Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Concert caritabil pentru copiii de la Prichindelul. Cu muzică populară, colinde și cântece patriotice

Concert caritabil pentru copiii de la Prichindelul. Cu muzică populară, colinde și cântece patriotice

Asociația “Studenți pentru Viață”, organizează sâmbătă, 3 decembrie, începând cu ora 17:00, un concert caritabil cu muzică populară, colinde și cântece patriotice. Evenimentul va avea loc în Sala Festivă a Bibliotecii Astra, iar toate fondurile strânse vor merge către copiii din Centrul de Plasament “Prichindelul” Sibiu.

Pe scenă vor urca: Sebastian Stan, Laura Anghel, Ioan Chiș, Isabela Tomiță, Valentin Neamțu, Ionela Sterp, Vlăduț Părău, Violeta Găgeanu și Grupul vocal de muzică tradițională românească Junii. Organizatorii în îndeamnă pe cei care au haine, cărți sau jucării în stare bună, pe care nu le mai folosesc, să le doneze la sfârșitul evenimentului.

“Am mai avut un astfel de eveniment anul trecut și faptul că cei cărora le-am dus ceea ce am strâns s-au bucurat așa de tare, iar evenimentul a avut succes, am decis să facem și anul acesta. Nu oferim banii, ci facem pachete care vor merge către cei din Centrul de plasament Prichindelul. Am încercat să avem un program cât mai diversificat, de cântece populare patriotice și colinde.  Cei care vor să doneze pot să aducă și haine, lucruri în stare bună, pentru că cei mici cu siguranță se vor bucura. La același eveniment se va alătura și un grup de absolvenți ai Academiei Forțelor Terestre Sibiu, care vor strânge bani pentru a face niște pachete”, spune Iulian Țăruș, vicepreședintele Asociației “Studenți pentru Viață”.

Asociația „Studenți pentru Viață” este o asociație studențească înființată la Sibiu în toamna anului 2015.  Din asociație fac parte aproximativ 20 de studenți de la diferite facultăți din cadrul Universității “Lucian Blaga”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus