Primăria Sibiu a cerut firmelor care realizează Planul de mobilitate urbană durabilă al municipiului Sibiu să completeze lista de proiecte menite să ușureze deplasarea prin oraș cu soluții care să ia în calcul și proiectul unui viitor spital județean pe Calea Șurii Mici.
”Lista de proiecte este încă în lucru, iar consultantului i-a fost transmisă o solicitare adițională de a lua în calcul și componenta de configurare a traficului în zona în care se intenționează construcția noului Spital. Proiectele vor fi făcute publice în cadrul unei dezbateri sub formă de ședință publică, la acest eveniment fiind invitat publicul larg, reprezentanții instituțiilor publice și ai ONG-urilor în domeniu, dar și reprezentanții mass media, pentru asigurarea transparenței demersurilor”, arată Astrid Fodor, într-un răspuns transmis ziarului Turnul Sfatului.
Plan de 250.000 de euro
Caracterizată drept una dintre cele mai importante strategii pentru dezvoltarea Sibiului, Planul respectiv a fost încredințat spre realizare asocierii SC Metroul SA București – Traffic Verkehrsplannung Gmbh din Viena, Austria, la începutul lunii aprilie anul acesta. Valoarea contractului a fost de 250.000 de euro, adică exact suma oferită nerambursabil de către BERD Sibiului (grantul a fost acordat în decembrie anul trecut, după ce Sibiul a semnat un nou contract cu BERD-ul, pentru un împrumut de 67,5 milioane de lei).
”Planul de Mobilitate va analiza toate mijloacele de transport: motorizat şi nemotorizat, de pasageri şi de marfă, în mişcare şi staţionare, public sau privat. Traficul pietonal va fi și acesta foarte atent analizat, consultantul urmând să ofere soluții mai bune și în acest domeniu”, comunicat Primăria SibiuLucrul la realizarea acestui studiu a început la jumătatea lunii aprilie, termenul de finalizare fiind de șase luni. Prin planul de mobilitate urbană, reprezentanții administrației locale vor să obțină soluțiile pentru ”o mai bună funcționalitate și crearea de legături mai eficiente și cu localitățile din zonă, în contextul în care Sibiul tinde să formeze o zonă metropolitană cu acestea. Planul se va baza pe situația existentă în domeniul transportului și va prezenta soluții pe termen scurt, mediu și lung pentru dezvoltarea transportului public, a infrastructurii pentru pietoni și a infrastructurii pentru biciclete, a transportului cu autovehiculul propriu, având în vedere o creștere a siguranței traficului și o mai bună mobilitate a sibienilor, care să aibă la dispoziție mai multe modalități de transport”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu. De la acest plan se așteaptă și propuneri concrete, de la crearea de rute ocolitoare, la ”îmbunătățirea rutelor de transport public, extinderea rețelelor pentru bicicliști, reorganizarea și crearea de noi locuri de parcare, amenajări pentru siguranța pietonilor sau noi reglementări rutiere”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: trafic , Calea Şurii Mici , Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Turnul Sfatului , Primăriei Sibiu , studiu , Pentru Sibiu , plan de mobilitate urbana , Traffic Verkehrsplannung Gmbh , Mobilitate Urbană Durabilă
Vizualizari: 4283
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Q
Acum 11 ore
Newman
Acum 12 ore
Ron
Acum 13 ore
Eu
Acum 13 ore
Emil