Generații întregi au venit aici la o cinzeacă prin anii 90, la un biliard prin 95, ori la un club vremelnic până în 2005. Dintr-o scorbură de bar în care nu găseai decât niște drojdieri ceva mai spălați, Unionul s-a transformat de ceva vreme într-un restaurant cu mâncare decentă. Nu foarte special, nu cu mâncare care să te dea pe spate, nu cu prețuri care să te îmbie să te abonezi aici, ci doar în media destul de joasă a restaurantelor din centrul Sibiului. O medie care se aprovizionează în grup de la Metro și care împarte aceeași gașcă plictisitoare de bucătari specializați undeva pe la Cercul Militar.
De câteva săptămâni, Unionul a ieșit dintr-o restaurare generală. S-au schimbat niște mese și niște scaune, s-a dat cu o lavabilă, totul pare ceva mai nou. Dar nu deosebit. Pare ca sufrageria unui șofer de camion care a fost prin Germania și a văzut niște locuri pe lângă autostradă. Dar un șofer care nu s-a despărțit niciodată la mai mult de 50 de metri de camionul pe care-l îndrăgește și căruia i-a dat probabil și un nume. Costel.
Ne-am așezat la o masă lângă fereastră, pentru că ce poate fi mai frumos decât să privești Piața Mică, tihnit? Nu am prea văzut-o, pentru că în fața restaurantului, pe post de terasă se întinde un cort acoperit din toate părțile. Și care acoperă, desigur, și priveliștea. Atmosfera a fost și mai bine încinsă de boxa poziționată la câțiva centimetri de masă. Și din care răsunau insistent ritmuri de clubbing. Gusturile nu se discută, e adevărat, dar cine și-ar dori să asculte muzică de club, în timp ce ia masa la un restaurant în oraș? Nu numai că ne-a enervat în timp ce așteptam, dar a făcut așteptarea și mai iritantă: secunda și beat-ul, secunda și beat-ul, secunda și beat-ul...
Am încercat o ciorbă de pui și a fost așa cum ziceam mai sus: decentă. Cu de toate cums scrie regulamentar în rețetă, dar cu nimic special. Ceva să ții minte locul și să mai dai o tură când ți-e foame și cauți un loc drag. Și ca orice jnapani de prin partea locului, îți aruncă în scârbă pe nota de plată smântâna și ardeiul iute. Nu cred că s-au îmbogățit cu cei doi lei adăugați în notă, însă s-a simțit de departe obrazul gros de Piața Mică.
Am luat și o porție de tocăniță de vițel cu mămăliguță și am găsit același ton. Carne puțin nefăcută, un sos ce părea proaspăt scos din conservă. N-a fost rău pentru o crâșmă de pe DN10, dar pentru centrul Sibiului, la 41 de lei cu tot cu mălaiul fiert și bolul de murături asortate. O fi fost scumpă lavabila de albastru – ciel, dar cât de lacom să fii să încerci să-ți scoți banii din prima lună?
Ca să nu zică oamenii că am mâncat o pită și ne-am dat cu părerea, am mai încercat ceva: mușchiuleț de porc sibian. Nu aveam idee ce ar putea însemna asta, dar mă așteptam la un fel greoi, având în vedere ingredientele enumerate: mușchiuleț, smântână, cașcaval, șuncă, ciuperci, sos tarhon... Drept pentru care nu am mai comandat nimic altceva.
Bun la gust, dar nu spectaculos, mușchiulețul seamănă izbitor cu un cordon bleu reinterpretat. La care adăugăm ciuperci și sosul de tarhon, în fond o salată de murături cu maioneză și cu tarhon în oțet. Mâncare plină de calorii, pentru sibieni hotărâți care s-au întors, nemâncați, după două zile de munci ale câmpului. Dacă nu sunteți în această situație, pregătiți-vă de două zile de mers pe jos, altfel nu veți scăpa de senzația de stomac plin, greu și saturat.
Despre preparat, nimic de rău, nimic de bine. Decent, să-ți stăpânească foamea, dar fără să te surprindă cu nimic.
Dacă ar fi ceva de apreciat, ar fi servirea. O doamnă cu zâmbetul pe buză ne-a avertizat din start că sunt câteva mese rezervate de un grup și dacă nu ne grăbim cu comanda s-ar putea să dureze. Nu a durat absolut nimic, totul a venit uns, ca pe tavă. Din acest punct de vedere, nimic de reproșat.
Am plătit 111 lei plus ceva pentru doamna care ne-a servit. Au intrat aici două sticle de apă – 12 lei, ciorba de pui – 8 lei, smântâna și ardeiul iute – 4 lei, mușchiul de porc – 31 de lei, cartofii aurii care au însoțit carnea – 7 lei, salata de ardei copți din conservă – 8 lei (cât costa tot borcanul made in Bulgaria) tocănița de vițel – 28 de lei, mămăliga – 6 lei (cât un kil de mălai), murăturile asortate 7 lei – cât un borcan, la fel de neam bulgăresc.
Dacă ne întoarcem? Numai dacă e un permanent 1 Decembrie în Sibiu și totul e plin, mai puțin o masă lângă geamul de unde nu se vede nimic și de unde bubuie o boxă a club distrus din Mamaia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Piața Mică , cronica de restaurant , mancare sibiu , frestaurant , Cercul Militar , Domeniului Public , Pentru Sibiu
Vizualizari: 9526
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 13 ore
Ada
Acum 13 ore
Ioan Rotar
Acum 13 ore
Rotar
Acum 14 ore
EVREU