Președintele PNL Sibiu Raluca Turcan a declarat în cadrul unei emisiuni Turnul Sfatului TV că de rezultatul alegerilor din 11 decembrie va depinde destinul multor politicieni. Crede că va fi o campanie electorală foarte agresivă, pentru că în joc este independența justiției și funcționalitatea statului de drept. ”Mă aștept ca și în România campania să fie foarte agresivă, disperarea unora e foarte mare. Gândiți-vă că unii, pur și simplu își joacă libertatea”, a spus Turcan.
Deputatul liberal spune că o majoritate PSD-ALDE-PMP va conduce în final la suspendarea președintelui Klaus Iohannis. ”Dacă România va rămâne pe calea europeană și a statului de drept, cu o justiție funcțională, mulți politicieni își gândesc libertatea, pentru că pașii pe care ei îi pregătesc în perspectiva alegerilor de către majoritatea PSD- ALDE-PMP, sunt legați de blocarea justiției, de adâncirea dependenței față de stat pentru cei multi și chiar de suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Îmi este foarte clar că președintele Klaus Iohannis este cel care îi deranjează în această bătălie a lor de a controla instituțiile statului in interes personal. Simt că acest plan îl au de foarte mult timp, dar nu acționează pentru că nu își permit. Din punct de vedere electoral, probabil că acum i-ar costa, pentru că reacția internațională ar fi una foarte virulentă, însă după alegeri probabil că nu ar avea nicio reținere”, a mai spus Raluca Turcan.
Întreaga emisiune poate fi văzută aici:https://youtu.be/4B-kS5GbERw
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: klaus iohannis , Raluca Turcan , Turnul Sfatului , Sibiu Raluca Turcan , TSTV , PMP , alegeri , PNL , Dacă România , Pentru Sibiu , Gheorghe Aldea
Vizualizari: 2012
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Client
Acum 3 ore
Asdfasdf
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Asdfasdf
Acum 3 ore
Mara