Social-democrații se pregătesc de o luptă pe mai multe planuri, ca să îl impună pe Liviu Dragnea premier, în pofida opoziției președintelui Klaus Iohannis.
Liderul PSD a declarat, imediat după aflarea rezultatelor din alegeri, că faptul că legea îl limitează nu este un impediment, în condiţiile în care restricţia nu e prevăzută de Constituţie. După ce Dragnea a dat tonul, liderii partidului s-au aliniat în spatele său, cerând nominalizarea acestuia ca premier şi, unii dintre ei, invocând chiar posibilitatea unei suspendării a lui Iohannis în cazul unui refuz, arată Gândul.info. „Din punctul meu de vedere, şi am discutat şi cu colegii mei, cel mai bun candidat este Liviu Dragnea şi credem că poate să conducă şi ţara foarte bine aşa cum a condus şi partidul. (...) Electoratul şi-a spus dorinţa. Preşedintele trebuie să respecte dorinţa poporului şi la procentele pe care le avem şi la distribuirea de care vom beneficia, credem că suntem îndreptăţiţi să solicităm foarte clar premierul”, a spus si liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, comentând că în cazul unui refuz este posibil scenariul suspendării.
Cu un scor zdrobitor de 46% în alegerile parlamentare, pesediştii fac în acest moment toate calculele pentru a-l impune pe Liviu Dragnea premier, în ciuda opoziţiei exprimate în campanie de preşedintele Klaus Iohannis că nu va numi un şef al guvernului cu probleme penale. De altfel, aceasta este şi „problema juridică” pe care liderii PSD caută să o rezolve în condiţiile în care şeful lor de partid are o condamnare cu suspendare în dosarul referendumului, iar legea privind funcţionarea şi organizarea guvernului prevede la articolul 2 că nu pot fi membri ai cabinetului cei care „au suferit condamnări penale”.
Cum în Constituţie nu este prevăzută vreo restricţie, iar Liviu Dragnea nu a fost condamnat la vreo pedeapsă complementară privind interzicerea unor drepturi, pesediştii iau în calcul găsirea unei soluţii la Curtea Constituţională, unde ar putea avea o majoritate la limită, considerând că este excesiv să interzici să fie premier, în condiţiile în care legea îi permite să fie parlamentar. Varianta luată în discuţie ar sesizarea CCR fie în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Preşedinţie, situaţie la care s-a apelat şi atunci când USL voia să-l impună pe Klaus Iohannis premier, fie cu ajutorul Avocatului Poporului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Avocatului Poporului , Liviu Dragnea , klaus iohannis , premiera , Guvernul Boc , Curtea Constituţională , Ioan Dîrzu , Piața Constituției , negocieri , Dranea , condamnat penal , Prim Ministru , Preşedintelui Nicolas Sarkozy
Vizualizari: 1596
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Adina
Acum 1 oră
Trancau
Acum 1 oră
Adi
Acum 2 ore
Chiorul
Acum 2 ore
Barosanu