Sâmbătă,
12.10.2024
Innorat
Acum
11°C

Nota de plată pentru reintroducerea tramvaiului în Sibiu: 71,25 de milioane de euro

Nota de plată pentru reintroducerea tramvaiului în Sibiu: 71,25 de milioane de euro

La 101 ani de la construirea primei linii de tramvai, la 36 de ani de la desființarea rețelei care tranzita inclusiv centrul istoric și la cinci ani de la desființarea ultimei rute de tramvai, la Sibiu se discută din nou – la nivel oficial – de reintroducerea tramvaiului ca mijloc de transport.

”Tramvaiele sunt mai confortabile și rapide decât autobuzele și, de asemenea, mai puțin poluante”, se arată în Planul de mobilitate urbană realizat pentru municipiul Sibiu și prezentat public în cursul zilei de joi. Planul propune realizarea unor linii de tramvai care să conecteze Zona industrială vest cu Cale Cisnădiei, via Piața unirii. Într-o a doua etapă, din zona Pieței Unirii ar urma ca linia de tramvai să fie extinsă cu o rută și către Gara Sibiu. ”Numeroase orașe din vestul Europei care au o dimensiune similară cu Sibiul (populație și suprafață/topografie) au început să își îmbunătățească sistemele de tramvai acum aproximativ 10 ani, după o perioadă de acalmie care a durat câteva decenii. Noile linii planificate cu grijă și investițiile în infrastructura modernă (vizualizarea orarului de circulație în timp real, tramvaie cu podea joasă, influența asupra semafoarelor pentru scăderea duratei călătoriei) reușesc să crească numărul călătorilor și satisfacția clienților”, se arată în planul de mobilitate prezentat de asocierea SC Metroul SA - SC Traffix GmbH, plan realizat la comanda Primăriei Sibiu.

Deloc ieftin

Investițiile pentru reintroducerea unui asemenea mijloc de transport nu sunt deloc de neglijat. Cei care au realizat planul de mobilitate urbană estimează că ar fi nevoie de peste 71,2 milioane de euro pentru scenariul conturat de ei. Doar infrastructura etapei 1 (Zona industrială vest – Calea Cisnădiei) ar costa aproximativ 42 de milioane de euro. Depoul propus pentru zona intersecției dintre Calea Șurii Mici și DN1T ar mai costa alte zece milioane de lei, iar cele patru tramvaie de care ar fi nevoie (cel puțin) în prima etapă ar mai costa alte nouă milioane de euro. Pentru cea de-a doua etapă (legătura cu Gara CFR Sibiu) 5,76 milioane de euro ar costa realizarea infrastructurii și 4,5 milioane de euro – materialul rulant (două tramvaie).

Variante de trasee

Pentru prima etapă, conectarea Zonei industriale vest de Calea Cisnădiei ar avea un traseu propus cu o lungime de 16,8 km. Acest traseu ar avea ca punct de pornire/sosire depoul din capătul Căii Șurii Mici - DN7H (sau DN1T, după cum a fost denumit o perioadă) - Șoseaua Alba Iulia – Str. Andrei Șaguna – Calea Dumbrăvii – Blv. Mihai Viteazul – Str. Rahovei – Calea Cisnădiei.

traseu-metrou

Acestei prime etape îi sunt propuse de către cei care au realizat planul de mobilitate urbană două alternative. Prima ar duce la un traseu puțin mai lung, de 17,2 km, prin introducerea unui traseu diferit pe segmentul șoseaua Alba Iulia – Andrei Șaguna și anume: Șoșeaua Alba Iulia – Str. Ștrandului – Str. Poet Vasile Cârlova – Str. Transilvaniei – B-dul. Victoriei – Str. Andrei Șaguna.

Cea de-a doua alternativă găsită ar duce la scurtarea liniei de tramvai propuse la 14,98 km, prin alegerea unui alt traseu pe segmentul șoseaua Alba Iulia – Calea Cisnădiei, și anume: Șoșeaua Alba Iulia – Str. Maramureșului – Str. Cristian – Str. Avrig – Str. Argeșului – Calea Dumbrăvii – Str. Gh. Dima – Calea Cisnădie.

În fine, pentru cea de-a doua etapă, este propus un singur traseu, cu o lungime de 2,31 km: bd. Corneliu Coposu – str. Socului – Piața 1 Decembrie (Piața Gării). De altfel, conexiunea cu gara CFR ar fi necesară în vederea introducerii trenului urban pe liniile de cale ferată existente.

Cei care au realizat planul de mobilitate urbană susțin că este de preferat ca tramvaiul să treacă prin Piața Unirii, pentru a se putea realiza astfel conexiunea propusă pentru cea de-a doua etapă. ”Este recomandat datorită volumului potențial de călători ce poate fi colectat de transportul public de mare capacitate conectând centrul, zona vest și cartierele dens construite”, justifică cei de la Metroul SA.

Proiecte în consultare publică

Proiectele propuse în cadrul Planului de mobilitate urbană pot fi consultate aici. Aceste propuneri au fost prezentate joi, în urma unui contract în care Primăria Sibiu a plătit asocierii mai sus amintite suma de 250.000 de euro. Proiectele din plan sunt supuse consultării publice, iar termenul de transmitere a eventualelor sugestii sau propuneri a fost extins până pe 30 decembrie 2016 (inițial era 15 decembrie 2016). ”Consultantul angajat pentru realizarea Planului așteaptă aceste sugestii în scris pe adresa de email [email protected] sau pe adresa Primăriei Sibiu, strada Samuel Brukenthal, nr. 2, Sibiu”, arată reprezentanții Primăriei Sibiu.

Foto: Wikimedia Commons

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

18 comentarii

ilie rotariu

Acum 7 ani

In planurile de dezvoltare a Sibiului reintroducerea tramvaiului e veche ca solutie. Era vorba de o centura care sa inconjoare toate cartierele Sibiului( de la Dumbrava, pe langa Vasile Aron, Gusterita etc. , de mare viteza, ca un metro de suprafat, cu o cruce care trecea prin oras cu un tunel pe sub orasul vechi. Scump dar ecologic si practic. v. cele 3 centuri ale Vienei!.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, ce înseamnă scump si ce înseamnă ieftin in cheia de interpretare a jafului național practicat in perioada post-decembrista?.....
Raspunde

X

Acum 7 ani

Niște aberații ca nu merita sa citesc întreg articolul. 71 mil euro pt 6 tramvaie??? Și sa fie cale de rulare separata de sosea nu ai cum sa acoperi un traseu asa lung cu 4 tramvaie. Sau stai o ora în statie. Aberant
Raspunde

alex

Acum 7 ani

Pai tanti de 71 de beleoane de coco daca suntem un pic cumpatati mai ca ne ajung de 3 sensuri giratorii si o piata taraneasca la Sala Thalia stiti legume de la noi din Turcia si carnati oltenesti din China.
Raspunde

Nino

Acum 7 ani

Deja incepe sa-mi fie greata cand intru pe acest site. Primul lucru pe care il vad este PSD. Dupa care apare Polisano.... alta firma sibiana care dă colțu... Cred ca am sa-i blochez.
Raspunde

Tu es stultior quam asinus

Acum 7 ani

Bai baieti (de la TS evident), voi acum luati fiecare punct discutat azi, si faceti o stire? Si in perioada de alegeri....Unii neuroni se plictisesc rau :)
Raspunde

Tu es stultior quam asinus

Acum 7 ani

Traian Deleanu, sunt 111 ani de la introducere (in 1905), nu 101, nu suntem in 2006 :) Sau la anul repetam CCE ? :)
Raspunde

x

Acum 7 ani

Apropos...tramvaiul s-a desfiintat in 1970 in centrul orasului si din 72 segmentul Steaua-Cimitir.
Raspunde

Inalt Preasfintitul

Acum 7 ani

Totusi o noua catedrala si un cinema Multiplex pe cand???
Raspunde

marius

Acum 7 ani

Ideea cu transportul electric a fost abandonata in mai multe etape in Sibiu.Toate avand argumente bine justificate.Acum se face un studiu care propune refacerea unot trasee traditionale si armonizate cu noua dezvoltare a orasului.Intre timp reteaua electrica este coborata in subteran.Lipsa coerentei in administratia locala in proiecte de anvergura este de notorietate in ultimi ani.Ultimul semi esec colectarea selectiva a rezidurilor insuficient pregatita. Cu toate acestea sustin ideea transportului electric deoarece evolutia lui este spectaculoasa . Interesant este faptul ca nu au luat in calcul si o varianta suspendata daca tot trebuie construita si o noua infrastrucura.Trebuie sa incepem sa gandim inspre viiitor nu doar pe urmatorul mandat
Raspunde

Tu es stultior quam asinus

Acum 7 ani

O ruta sau rute suspendate e o idee excelenta ! Se poate realiza in lungul Cibinului, parcului Sub Arini. Daca vrei eficienta la transport public, intr-un oras ca Sb, cu infrastructura veche si foarte aglomerat, atunci transportul public trebuie SEPARAT !
Raspunde

marius

Acum 7 ani

Ar fi de dorit o reactie din partea Tursib-care asigura transportul public.De de nu au in plan de modernizare a parcului de masini cu autovehicule cu propulsie electrica,cu statii de incarcare la capetele de trasee,,autovehicule dimensionate pe trasee.Flux mare capacitate mare de transport,flux mediu si mic cu masini adecvate.Nu mai punem linii,nu suntem conditionati de latimea carosabilului si multe altele,nu poluam etc,etc
Raspunde

kaka maka

Acum 7 ani

Parca au avut in teste cei de la Tursib un autobuz electric dar a fost considerat ca nu raspunde cerintelor. Pe de alta parte: pe unde naiba vor aia sa bage tramvai pe Str. Rahovei? Pe portiunea aia ingusta cu sens unic dinspre str Dima spre Piata Rahovei, unde e abia un sens de mers? Nebunie totala. Cum naiba sa pui 4 (PATRU!!!!) tramvaie pe 17 km? Nu ne ajunge Tursib-ul care are niste orare dezastruoase, mai lipsesc niste tramvaie care sa vina o data pe ora. Idiotilor! Daca asta a iesit pt 250.000 de euro mai bine faceau altceva cu banii aia.
Raspunde

Sibianca

Acum 7 ani

La cat de vai de el e traficul in oras, tramvai ne mai trebuie! Sau mai plang niste jegosi ca ar mulge si ei ceva banuti pe transport public?! Nu de alta dar mai avem unii in care oamenii ajung la spital dupa ce cad prin autobuz...
Raspunde

GEO

Acum 7 ani

SOLUTIA DE REALIZARE A UNUI PROIECT DE DEZVOLTARE A TRANSPORTULUI URBAN CU TRANVAIUL A FOST ANALIZATA PANA LA FAZA DE PROIECT TEHNIC IN PERIOADA 1996- 2000. LA ACEA VREME DEZVOLTAREA ACESTUI PROIECT S-A FACUT PRIN IMPLICAREA A TREI PERSOANE :TULUC , NICULESCU SI CANDEA. IMPLICAREA DEOSEBITA A FOST A SOCIETATII DE TRANSPORT DIN FRAIBURG. PROIECTUL A MURIT DUPA CE IN 2000 A INCEPUT O NOUA ADMINISTRATIE, MUULT MAI PERFORMANTAAA. IN COMPLETARE IN 2000 ERA ASIGURATA SI FINANTAREA PROIECTULUIO DIN FONDURI BEI.DACA DORITI DETALII VA STAU LA DISPOZITIE.
Raspunde

@GEO

Acum 7 ani

Stai linistit pentru transport verde, adica eco citeste traMvai, se dau fonduri europene NERAMBURSABILE doar sa avem oameni capabili si interes sa facem proiectul corect. Problema e ca din banii nerambursabili nu se poate fura, ca se prind aia si trebuie sa dai tot inapoi, de asta Sibiul e pe ultimul loc, ca si judet la absortie de fonduri europene nerambursabile(se poate vedea ELECTROCON si legatura dintre patron si actualul presedinte + alte increngaturi sasesti)
Raspunde

marginan

Acum 7 ani

un tramvai costa bani, dar pentru Sibiu ar fi f. bun, asa cum a si fost inainte de 70. Bilbao, si-a facut cu bani europeni, inainte de a fi capitala culturala europeana 2016 doua linii de tramvai mai ales pentru zonele limitrofe care aduc forta de munca in oras. Tare mi-e tama ca iarasi va ramane totul la studiu, consulting, etc. unde unii iau niste bani frumosi, fara speranta de realizare si, respectiv fara raspundere.
Raspunde

Gargantua

Acum 7 ani

Ce tramvaie baaa......parcare supra si subterana unde a fost "Cazarma 90" baaaa.......
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus