Joi,
12.09.2024
Innorat
Acum
22°C

Subcomisar de la Biroul Rutier Sibiu, trimis în judecată pentru că a clasat ilegal dosare şi a cerut bani pe expertize tehnice

Subcomisar de la Biroul Rutier Sibiu, trimis în judecată pentru că a clasat ilegal dosare şi a cerut bani pe expertize tehnice

Monica Berghezan, la data faptelor subcomisar în cadrul Biroului Rutier din cadrul I.P.J. Sibiu, a fost trimisă în judecată de către DNA pentru mai multe infracţiuni, fiind acuzată că, în cursul anului 2014, având spre soluționare mai multe dosare penale privind infracțiuni la regimul circulației, a falsificat “Ordonanțe de clasare” a unor cauze și a aplicat prin fotocopiere atât semnătura procurorului competent cât și ștampila Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. În vârstă de 36 de ani, subcomisarul Monica Berghezan și-a înaintat demisia din cadrul Poliției Sibiu, la începerea cercetărilor.

Prin această metodă a „expertizei” inculpata a intrat în posesia unor sume de bani, cuprinse între 2.000 – 2.200 lei, "depuse cu buna-credință de persoanele cercetate pentru dispunerea procedeului probatoriu, pe care le-a folosit în interes propriu. De menționat este faptul că, în unul dintre cazuri, inculpata nu avea nici un fel de atribuții în instrumentarea dosarului în care persoana cercetată a fost indusă în eroare în maniera descrisă mai sus," se arată înre-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

În continuare, inculpata a înmânat ordonanțele falsificate în această manieră persoanelor cercetate care, cu bună-credință, le-au folosit la Serviciul Poliției Rutiere din cadrul I.P.J. Sibiu, redobândindu-și astfel pe nedrept permisele de conducere, întrucât la momentul respectiv dosarele penale întocmite pe numele acestora nu erau soluționate în mod legal.

De asemenea, în aceeași calitate de ofițer de poliție judiciară, în contextul efectuării urmăririi penale în dosarele repartizate, inculpata Berghezan Monica a afirmat necesitatea administrării în cauze a probei cu expertiza tehnică auto, indicând persoanelor cercetate expertul, costul expertizei și contul în care să depună banii, se arată în același comunicat.

Prin această metodă a „expertizei” inculpata a intrat în posesia sumelor de bani, cuprinse între 2.000 – 2.200 lei, depuse cu buna-credință de persoanele cercetate pentru dispunerea procedeului probatoriu, pe care le-a folosit în interes propriu.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată (2 fapte),  fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,  uz de fals în forma participației improprii, în formă continuată, și înșelăciune.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu.

 

 

 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

ion

Acum 7 ani

pe cand o ,,ancheta,, chiar si jurnalistica la procuratura medias, dosare clasate cu gramada,renuntari la urmariri penale ....succes minim .....sau ...
Raspunde

un sibian

Acum 7 ani

un jeg!!!
Raspunde

Eka

Acum 7 ani

"Doamna" politist Berghezan are vreo legatura cu "d-ul" procuror Berghezan ?
Raspunde

Eka

Acum 7 ani

?
Raspunde

Cititescu

Acum 7 ani

Cum sa nu ai incredere in politisti?!! Se pare ca nu-i greu sa gasesti politistul binevoitor - sau mai nou politista - care sa te scape de belele. Din pacate se gasesc si niste "ticalosi" fara bunavointa care strica aceasta incredere.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus