Ne aflăm la un sfârșit de an când în mai multe părți ale lumii au loc importante procese electorale. Pe noi ne interesează direct procesele din cel mai avansat stat de pe planetă și cele din „ograda” noastră, adică din cele 2 state românești.
Într-un fel, cam fiecare popor are o mică „ogradă” și în Statele Unite ale Americii – să ne amintim numai de miile de emigranți români plecați peste ocean din Austro-Ungaria (mai ales din Ardeal), înainte de primul război mondial, urmați de alte zeci de mii pe tot parcursul secolului XX – refugiați economici dar și politici, mai ales din calea invaziei ruso-bolșevice de după 1944. Dacă n-au venit americanii, ne-am dus noi la ei!... Și se știe că au emigrat numai români de valoare, de la buni lucrători cu brațele la super-inteligenți...Și au ajuns între timp mult peste un milion, plus familiile mixte.
Ce ne interesează astăzi, în această relație intercontinentală, sunt două aspecte: - Faptul că emigrația românească în SUA a oferit acelui stat mult mai multă valoare (umană și financiară) decât a primit România de la el !! Unii vor zice că numai datorită americanilor am scăpat de germani în cele două războaie mondiale... Din câte știu eu, noi am ieșit bine din primul război mai mult datorită dezorganizării bolșevice a Rusiei și suportului militar francez, iar apoi Regina Maria a obținut condiții favorabile la Tratatul de pace; iar în al doilea război americanii ne-au bombardat copios, după care ne-au lăsat pradă forțelor rusești, timp de 45 de ani! - După zeci de ani de involuție socio-culturală, timp în care a avut loc un proces incredibil de spălare a minților unei bune părți a populației americane, printr-o presiune ideologică de tip neo-marxist pornită de sus în jos, iată că aproape jumătate din electoratul SUA s-a trezit și, chiar dacă nu i s-a oferit un candidat „ideal”, a reușit să bareze drumul spre o și mai mare eroare națională – programul „democrat” de colonizare totală, de tip mafiot, corupt, a structurilor statale!
Procesul electoral american a însemnat, în toamna lui 2016, o LIMPEZIRE A APELOR ce va influența inerent multe alte electorate civilizate, ajunse în dilema de a alege între stânga, mascată în singura purtătoare de progres social, și dreapta tradiționalistă, de fapt singura alternativă spirituală și pragmatică, față de o cădere imorală și apoi și economică! Lupta dintre Dreapta și Stânga nu numai că nu a pierdut din importanță, cum încearcă să ne convingă extremiștii „neo-liberali” și „socialiști”, dar abia acum capătă din nou relieful necesar – pentru că, în sfârșit, se limpezesc apele: se vede tot mai clar cât din mass-media (mijloacele de comunicare/manipulare în masă) sunt mercenare și imorale, cât de mult a căzut în ură și ideologism criminal lobby-ul „politic corect”, adică cea mai grosolană manipulare a categoriilor sociale care n-au cunoscut direct ororile războiului mondial.
Din păcate, am văzut acum că aproape jumătate din națiunea americană a ajuns să creadă mai mult în televizor decât în bunul-simț, mai mult în drepturile minorităților celor mai ciudate decât în dreptul natural și moral, mai mult în libertatea ne-asumată ca virtute decât în libertatea Spiritului Creștin...
Un ochi și o minte lucidă pot acum să vadă în transparența apelor limpezi (cum spuneau acum 45 de ani niște rockeri de pe Coasta de Vest – Creedence Clearwater Revival): - Dreapta, deși hulită pe toate canalele media (cumpărate, corupte, anti-sociale) este de fapt conservatorismul în cel mai bun sens, tradiționalist, cu credință în Dumnezeu, și care sprijină, prin mijloace eficiente, toate clasele sociale (nu prin pomeni de la buget!). Cu toate dificultățile, Republicanii s-au coalizat totdeauna în jurul ideilor conservatoare, adică acelea care conservă bunul-simț, corecta măsură și dreapta credință! - Stânga este cea profund retrogradă, imorală și atee, care se bazează pe alimentarea celor mai josnice porniri umane (ura, instinctele sexuale perverse, adicția imbecilizantă la cele mai degradante excitante), pentru a manipula și aservi ideologic clasele medii și cele defavorizate... Sub conducerea administrațiilor „democrate” SUA au ajuns să cheltuie peste 65% din bugetul anual pe asistență socială, sub diverse forme – o catastrofă financiară care sapă la siguranța națională și, evident, la cea a NATO!
Departe de titulaturile autoasumate, stânga americană și occidentală este anti-progres, anti-umanistă, anti-creștină și luptă pentru haos social și politic... Dreapta și Dreptatea au câștigat totuși cursa!
Urmează europenii...
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Statele Unite , În România , Zilei Minorităţilor Naţionale , alegeri , Regina Maria , emigrație , Spiritului Creștin , emigranți , Pentru Sibiu , Creedence Clearwater Revival
Vizualizari: 2203
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Gigil sibianu forta
Acum 7 ore
Sorin Stoica
Acum 7 ore
Rădulescu
Acum 8 ore
Popa
Acum 8 ore
Dincă