Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
23°C

Tăriceanu: ”între Constituţie şi Dumnezeu nu este nici preşedintele”

Tăriceanu: ”între Constituţie şi Dumnezeu nu este nici preşedintele”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că urmează să aibă discuţii cu liderul PSD Liviu Dragnea pe tema formării Guvernului după ce BEC anunţă repartizarea mandatelor, iar în acest moment nu ştie numele viitorului premier. În privinţa legii care i-ar interzice lui Liviu Dragnea să fie premier, Tăriceanu a spus că ”între Constituţie şi Dumnezeu nu este nici preşedintele”, transmite news.ro.

"Situaţia (PSD-ALDE - n.r.) e foarte bună. O să avem discuţii cu cei de la PSD în care să armonizăm cele două programe, programul nostru de guvernare, programul lor de guvernare. Fiecare avem anumite chestiuni specifice, o anumită amprentă proprie şi sigur că varianta finală va trebui să fie rezultatul unor discuţii, al unor negocieri şi, probabil, şi al unor compromisuri", a spus Tăriceanu.

El a precizat că nu a avut o întâlnire cu Liviu Dragnea, doar au vorbit la telefon şi că aşteaptă distribuţia finală a mandatelor pentru a face următorii paşi în negociere. Tăriceanu a spus şi că, până în acest moment, nu a avut discuţii cu şeful PSD despre numele viitorului premier.

Întrebat câte posturi şi-ar dori ALDE în noul Guvern, Tăriceanu a răspuns ironic: "Cât mai multe, aşa 80-90%".

Liderul ALDE a vorbit şi despre criteriul de integritate invocat de preşedintele Klaus Iohannis în numirea viitorului premier, reluând afirmaţia că aceasta este o problemă secundară Constituţiei.

"Constituţia e foarte clară şi mai presus de Constituţie nu există nimic. Între Constituţie şi Dumnezeu nu este nici preşedintele. Eu v-am spus atâta, că trebuie să înţelegeţi bine că nu există nimic altceva în plus faţă de Constituţie. Nu putem să luăm nimic altceva, decât poate voinţa lui Dumnezeu", a spus el.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

un sibian

Acum 8 ani

Traditionalul "Hotul striga Hotii". Atata prostie si indobitocire numia la Tariceanu se poate. In primul rand si intr-un mod fundamental nu are nici o legatura ALDE cu PSD ca si politica, viziuni teluri etc... Cum o iei tot nu iasa. Doar intr-un stat profund corupt si/sau intr-un regim dictatorial unde totul e o pasa si un pamant si daor de suprafata se fac unele modificari! Asta demonstreaza faptul ca: 1. Situatia politica din Romaina nu are nici o legatura cu realitate si este una masca doar ptr a ascunde hotiile 2. Cetateanul e intentionat tinut incult, dezinformatm naipulat pentru a putea fi controlat mai usor 3. Nu eista transparenta tocmai pentru a nu evidentia diferentele si furturile Mai jos sunt fragmente din statutl PSD si ALDE caer demonstreaza clar ca aaceste 2 partide ar trebui sa fie in colturi diferite ale politicii. Cine mai sustine si acu ca e normala o colaitie intre dreapta si tanga inseamna ca ii place in comunism si/sau intr-un regim totalitar, Un alt caz ar fi sa fie prost facut gramada ALDE CAPITOLUL II OBIECTIVELE PARTIDULUI ALIANŢA LIBERALILOR ŞI DEMOCRAŢILOR Art. 5 (1) Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor este continuatorul legitim al liberalismului modernizator şi reformator, care a construit România modernă şi singura forţă politică românească ce îşi asumă necondiţionat universalitatea, durabilitatea şi actualitatea valorilor liberale. ALDE afirmă libertatea individuală ca temei al oricărei organizări politice, sociale, economice şi culturale rezonabile şi propune un proiect politic fondat pe relaţia dintre libertate, democraţie şi prosperitate. ALDE urmăreşte punerea în operă a unui sistem instituţional organizat în jurul drepturilor individuale, precum şi dezvoltarea unei comunităţi politice naţionale întemeiată pe principiile libertăţilor civile, politice şi economice, precum şi ale justiţiei şi solidarităţii sociale. Valorile inalienabile ale ALDE sunt: libertatea de gândire şi de exprimare, libertatea presei, a cercetării ştiinţifice şi a educaţiei, libertatea de asociere, dreptul de proprietate, dreptul oricui de a alege o ocupaţie şi de a folosi liber venitul rezultat, dreptul la un tratament echitabil care să asigure condiţiile unei vieţi decente, dreptul la securitate socială, securitate ecologică și alimentară, dreptul de a trăi liber într-un sistem de liberă întreprindere, domnia legii. (2) ALDE contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, prin promovarea pluralismului politic. ALDE contribuie la consolidarea sistemului democratic şi a securităţii naţionale, la apărarea drepturilor omului şi ale familiei, la garantarea indepedenţei justiţiei, la protecţia, consolidarea şi extinderea proprietăţii private, la realizarea schimbului de valori economice şi culturale, cât şi la asigurarea accesului liber şi egal la educaţie, promovând valorile şi interesele naţionale. (3) Obiectivele politice prioritare stabilite în prezentul Statut reprezintă scopul bine determinat al activităţii Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. PSD Secțiunea a 2-a Definirea, scopurile și obiectivele partidului Articolul 8 (1) Partidul Social Democrat este un partid de stânga modern și progresist, un partid național cu vocație europeană, membru al Partidului Socialiștilor Europeni și al Internaționalei Socialiste, continuatorul tradiției social-democrației românești. (2) Partidul Social Democrat promovează doctrina social-democrată.
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

tot eu: Taricene stergeti cacatul de la gura si mergi de te culca....
Raspunde

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nenea Manequin, da' de-un carnilej in stil "liberal" cu Uca noastră, ce zici? Nu t-ar surâde ideea?....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus