„Oare te-ai gândit?” este numele sub care Corul Sanctus Pro Deo & Kids pleacă în cinci orașe din România, într-un turneu de Crăciun în perioada 9-18 decembrie. Și Sibiul se află pe harta acestora, susținând un concert pe 12 decembrie, de la ora 19, la Sala Thalia. Grupul Sanctus Pro Deo & Kids, acompaniat de band va încerca să le transmită spectatorilor prezenți în sală adevărata semnificație a Crăciunului.
„Prin acest turneu ne dorim nu doar să cântăm o muzică de calitate specifică sărbătorilor de iarnă, și împreună cu publicul nostru să găsim semnificația acestei sărbători. Știm că Isus a pătruns în istoria noastră și a reușit să ne cucerească inimile prin faptul că s-a făcut asemenea nouă. Însă vrem să medităm la impactul pe care nașterea Pruncului din Betleem îl are asupra noastră și a întregii omeniri”, transmit organizatorii.
Mai jos regăsiți video-ul de promovare al turneului.
Biletele pot fi cumpărate online de pe bilet.ro sau de la Erasmus Büchercafe, de pe Mitropoliei de luni până duminică. Sanctus Pro Deo este o asociație reprezentată astăzi de un ansamblu vocal-instrumental, compus din membri și colaboratori evanghelici din toată țara. Asociația organizează concerte în săli publice și biserici din diverse orașe.
Foto: Facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sala Thalia , Corul Sanctus Pro Deo , Erasmus Büchercafe , Grupul Sanctus Pro Deo , Sanctus Pro Deo , Desi Sibiul
Vizualizari: 899
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Ada
Acum 12 ore
Ioan Rotar
Acum 13 ore
Rotar
Acum 14 ore
EVREU