Miercuri,
29.11.2023
Innorat
Acum
0°C

La doar 12 ani, sibianul Mircea Marco Pătru a câștigat Cupa României și este multiplu vicecampion național la Karting

La doar 12 ani, sibianul Mircea Marco Pătru a câștigat Cupa României și este multiplu vicecampion național la Karting

Mircea Marco Pătru este unul dintre cei mai tineri și talentați piloți de karting din Sibiu. La numai 12 ani este multiplu vicecampion național și câștigător al Cupei României. A descoperit kartingul la vârsta de 5 ani și de atunci, cu pasiune și dedicare, Mircea a demonstrat că poate fi, cu ușurință, printre cei mai buni. Susținut de familie și îndrumat de tatăl său, băiatul speră să practice cât mai mult acest sport și, de ce nu, să poată concura în Formula 1. În weekend-ul care tocmai s-a încheiat a fost la București, la cea de-a V-a etapă a Cupei României, în luptă pentru poziția doi sau trei. „Ori la bal, ori la spital”, după cum îi spune tatăl său ori de câte ori se pregătește de start. 

Mircea Marco Pătru învață la Școala Gimnazială nr. 4 din Sibiu, la secția germană. De luni va fi elev în clasa a VI-a. Băiatul spune că-i place istoria, geografia și limba engleză, iar în timpul liber citește foarte mult, merge cu trotineta și petrece cât de mult timp poate cu familia și prietenii. În ceea ce privește sportul pe care-l practică, Mircea spune că o are pe profa de engleză, Mirela Negrilă, ca fan numărul unu și unul dintre susținătorii lui preferați și pe prieteni care-i urmăresc cursele live pe Facebook sau la televizor. Kartingul l-a descoperit la vârsta de 5 ani, după ce a încercat mai multe sporturi așa cum povestește tatăl său.

„Cred că fiecare părinte caută pentru copilul lui o activitate suplimentară după vârsta de 5 ani. Noi ne-am îndreptat spre sport și am încercat fotbalul, aikido, baschetul dar nu au fost pe placul lui Mircea. Când l-am dus la o pistă de karting, însă, în Sibiu, nu mai dorea să se oprească. Am continuat antrenamentele mai multe săptămâni la rând și proprietarul pistei mi-a propus să-l înscriu în Campionatul National de Karting la clasa kid”, spune Gabriel Mircea Pătru, tatăl băiatului.

La vârsta de 5 ani și 6 luni Mircea participă la primul concurs, organizat la București pe circuitul AMC Kart, de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS), la o clasă în care piloții aveau între 5 și 9 ani. Băiatul este cel mai tânăr participant.  

Câștigă cupa României și este multiplu vicecampion național

Deși Mircea a descoperit Kartingul după mai multe sporturi încercate, băiatul avea microbul motorsportului în sânge. În copilărie, tatăl său a participat la competiții de autocross, bunicul lui Mircea a fost copilot în CNR, iar multe îndrumări le-a primit la început și de la pilotul Sebastian Barbu, dar și de la un alt pilor renumit. Este vorba despre Alexandru Ardelean, organizator al Raliului Sibiului și finul familiei Pătru. În acest context, a fost doar o chestiune de timp până ce copilul a știut ce-i curge prin vene.

În anul 2015 participă în Campionatul Național de Karting (CNK) și Mircea evoluează foarte rapid de la o etapă la alta, atingând la sfârșitul fiecărui an competițional fiecare obiectiv propus.

Astfel, la clasa Promo BB, în octombrie 2016, câștigă Cupa României organizată de Federația Română de Karting (FRK) pe circuitul Speed Park din Bacău. Chiar dacă a avut și până atunci numeroase podiumuri câștigate la clasa Promo BB, titlul de câștigător al Cupei României îl motivează pe copil extrem de mult pentru următorul an competițional, an în care a trecut la o categorie mai mare. În anul 2017 este Vicecampion Național la clasa Micro Rotax, în 2018 Vicecampion Național la clasa Mini Rotax, în 2019 Mircea este câștigătorul Trofeului Internațional Transylvanian Trophy la clasa Mini Rotax, Vicecampion Național la clasa Mini Rotax, iar anul acesta obține locul 2 la Cupa României clasa Mini 60.

Mult timp, Mircea a fost antrenat de tatăl său. Anul acesta, însă, schimbând motorizarea a avut nevoie de un alt antrenor.

„Din anul 2015 până în 2020 am fost singurul lui antrenor. Am avut multe de învățat și am reușit împreună la clasele Rotax. Trebuie să recunosc faptul că îmi trăiesc și eu pasiunea pentru motorsport prin Mircea -Marco. Anul acesta, schimbând motorizarea, am avut nevoie de antrenor și de o echipă profesionistă deoarece și competiția la clasa Mini 60 a fost una ridicată. Cu această ocazie țin să mulțumesc echipei BRT din Bacău și antrenorului Dmitri Bortov. Pe partea de condiție fizică, se ocupa antrenorul lui personal la sala împreună cu un nutriționist”, spune tatăl lui Mircea.

Formula 1 este marele vis

Deși are numai 12 ani, Mircea Marco își trăiește din plin pasiunea. Adrenalină poftă de viteză simte atunci când se urcă la volanul kartului său.

„În momentul în care mă urc la volanul kartului meu simt adrenalina, simt o poftă de viteză care tot în același timp mă motivează și mă ajută să mă concentrez asupra fiecărui antrenament și asupra fiecărui concurs”, spune copilul.

Familia îl sprijină și îl motivează în tot ceea ce face. Mircea spune că bunicul său este nelipsit de la concursuri, iar tatăl său îl încurajează mereu.

„Tatăl meu, înainte de fiecare cursă mă încurajează și mă motivează mereu. Am parte de susținerea părinților mei și mă consider foarte norocos din punctul acesta de vedere. Tata are uneori niște expresii care îmi dau acel plus de încredere înainte de start și care nu am cum să nu le împărtășesc cu voi. Îmi spune mereu apă, paie și bătaie  sau ori la bal ori la spital”, povestește Mircea.

Pe lângă ei, foarte importanți pentru copil sunt și susținătorii din tribune sau din fața televizoarelor. Îl ajută să dea ce are mai bun.

Max Verstappen este pilotul său preferat, iar marele vis este o participare în Formula 1.

„Îmi place Max pentru că are o gândire de câștigător și în același timp concurează cu echipa mea preferată Red Bull Racing. Cât despre marele meu vis pot spune că îmi doresc să pot continua acest sport cât mai mult posibil și cred că visul tuturor piloților de karting este să ajungă in Formula 1”, spune Mircea Marco.

Acum Mircea este la București, în plină etapă

Gabriel, tatăl lui Mircea spune că nu-i este întotdeauna ușor când copilul este pe pistă, cu cât mai mult cu cât au fost și incidente. Spune că de multe ori alternează sentimentele de antrenor cu cele de tată.

„Sentimentele de tată sunt categoric diferite față de cele de antrenor. Ținând cont de faptul ca Mircea a avut parte și de un incident pe pistă, nu am cum să nu am emoții pentru copilul meu. Până se dă startul sunt antrenor și îi dau sfaturi, iar în momentul în care se sting semafoarele, devin părinte”.

Gabriel vorbește și despre dificultățile pe care le întâmpini în motorsport. Din punct de vedere financiar este solicitant, iar sponsorii se găsesc greu.

„Să faci motorsport în România nu este deloc ușor financiar. Este un sport frumos, care mi-a educat copilul, dar costisitor. La noi nu este mediatizat ca în Italia, de exemplu și este greu să obții sponsorizări. La anul, Mircea va trebui să treacă la altă clasă datorită vârstei, dar costurile vor crește și ele. Ca să faci performanță în orice motorsport, partea financiară este cea mai esențială, nu te ajută doar talentul”, spune Gabriel.  

Cu toate acestea face tot ce este necesar ca băiatul să poată continua sportul în care se descurcă atât de bine.

Anul acesta, de exemplu prima competiție pe care Mircea a avut-o a avut loc la Bacău, unde a obținut locul 2 pe Circuitul Speed Park, la Cupa României. Prima etapa s-a desfășurat la București, pe circuitul AMC Kart în luna mai, unde băiatul a terminat concursul pe locul 4. În luna iunie a fost etapa a II -a la Tg. Secuiesc pe circuitul Skat Kart, unde Mircea a obținut tot locul 4. A III-a etapă s-a desfășurat la Bacău, iar băiatul a obținut locul 3 și locul 5 la etapa a IV-a desfășurată la Tg. Secuiesc. Chiar în acest weekend Mircea participă la cea de-a V-a etapă, la București, unde luptă pentru locul 2 și 3 în campionat.

Despre categoriile la care participă Mircea Marco

Mircea - Marco participă în CNK , organizat de FRK la clasa Mini 60. La categoria lui de vârstă mai sunt în campionat clasele Mini Rotax și Mini Vortex. Este diferență de motorizare între aceste clase, însă pentru un stil de pilotaj mai corect și pentru a face cu adevărat performanță în karting, a ales clasa Mini 60. Pe lângă CNK, FRK organizează și etape de anduranță la care pot participa și piloți mai puțin experimentați.

Toate competițiile sunt importante în CNK. Este nevoie de multă muncă și concentrare la fiecare etapă pentru a obține cât mai multe puncte. Dacă diferența de puncte este strânsă între piloți, devin ultimele etape importante sau decisive pentru titlul de campion sau vicecampion.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus