Aeroportul Internaţional Arad, care a fost modernizat cu circa două milioane de euro, dar nu mai are curse regulate de pasageri sau marfă, va fi preluat de către Ministerul Transporturilor, a anunţat, joi la Arad, ministrul Transporturilor, Sorin Petru Buşe, citat de corespodentul MEDIAFAX.
"Aeroportul din Arad este o investiţie foarte frumoasă, care acum este nevalorizată. După ce autorităţile locale vor rezolva o anumită problemă administrativă, noi vom prelua acest aeroport la minister şi vom trata pentru a realiza sinergii cu Aeroportul din Timişoara, deci de a crea o operaţie mai complexă. Avem şi alte idei pe care o să le valorificăm", a spus, joi, la Arad, ministrul transporturilor Sorin Petru Buşe.
Proiectul este susţinut de către autorităţile locale.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că ministrul Transporturilor a apreciat faptul că aeroportul este modern şi "s-au declanşat procedurile de transfer către minister şi evident fuziunea cu Aeroportul din Timişoara, astfel încât în vestul ţării să existe un singur aeroport, cu pistă la Timişoara şi cu pistă la Arad".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gheorghe Falcă , Sorin Petru Bușe , ministerul transporturilor , Aeroportul Internaţional Arad
Vizualizari: 1713
Ultimele comentarii
Acum 12 minute
Verzii?
Acum 14 minute
Un român
Acum 19 minute
Xman
Acum 21 minute
Q
Acum 23 minute
Till Eulenspiegel