Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Militarul de la Cincu, găsit împușcat, fusese declarat apt la examenul psihologic

Militarul de la Cincu, găsit împușcat, fusese declarat apt la examenul psihologic

Actualizare 7 decembrie

Caporalul clasa a III-a Toma Pirău de la UM 01945 Cincu, în vârstă de 28 de ani, găsit marți seara, în jurul orei 21,00, împușcat mortal cu arma din dotare, a fost verificat psihologic în anul curent și a fost declarat apt, se precizează într-un comunicat de presă transmis marți AGERPRES de UM 01945 Cincu.

Potrivit sursei citate, militarul a fost găsit împușcat în postul de pază. Tânărul era necăsătorit, fiind angajat în MApN în anul 2009.

Cazul a fost preluat de Parchetul Militar Brașov, iar evenimentul este cercetat de o comisie constituită la nivelul unității, mai precizează sursa citată.

Știre inițială

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat, marți seara, la unitatea militară din Cincu, județul Brașov, informează purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Brașov, dr. Adriana Palaghiea, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, se pare că bărbatul este cadru militar, fiind găsit cu o plagă împușcată cranian.

Apelul făcut către Ambulanța Brașov a fost cu pacient împușcat, fără a se preciza în ce condiții, a mai precizat dr. Adriana Palaghiea.

foto arhivă

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus