Joi,
10.10.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Dosarul Electronic de Sănătate, obligatoriu din 12 noiembrie

Dosarul Electronic de Sănătate, obligatoriu din 12 noiembrie

Dosarul Electronic de Sănătate (DES) este obligatoriu din 12 noiembrie, în prezent fiind deja 6.200.000 de astfel de acte, dar medicii de familie se tem să-l utilizeze deoarece datele medicale ale pacienţilor ar putea fi văzute de oricine. La fel, Comisia de Bioetică a Colegiului Medicilor din România spune că DES ridică aspecte etice importante şi este de natură a aduce prejudicii pacienţilor, medicilor şi, nu în ultimul rând, sistemului de sănătate din România, transmite news.ro

"Este o problemă de etică şi de morală privind colectarea datelor românilor în serverele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. CNAS spune că are sisteme de securitate foarte sofisticate, dar medicul răspunde, şi nu CNAS, faţă de aceste date", a declarat, luni, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu, răspunzând întrebării dacă lucrează în DES.

A doua categorie de probleme invocată de medicii de familie vizează confidenţialitatea.

"Sunt obligată să asigur confidenţialitatea şi să acord pacientului garanţia că sunt încărcate în DES numai datele pe care le vrea pacientul. Dacă pacientul nu doreşte ca datele lui să le încarc? Încalc legea care spune că pacientul decide ce date medicale pot fi furnizate şi dacă pot fi furnizate şi încalc legea dacă nu transmit datele în DES. Sunt în culpă oricum", mai spune Rodica Tănăsescu.

A treia categorie de probleme identificate de SNMF ţine de funcţionarea sistemului informatic al CNAS.

"Softurile deja existente funcţionează mizerabil. Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), softul de bază, softul reţetei, softul cardului, toate funcţionează cu probleme. Chiar când merg, merg foarte greu. Şi, în aceste condiţii, mai aduci o aplicaţie în care aduci date care se grevează pe acelaşi sistem, care oricum merge prost. Mai adăugăm un nou sistem de validare. Acesta afectează relaţia medic-pacient. Acest nou soft nu poate funcţiona impecabil cât timp celelalte funcţionează mizerabil. Aşadar, legalitate dubioasă şi cu contradicţie, funcţionarea mizerabilă a celorlalte softuri, dezvoltarea parţială, pacientul nu va avea niciun avantaj, iar CNAS nu este răspunzătoare, ci noi. De aceea, atragem atenţia, iar CNAS este răspunzătoare asupra legalităţii", mai spune Tănăsescu.

Comisia de Bioetică a Colegiului Medicilor din România susţine că prevederile legale referitoare la DES reprezintă o îngrădire a caracterului liberal al practicii medicale.

"Managementul datelor şi informaţiilor înregistrate în DES, pornind de la înregistrarea lor şi până la modul în care pot fi accesate şi utilizate, este de natură a încălca confidenţialitatea informaţiilor şi datelor medicale personale", arată reprezentanţii comisiei.

Ei mai spun că DES ridică aspecte etice importante şi este de natură a aduce prejudicii pacienţilor, medicilor şi, nu în ultimul rând, sistemului de sănătate din România.

Preşedintele CNAS, Radu Ţibichi, a anunţat că DES este obligatoriu din 12 noiembrie, astfel că medicii ar trebui să lucreze în el, mai ales că sunt deja 6.200.000 de dosare iniţiate.

"Este o Hotărâre de Guvern care face Dosarul Electronic de Sănătate obligatoriu. Există şi normele DES care au fost publicate în Monitorul Oficial în 12 octombrie, iar după 30 de zile devin obligatorii. Cei care refuză să lucreaze în DES pot fi sancţionaţi, dar nu asta urmărim. Sancţiunile sunt de la avertisemnt până la reţinerea unor anumite procente din valoarea contractului. Dar, repet, nu asta urmărim", a mai spus preşedintele CNAS.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus