Asta înseamnă că avem o suprafață mai mică de expunere. Deci a fuma o țigară light pentru a te expune mai puțin efectelor nocive ale fumatului este o capcană. Despre țigările mentolate trebuie să vă gândiți că au un compus chimic în plus. Totul se face chimic, de la aromă la intensitate. La țigara electronică sunt multe discuții, iar până acum nu sunt studii clare sau concludente. Se spune că o țigară normală are în jur de 4.000 de compuși toxici, pe când una electronică are zece-15, cu toate aromele și așa mai departe. Dar pentru a avea un studiu puternic cu o concluzie reală trebuie și o perioadă de urmărire lungă și o populație mare de urmărit. Deci, până acum, avem doar niște teorii. Studiile sunt în derulare și vor fi validate în timp”, dr. Florin Rusu-Cordunean

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

e-manuela

Acum 5 ani

Buna! Nenea, da' împotriva "fumurilor" date de politicieni, si "trase in piept" de tot felul de nătăfleți de pe la noi, exista șanse de însănătoșire au ba?....
Raspunde

anonim

Acum 5 ani

Esti o idioata!
Raspunde

Ster

Acum 5 ani

Mult succes dlor dr.si speram ca decidenții să aibă inima și pt poporul lor care le plătește bunăstarea.
Raspunde

Schwartz R.

Acum 5 ani

Ati uitat sa mentionati ca e articol publicitar !
Raspunde

cardiolog

Acum 5 ani

Da...exact. Pentru că iar apare minunatul și mirobolantul Costache!
Raspunde

anonim

Acum 5 ani

publicitar sau nu, macar vor sa faca ceva.Cand veti avea nevoie ii veti cauta disperati.Sa va vad atunci ce mai comentati!
Raspunde

unul, altul

Acum 5 ani

una doua la Bucuresti... pai.. cu scuzele de rigoare domnule doctor.. se mai face chirurgie toracica pe altundeva la un nivel decent cu exceptia capitalei? din pacate pentru restul tarii de altfel... transplant pulmonar? iar vorbiti din filme - ori va faceti o reclama ieftina folosindu-va de transplantul pulmonar... ori nu aveti habar ce implica transplantul pulmonar ca dotari si personal medical.. dar recunosc, da bine la necunoscatori..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus