Luni,
26.07.2021
Partial Noros
Acum
28°C

Totul despre alegerile parlamentare. Liste, bani, reguli

Totul despre alegerile parlamentare. Liste, bani, reguli

Campania electorală pentru alegerile legislative din 11 decembrie a început vineri și se va încheia în 10 decembrie, la ora 7.00. Campania se desfășoară sub aceleași reguli strice ca și la alegerile locale.

Este interzis afișajul outdoor, sunt interzise bannere prinse între stâlpi, afișele care coboară pe blocuri întregi, corturile electorale. Singurele materiale de campanie sunt afișele electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm pe 350 mm, pliantele, broșurile, articolele plătite în ziare și pe internet. Teoretic, legea spune că este interzisă și prezentarea grafică culorile drapelului național. Cu toate acestea, o paletă de culori care cuprinde movul, albastrul, galbenul, portocaliul, roșul și vișiniul sunt folosite de către partide.

Din punct de vedere financiar, bugetul de stat va deconta la finalul alegerilor parlamentare cel mult 200 de mii de euro pentru fiecare organizație politică din Sibiu care va propune o listă completă la alegerile parlamentare ce se vor desfășura la finele acestui an.

Câți bani se cheltuiesc

Pe noua lege electorală, vom avea vot pe liste, spre deosebire de alegerile precedente, din anul 2012, când a existat vot uninominal. Acum, fiecare partid va propune la nivelul județului o listă pentru Camera Deputaților și o alta pentru Senat. Lista completă trebuie să fie de 13 persoane, opt la Camera Deputaților și cinci la Senat. Statul va deconta cheltuielile pentru campania electorală, după următorul criteriu: pentru fiecare candidat se acordă 60 de salarii minime brute pe țară. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost majorat la începutul acestui an de la 1.050 de lei la 1.250 lei lunar. Asta înseamnă 75 de mii de lei pentru fiecare om pe listă: 600.000 de lei pentru o listă completă la deputați și 375.000 de lei la senat. În total: 975 de mii de lei. 75 de mii de euro.

campanie-electorala-parlamentare-afise-electorale

Statul va deconta cheltuielile legate de campania electorală, însă numai sub anumite condiții. Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți pot efectua numai următoarele tipuri de cheltuieli electorale: cheltuieli pentru producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune și în presa scrisă, în cuantum de maximum 40% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală online, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru cercetări sociologice, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru afișe electorale, în cuantum de maximum 20% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru broșuri, pliante și alte materiale de propagandă electorală tipărite, în cuantum de maximum 50% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate; cheltuieli pentru închirierea de spații și echipamente și cheltuieli de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport și cazare, pentru asistență juridică și alte tipuri de consultanță, precum și pentru plata serviciilor mandatarilor financiari, în cuantum de maximum 30% din totalul cheltuielilor electorale care pot fi efectuate și cheltuieli pentru comisioane bancare.

Împărțirea voturilor

Votul pe liste este total diferit față de votul uninominal. Dacă la alegerile pe sistemul de vot uninominal era destul de limpede: ajunge în parlament candidatul care a întrunit minim 50% din voturile obținute într-un colegiu, iar apoi locurile urmând a fi redistribuite la nivelul județului, acum totul se distribuie în funcție de poziția ocupată de candidați pe listele electorale.

Prima redistribuire a voturilor se face la nivelul circumscripțiilor electorale. Numărul total al voturilor valabil exprimate pentru competitorii care au trecut pragul la nivel național se împarte la numărul de parlamentari pe care trebuie să-i dea circumscripția respectivă, rezultând un coeficient electoral. Acest coeficient electoral se împarte la numărul total de voturi câștigate de fiecare formațiune politică, valoarea întreagă a câtului rezultat echivalând cu numărul de mandate câștigate de competitori.

campanie-electorala-parlamentare-afise-electorale

Aici se face o primă împărțire a mandatelor, în funcție de numărul întreg de voturi necesar pentru un mandat. Vor rămâne unul, două sau mai multe mandate neacoperite, iar acestea vor fi obiectul unei noi redistribuiri, efectuate de data aceasta la nivel național. Voturile rămase dintr-un județ se vor aduna cu cele neutilizate și trimise Biroul Electoral Central de toate celelalte circumscripții electorale din țară și străinătate, unde se vor calcula coeficienți electorali pe țară pentru fiecare partid în parte. Fiecărui competitor electoral care a depășit pragul electoral i se repartizează atâtea mandate de deputați sau, după caz, de senatori, de câte ori coeficientul electoral pe țară se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul politic, alianța politică sau alianța electorală respectivă. Mandatele se vor acorda candidaților din fiecare partid politic în ordinea descrescătoare a voturilor pe care le-a obținut în circumscripția în care a candidat.

18,9 milioane aleg dintre 6.477 de candidați

Campania electorală pentru alegerile legislative din 11 decembrie a început vineri, la sfârșitul săptămânii trecute, și se va încheia în 10 decembrie, la ora 7.00. Campania are aceleași reguli strice ca și la alegerile locale în ceea ce privește afișajul electoral, interzicerea folosirii de bannere mari pe stâlpi sau corturi, singurele materiale de propagandă acceptate, prin lege, fiind afișe electorale cu dimensiunile de cel mult 500 mm pe 350 mm, care nu pot folosi în prezentarea grafică culorile drapelului național.

Datele transmise de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în 8 noiembrie arată că numărul alegătorilor înscriși în Registrul Electoral, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie, este de 18.906.721. Pentru scrutinul din 11 decembrie și-au depus candidaturile 6.477 de persoane - 4.251 pentru Camera Deputaților și 2.226 pentru Senat.

Suma totală alocată de Guvern pentru organizarea alegerilor parlamentare este de 227,7 milioane lei, fondurile necesare fiind prevăzute, pe categorii de cheltuieli, în bugetele Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Autorității Electorale Permanente (AEP), Serviciului Român de Telecomunicații (STS), Institutului Național de Statistică (INS).

Reguli de campanie

În campania electorală candidații, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, precum și cetățenii au dreptul să își exprime opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de informare în masă. În timpul campaniei electorale se asigură candidaților, în mod nediscriminatoriu, spații corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii. Spațiile pot fi amplasate la sediul primăriei, în școli, case de cultură, cămine culturale și cinematografe și se asigură pe bază de înțelegere cu privire la cheltuielile de întreținere. Primarii sunt obligați ca până la începerea campaniei electorale să stabilească prin dispoziție locuri speciale pentru afișaj electoral și să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ținând seama de numărul partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale care declară că depun liste de candidați, precum și de candidații independenți.

În ziua votării sunt interzise prezentarea de sondaje realizate la ieșirea de la urne, înainte de încheierea votării, comentarii referitoare la competitorii electorali, înainte de încheierea votării sau îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali.
Contribuțiile candidaților pentru campania electorală pot proveni exclusiv din următoarele surse: venituri proprii; donații primite de la persoane fizice; împrumuturi de la persoane fizice sau contractate cu instituții de credit. Donațiile care vor fi folosite de către candidați drept contribuții pentru campania electorală trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să respecte plafoanele stabilite de lege pentru donațiile către partidele politice; să fie primite numai în conturile bancare proprii, în cazul în care valoarea acestora este mai mare de 10 salarii de bază minime brute pe țară și să fie însoțite de declarații ale donatorilor privind sursa acestora, în cazul în care nu provin din veniturile proprii. Limitele maxime ale contribuțiilor pentru campania electorală care pot fi depuse ori virate de către candidați sau de către mandatarul financiar sunt de 60 de salarii de bază minime brute pe țară pentru fiecare candidat la funcția de deputat sau de senator.

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Nicu

Acum 4 ani

Prost sa fii noroc sa ai!Cam asa e cu cel mai mare REST care a adus in 2000 in jud Giurgiu Senatot UDMR.Surprize pot aparea si acum.
Raspunde

A.G

Acum 4 ani

975.000 lei este undeva la 217.000 euro... Aline
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus