Împreună cu Constantin Chiriac, am făcut parte - ca în fiecare an - din juriul național al deja prestigioasei Gale Oamenii Timpului (ediția a treia), organizate de Asociația Revistei Timpul la Iași în 17 decembrie.
Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociației Revistei Timpul și beneficiază în 2016 de o recunoaștere extraordinară din partea unora dintre instituțiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului”. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii. Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este Editura Adenium.
Intenția Galei a fost, încă de la prima ediție, aceea de a cartografia și de a face evidentă existența aproape secretă a unei comunități naționale de valori; spun „aproape secretă” fiindcă, prea adesea, luminile publicității înconjoară cu haloul lor mediatic personaje străine întru totul de orice idee de valoare. Altfel spus, personaje care, prin ele însele, nu pot genera nici un halou, nici un efect de lumină.
„Oamenii Timpului” e un proiect care tocmai aceste lumini secrete le caută - aceste lumini care, cu o admirabilă perseverență, se încăpățânează să pâlpâie și să consolideze, împotriva întunericului generalizat, o rețea luminiscentă, un fel de rețea neuronală ale cărei mici descărcări electrice ne ține, de fapt, ființa națională în viață.
Cred că nu doar Constantin Chiriac și cu mine ne-am bucurat să constatăm că Sibiul e reprezentat, în această rețea neuronală, de nominalizări la trei dintre cele zece categorii: Ciprian Ciocan la „Societate Civilă”, Constantin Necula la „Diplomație publică” și Oana Ciucă la „Jurnalism”.
Și, de asemenea, cred că nu a fost doar bucuria noastră să constatăm că, în final, juriul a decis ca trei premii prestigioase să meargă către personalități sibiene - id est Ciprian Ciocan (pentru tot ce face la Fundația Comunitară Sibiu), Constantin Necula (pentru misionariatul lui admirabil) și Dumitru Budrala (pentru excepționalul Astra Film Festival).
Ceilalți laureați au fost: Mircea Cărtărescu (Literatură), Remus Azoiței (Arte), Sergiu Pașca (Educație și Cercetare), Tudor Sălăgean (Memorie și Istorie), Paul Radu (Jurnalism), Adrian Săftoiu (Sănătate), Dan Drăghici (Antreprenoriat). La categoria Tinere Valori, premiul a mers către un grup de liceeni care au inventat ochelarii Mitra pentru nevăzători: Tudor Popa, Adrian Conete, Diana Canghizer, Miruna Gafencu, Alex Simion.
Pe lângă Constantin Chiriac și subsemnatul, ceilalți nouă membri ai juriului sunt: Daniel Șandru (profesor universitar, secretar de stat la Departamentul Centenar, directorul revistei Timpul), Cătălin Sava (muzicolog excepțional), Ioan Aurel-Pop (academician, rectorul Universității Babeș-Bolyai), Mioara Anton (cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga al Academiei Române), Raluca Știrbăț (pianistă de celebritate internațională, președinta Societății Internaționale George Enescu din Viena), Nicolas Don (jurnalist la Radio France International, fondatorul fundației ACTUS), Beatrice Rancea (manager Opera Națională București), Alexandru-Vlad Ciurea (președinte de onoare al Societății Române de Neurochirurgie) și Bogdan Pițigoi (cunoscutul antreprenor de succes).
E, după cum se vede, un juriu de o probitate profesională remarcabilă. Și a decis că trei dintre „Oamenii Timpului” se află la Sibiu - regizorul Dumitru Budrala, activistul social Ciprian Ciocan, preotul Constantin Necula. (N-aș uita-o nici pe jurnalista Oana Ciucă - nominalizarea e, în sine, un premiu.) Că, așadar, o parte însemnată din această rețea neuronală care ține România vie se află aici.
E o veste tonică și reconfortantă, într-un an deloc excesiv cu veștile bune. Merită, cred, să îi felicităm pe cei trei laureați și pe nominalizată - și să intrăm în sărbători cu gândul că Sibiul e un fragment esențial din mentația României vii și reale. Că, împreună, menținem cu toții funcțională această mentație, această rețea neuronală luminoasă.
Vă doresc, prin urmare, sărbători fericite & mentație luminoasă!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astra film festival , Constantin Chiriac , Constantin Necula , Fundaţia Comunitară Sibiu , Dumitru Budrala , Mircea Cărtărescu , Tudor Popa , Academiei Române , Ciprian Ciocan , Nicolae Iorga , Societății Române , Remus Azoiței , Ministerului Culturii , Universităţii Babeş , Oamenii Timpului , Societate Civilă , Paul Radu , Ioan Aurel Pop , Radio France International , Daniel Șandru , Cătălin Sava , Tudor Sălăgean , Oana Ciucă , La Opera Națională București , Custodele Coroanei Române , Principesa Moştenitoare Margar , Înaltul Patronaj Galei , Adrian Conete , Adrian Săftoiu , Alex Simion , Asociației Revistei Timpul , Dan Drăghici , Diana Canghizer , Miruna Gafencu , Sergiu Pașca , Asociația Revistei Timpul , Gale Oamenii Timpului , Intenția Galei , Beatrice Rancea , Bogdan Pițigoi , Departamentul Centenar , Mioara Anton , Raluca Știrbăț , Vlad Ciurea , Nicolas Don , Societății Internaționale Geor , Tinere Valori , Alexandru-Vlad Ciurea , Editura Adenium , Producătorul Campaniei
Vizualizari: 1792
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ion
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Badescu Constantin
Acum 6 ore
Fake
Acum 6 ore
R