Cum să-ți găsești puterea în viață. Povestea unui medic pediatru de 91 de ani care scrie poezii

Are 91 de ani și încă este îndrăgostită de viață. A rămas orfană de la 18 ani, când mama i-a fost împușcată în fața ei, iar, pe rând, a rămas fără soț și copil. După mai bine de 34 de ani de pediatrie, Alexandra Zahariadi s-a apucat de scris poezii pentru că, spune ea, după o vârstă, îți dai seama că ai ce scrie.

S-a născut în Galați, iar părinții ei au fost greci. O bună parte a timpului și-a petrecut-o în Izmail și în sudul Basarabiei, unde avea moșie. Tatăl ei a murit pe când ea avea doar 14 ani, iar, odată cu războiul, împreună cu mama sa s-a refugiat la o mătușă în Buzău.

„Singura supraviețuitoare am fost eu”

În 1944, mama Alexandrei a fost împușcată de un rus, în fața ei. „Din trei persoane care erau în  cameră, doi au fost împușcați. Singura supraviețuitoare am rămas eu. M-au legat fedeleș, mi-au cerut bani și avere. Am dat tot ce mi s-a cerut și am rămas în viață. Odată cu asta, s-a născut o ambiție în mine de a depăși situația. Cu cât era mai greu, cu atâta mă încăpățânam să le depășesc”, spune Alexandra.

Chiar dacă ultimele evenimente din viața ei nu au fost tocmai roz, unchii ei au încurajat-o, iar în 1951 a terminat Facultatea de Medicină la București, dorindu-și să devină medic pediatru. În cei șase ani de studii i-a fost destul de greu deoarece, spune ea, fiind după război a avut multe lipsuri. „Când ne-am refugiat, mama a avut grijă să aducă în Buzău la mătușa o mulțime de lucruri foarte valoroase de la moșie; mașina de treierat, moara, distilerie pentru țuică și multe bijuterii, niște valori pe care hoții nu au putut să le ia. Eu le-am vândut și le-am transformat în cocoșei de aur. Și în fiecare lună vindeam câte un cocoșel și mă întrețineam. Mi-au ajuns banii până în anul cinci, dar s-a întâmplat să mă căsătoresc tot atunci”, povestește aceasta.

„Nu mi-am permis să mai spun că renunț la căsătorie”

Cu regret în glas povestește despre soțul ei care a murit când avea 74 de ani. L-a iubit foarte mult, deși, spune ea, nu au fost potriviți. S-a căsătorit cu el deși simțea că nu e tocmai o decizie bună. A făcut acest lucru pentru că el rămăsese fără loc de muncă și nu-l putea lăsa singur la greu. „Începând comunismul și fiind împotriva moșierilor a fost scos din judecătorie, din magistratură, expropriat. Era pe drumuri. Mi-am dat seama că nu mă prea potrivesc cu el, dar fiind nenorocit de regim nu mi-am permis să mai spun că renunț la căsătorie. El nu avea tăria mea, eu trecusem deja prin atâtea încât devenisem foarte rezistentă și dură. Când l-am văzut în ce hal este, pierzând postul și moșia, nu am putut să dau înapoi. Am zis ce o fi o fi. Și, ce a fost a fost”, mărturisește Alexandra.

După terminarea facultății, a primit repartiție la Alexandria, unde a locuit vreo trei ani de zile împreună cu soțul și fiul ei, în chirie. „Nici baie nu aveam. Făceam baie în gară unde era un duș pentru muncitori”, își amintește ea. Iernile petrecute acolo erau foarte grele, iar banii nu le ajungeau să cumpere mai multe lemne, așa că s-au hotărât că ar fi timpul să schimbe ceva și au depus o cerere de transfer. Și așa au ajuns la Sibiu.

Mamă, soție și medic pediatru

Aici și-au căutat chirie și au început să-și trăiască viața cum și cât au putut. Alexandra a fost 34 de ani medic pediatru și s-a dedicat întru totul acestei meserii, fiind mamă și soție în același timp. Aceasta își amintește cu drag de toți pacienții pe care i-a avut și mai ales de părinții acestora. „Fiind comunismul, mamele erau disperate. Veneau la mine și îmi ziceau că trebuie să meargă la lucru, iar cel mic are abia șase luni și le dădeam concediu. Pe atunci nu erau așa controale ca acum. Îi ajutam pe copii să crească armonios, să nu simtă duritatea partidului comunist, și, paralel cu asta, îmi dădeam seama că efortul acesta pe care îl făceam să mă apropii de familii, dădea rezultate. Întâlneam peste tot părinți și bunici de-ai pacienților care mă ajutau cu orice. Era un fel de înrudire sufletească”, adaugă fostul medic pediatru.

Moartea copilului a determinat-o să scrie poezii

La câțiva ani după moartea soțului, Alexandra a fost încercată din nou de viață, fiind nevoită să asiste la înmormântarea singurului ei fiu în vârstă de 50 de ani. „Cea mai mare tragedie pentru mine a fost Cristian, care s-a sinucis acum șapte ani. Cu toate că era foarte deștept și sensibil s-a dovedit că e dezechilibrat psihic. Marea lui jale a fost că nu s-a căsătorit”, povestește aceasta.

Imediat după aceea, Alexandra s-a dus la căminul de bătrâni Carl Wolf, casa a donat-o unor prieteni apropiați și s-a apucat de scris poezii, pentru că, spune ea, după o vârstă îți dai seama că ai ce să scrii. La început era stângace, dar pe parcurs, citind foarte mult, și-a descoperit stilul, iar de curând și-a lansat cartea intitulată „Imagini, gânduri și simțiri”. Fiecare vers reprezintă o parte din viața ei, din amintirile și speranțele ei. „Venind după atâtea pierderi, acum a venit momentul de pace. Nu mai am să mă lupt cu nimic, nu mă mai lupt cu morile de vânt și acum pot să intru în profunzimea sentimentului adevărat de spiritualitate care se îngemănează cu poezia. Am început să scriu, citind”, mărturisește autoarea.

„Regretul meu este că nu am un prieten”

Întreaga ei viață a fost o luptă, o luptă între ea și destin. A mizat pe adevăr și simplitate, iar iubirea pe care o poartă față de viață a ajutat-o să treacă peste toate și să devină puternică. Dar, ca orice om, are un regret și anume că nu are un prieten adevărat, pe umărul căruia să-și plece capul. „Viața e faină. Trebuie să vezi pietrele prețioase, să le descoperi. Eu întotdeauna am căutat o speranță. Destinul a fost dur cu mine. Mi-a încercat puterile, m-a obligat să-mi găsesc puteri. Regretul meu este că nu am un  prieten adevărat, un prieten bun. Am câțiva, dar nu sunt cei pe care să-ți apleci fruntea, care să te îmbrățișeze și să zică: lasă, nu-i nimic, în doi merge mai bine”, mărturisește Alexandra.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Madalina Micu