Vineri,
10.07.2020
Cer Senin
Acum
29°C

În sfârșit (II): Palatul Justiției din Sibiu reintră în șantier. Cu o firmă suspectată de evaziune

25 Noiembrie 2016 16:55

În sfârșit (II): Palatul Justiției din Sibiu reintră în șantier. Cu o firmă suspectată de evaziune

Contractul de lucrări pentru finalizarea reabilitării Palatului Justiției din Sibiu urmează a fi semnat zilele următoare de conducerea Ministerului Justiției, după o a doua licitație care a început în februarie anul acesta.

Intrat în șantier din 2011, sediul Tribunalului și Judecătoriei Sibiu urmează a fi finalizat de asocierea SC Inspet SA și SC Athenaeum Construct SA. Reprezentanții Ministerului Justiției au selectat oferta acestora în cadrul unei proceduri de atribuire publică lansată încă din luna februarie a acestui an. Valoarea contractului va fi de 28,74 milioane de lei, cu TVA inclus, (față de 36 de mil. de lei, la cât era estimarea înainte de licitație) sumă care se adaugă astfel la cele 23 de milioane de lei deja investite în reabilitarea clădirii, în cadrul unui prim contract al cărui scop a fost, în cele din urmă, doar de consolidare a structurilor. SC Inspet SA, din Prahova, este firma care a executat lucrările din acel prim contract, semnat în 2011. Iar SC Athenaeum Construct SA este numele unei firme patronată de omul de afaceri Nicolae Comănescu, ridicat anul trecut de la domiciliul său de polițiștii bucureșteni într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu prejudicii estimate la 16 milioane de euro.

Un an și jumătate și speranțe

”Durata prevăzută pentru execuția lucrărilor este de 18 luni”, arată reprezentanții Ministerului Justiției într-un răspuns transmis ziarului Turnul Sfatului. De urmărit rămâne, însă, finanțarea acestor lucrări. Inițial, banii urmau a fi asigurați dintr-un împrumut pe care Ministerul Justiției l-a accesat de la Banca Mondială încă din anul 2004, fondurile respective fiind destinate lucrărilor de refacere a mai multor sedii de instanțe din țară. Cum atât la Sibiu, cât și în alte părți din țară, lucrările au întârziat mult peste estimări, Ministerul Justiției a obținut o prelungire a acordului de finanțare. Cu tot cu prelungire, acest acord va expira anul viitor, în 31 martie 2017. Iar cum lucrările rămase de executat au un termen de execuție aproximat la 18 luni, Ministerul Justiției susține că restul de bani necesari vor fi alocați de la bugetul de stat al României. ”Pentru continuarea lucrărilor de execuție la Tribunalul Sibiu pentru anul 2017 s-a estimat un necesar de 19 mil. lei și a fost solicitat în nota de fundamentare a proiectului de buget 2017”, se mai arată în răspunsul solicitat de Turnul Sfatului.

Un dezastru de proiect

Procesul de reabilitare a Palatului Justiției din Sibiu este imaginea fidelă a unui crunt amatorism din partea autorităților centrale: pe baza unei expertize tehnice realizată în 2002 și a unui studiu de fezabilitate din 2007, lucrarea a fost licitată în 2011. Lucrările au început în același an de către asocierea Inspet SA și Coral Construcții SRL (ambele din județul Prahova), pentru suma inițială de 15,9 milioane de lei. La aproximativ un an de la demararea lucrărilor, acestea au fost oprite fiind descoperite o serie de vicii: clădirea avea nevoie de consolidări mai ample, lucrări care nu au fost evidențiate în expertiza realizată cu zece ani în urmă. Iar cum – între timp – clădirea a fost clasată drept monument istoric, a mai trecut alți doi ani pentru a fi efectuat un nou studiu asupra clădirii Palatului Justiției, iar Guvernul să aprobe noii indicatori tehnico-economici ai investiției de la Sibiu. După toate aceste proceduri, contractul cu cei de la Inspet a fost modificat: s-a ajuns la suma totală de 23 de milioane de lei, iar obiectul contractului s-a limitat la lucrările de consolidare.

Până la finalizarea lucrărilor, Ministerul Justiției a negociat cu cel al Apărării pentru cedarea administrării spațiului de pe Calea Dumbrăvii, nr. 30, unde funcționează atât Tribunalul, cât și Judecătoria.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Tu es stultior quam asinus

Acum 3 ani

''Iar SC Athenaeum Construct SA este numele unei firme patronată de omul de afaceri Nicolae Comănescu, ridicat anul trecut de la domiciliul său de polițiștii bucureșteni într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu prejudicii estimate la 16 milioane de euro.'' Tare ! Cu cine face treaba Min. Coruptiei, pardon, Justitiei :) Considerand istoricul reabilitarilor (mult spus) aici, si mai WAW, cu aceeasi plus asociere cu una cu probleme. Fratioare....
Raspunde

bondea nicolase

Acum 3 ani

sasule dormi in fruntea tarii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus